Cuvântul Înaltpreasfinţitului Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove, la înmânarea toiagului arhieresc Preasfințitului Filaret, episcop de Căpriana, vicar al Eparhiei Chișinăului
18:01, duminică, 22 octombrie, 2023 | Cuvinte-cheie: filaret cuzmin, ÎPS Mitropolit Vladimir
„Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni!”
(Matei 4, 19)
Preasfințite Episcop Filaret,
Astăzi s-a împlinit voia cea sfântă și desăvârșită a lui Dumnezeu cu privire la Preasfinția ta. Prin căile Sale minunate, Domnul te-a chemat să-ți îndeplinești lucrarea pastorală ca episcop. Înainte de a începe noua slujire, te rog să asculți cu atenție sfatul meu din datoria dragostei părintești, care, în conformitate cu tradiția străveche, este oferit fiecărui episcop nou-hirotonit, pentru călăuzirea sa.
În urma alegerii Sfântului Sinod și a chemării Bisericii adresate Preasfinției tale pentru această dumnezeiască vrednicie, primește cu supunere și bucurie sfântă și această nouă ascultare încredințată: greaua sarcină a Arhieriei, care este cea mai înaltă și responsabilă treaptă a clerului bisericesc. Devenind acum urmaș direct al Sfinților Apostoli, să te străduiești să-L slujești cu vrednicie și dreptate pe Mântuitorul Hristos, Arhiereul Cel veșnic, căutând să fii permanent în mijlocul credincioșilor încredințați ție spre păstorire o imagine vie a Sa, având conștiința că El este Arhiereul continuu, Care mijlocește intrarea noastră la Dumnezeu-Tatăl prin dăruirea Sa permanentă Tatălui și oamenilor, așa cum ni-L prezintă Noul Testament ca Veșnic Arhiereu: „Drept aceea, având noi un Mare Arhiereu Care a străbătut cerurile, pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, să ne ținem cu tărie mărturisirea” (Evrei 4, 14).
Din fragedă tinerețe ai îmbrățișat vocația monahală, fiind tuns călugăr la mănăstirea „Sf. Irh. Nicolae” – Dobrușa, iar mănăstirea Căpriana a devenit pe parcursul anilor totul pentru Preasfinția ta. Monahismul este pentru tine o viață deplin în Dumnezeu, deoarece căutând întotdeauna cele duhovnicești, ai încercat să urmezi cuvintelor Mântuitorului Hristos: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Căci numai prin nevoință și jertfire Îl putem cunoaște pe El, așa cum ne învață și Fericitul Apostol Pavel: „M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu sunt cel ce mai trăiesc, ci Hristos este Cel ce trăiește în mine” (Galateni 2, 20).
În decursul slujirii ai făcut dovada unui monah devotat al Bisericii, cu un caracter aparte și o inimă sensibilă. Fiind înzestrat cu înțelepciunea cea de sus (Iacov 3,17), ai îndeplinit cu multă sârguință ascultarea Bisericii noastre de conducere a istoricii și voievodalei ctitorii de la Căpriana, precum și cea de Protopop al bisericilor din cuprinsul raionului Strășeni. Din dragoste şi râvnă sfântă pentru Biserică, pentru cele sfinte și pentru înaintașii noștri, ai avut și o considerabilă implicare în actul canonizării Sfântului nostru Ierarh Gavriil Bănulescu-Bodoni.
Termenul de „episcop” înseamnă „supraveghetor”, fapt ce vorbește despre sarcina ta primordială pentru viitor: de a avea grijă de turma lui Hristos și a veghea cu timp și fără timp la cârma acesteia. „Hristos este cap Bisericii, Trupul Său, al cărui Mântuitor și este” (Efeseni 5, 23-27), iar Duhul Sfânt este Cel Care le rânduiește pe toate în Biserică, așa cum consemnează foarte clar cartea Faptele Apostolilor despre existenţa episcopatului ca treaptă harică, prin venirea şi lucrarea Sfântului Duh: „Drept aceea, luați aminte la voi înșivă şi la toată turma în care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstoriți Biserica lui Dumnezeu, pe care El a câștigat-o cu Însuși Sângele Său” (Fapte 20, 28).
Prin intermediul glasului Bisericii Însuși Mântuitorul Hristos, prin Duhul Cel Preasfânt, ți-a poruncit să stai în rândurile martorilor Iubirii Dumnezeiești. Episcopul este caracterizat de marii Părinți ai Bisericii ca fiind „lampa Bisericii”, cel al cărui caracter fie compromite, fie salvează Biserica, căci slujirea arhiereului este asemenea slujirii lui Moise, deoarece nu poți învăța sau conduce poporul creștin fără această revelație din partea lui Dumnezeu. Astfel, până la a doua venire a Fiului Omului și judecata din urmă, Biserica rămâne în lume pentru a fi „lumina lumii” și sacramentul Împărăției lui Dumnezeu (Matei 5, 14-15; Ioan 1, 9). Prin urmare, această nouă ascultare și treaptă a episcopatului la care ai fost chemat, te responsabilizează de astăzi mai mult, cu ascultare și devotament față de Sfânta noastră Biserică Ortodoxă din Moldova și Sfântul Sinod.
Caută, deci, să slujești tuturor după modelul Domnului nostru Iisus Hristos „Care n-a venit să I se slujească, ci să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulți” (Marcu 10, 45), fără nici un alt motiv decât iubirea, care să fie criteriul absolut al oricărei acțiuni misionare pe care o vei întreprinde, în toate încercând să urmezi lucrării și voii dumnezeiești, în tot chipul propovăduindu-L pe Hristos, fiindcă vestirea și mărturisirea Lui face parte din lauda și mulțumirea tuturor acelora care au avut bucuria de a se împărtăși de mântuirea adusă de El: „Pe cel ce Mă va mărturisi pe Mine în faţa oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu în faţa Tatălui Meu Care este în ceruri” (Matei 10, 32).
Așadar, având grijă de tine însuți și de întreaga turmă în care Duhul Sfânt te-a pus episcop, ca să păstorești Biserica lui Dumnezeu, primește astăzi acest toiag ca un simbol vizibil al succesiunii apostolice și al puterii arhipăstoreşti încredințate ție. După ce vei oferi binecuvântare poporului, care s-a rugat împreună cu noi pentru darurile duhovnicești ce au venit asupra ta, să începi în pace noua slujire în Via lui Hristos, iar eforturile tale să fie răsplătite de Domnul nostru și în Ziua Judecății să fii vrednic să asculți cuvintele Lui: „Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului tău” (Matei 25, 21). Aceste cuvinte ale Mântuitorului, pe care cu toții așteptăm să le auzim la a Doua Sa venire înfricoșătoare, să rămână în mintea și inima ta, dându-ți putere și tărie să te desăvârșești în slujba ta arhipăstorească, pentru mântuirea sufletului tău și binele turmei tale. Amin.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md