Cuvântul preacuviosului arhimandrit Filaret (Cuzmin), ales episcop de Căpriana, vicar al Eparhiei Chișinăului

Înaltpreasfinţia  Voastră,
Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit,
Întâistătătorul  Sfintei noastre Biserici Ortodoxe din Moldova
Înaltpreasfințiile și  Preasfințiile Voastre,

         Binecuvântat este Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, care prin Duhul Său Cel Sfânt m-a chemat să fiu slujitor al Bisericii Sale, pe care o mărturisesc a fi Una, Sfântă şi Sobornicească.

Din mila lui Dumnezeu, la propunerea Înaltpreasfinţiei Voastre și prin hotărârea Sfântului Sinod, astăzi sunt chemat la înalta slujire de arhiereu. Potrivit Sfântului Apostol Pavel, această slujire ”este lucru bun” (I Tit. 3, 1), dar la moment îmi este destul de greu să-mi dau seama pe deplin, cu ce greutăți mă pot întâlni în această slujire.

         Însă cred și nădăjduiesc în purtarea de grijă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, căreia i-am încredințat toată viața mea din fragedă tinerețe, că mă va ajuta să fiu de folos Sfintei Biserici a lui Hristos, Fiul ei și Dumnezeul nostru, totodată îl rog și pe Marele Ierarh al Bisericii noastre, pe Sfântul Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, care a avut de pătimit din cauza vrăjmașului neamului omenesc, diavolul, o mulțime de greutăți, care și până în prezent se luptă pentru a distruge Biserica lui Dumnezeu, iar eu cred, după cum zice Însuși Iisus Hristos, că ”porțile iadului nu o vor birui pe ea în veac” (Mt.16, 18).

Înaltpreasfinţite Stăpâne,
Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre!

         Eu m-am născut și am crescut într-o familie numeroasă, fiind zece copii la părinți, părinților Dionisie și Evghenia nu le-a fost ușor cu zece copii, dar și mai greu a fost atunci când tata, în urma unei boli incurabile, s-a stins din viață, rămănând mama văduvă la doar 48 de ani, cu majoritatea din noi.

          Situația din familie se complicase destul de mult, care într-un fel sau altul, m-a făcut să mă maturizez parcă mai repede și aprinzându-mi-se dorința de a sluji lui Dumnezeu, m-am hotărât să merg la mănăstire. Evident, la acea vârstă destul de tânără nu-mi dădeam seama cum este viața de mănăstire, iar astăzi, nu percep deplin profunzimea slujirii arhiereşti la care sunt chemat.

          Între timp, am vizitat pentru prima dată mănăstirea ”Adormirea Maicii Domnului” din Cuşelăuca, unde întâlnindu-mă cu maica stareță, regretata egumena Agnesia (Izbaș), i-am descoperit gândul meu despre mănăstire, la care dânsa m-a îndrumat și m-a binecuvântat să plec la mănăstirea de călugări din satul Dobrușa, raionul Șoldănești, lucru care l-am și făcut.

 După o perioadă, starețul mănăstirii m-a tuns călugăr la vârsta de doar 17 ani neîmpliniți, apoi ceva mai târziu, Înaltpreasfinţia Voastră m-aţi hirotonit ierodiacon și ieromonah.

 Însă, momentul crucial din viața mea a fost atunci când m-ați numit cel mai tânăr stareț, la cea mai veche mănăstire din țara noastră, unde de atunci până astăzi, sub oblăduirea Înaltpreasfinţiei Voastre, s-a reușit de a se înfăptui lucruri măreţe, iar cel mai reamrcabil îl consider pregătirile pentru ziua canonizării primului Mitropolit al Bisericii noastre, Gavriil Bănulescu-Bodoni, succesor al căruia sunteți Înaltpreasfinţia Voastră, iată mai mult de trei decenii.

          În general, cu recunoștință, mulțumesc necontenit lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a rânduit în această viață, pentru oamenii pe care i-am întâlnit în drumul vieții mele, dar mai cu seamă îi mulțumesc pentru părintele meu duhovnicesc, care sunteți Înaltpreasfinţia Voastră, Părinte Mitropolit. Nu cred că voi găsi vreo dată suficiente cuvinte de mulțumire, pe care să vi le adresez, pentru tot ce ați făcut și continuați să faceți pentru mine şi cred cu toată fermitatea, ca un părinte blând și milostiv ce sunteți, nu veți obosi să mă povățuiți cum și ce trebuie să fac ca oamenii credincioși ai lui Dumnezeu, văzând faptele cele bune, să slăvească pe Tatăl nostru Cel din ceruri.

Înaltpreasfinţite Stăpâne,
Cinstiți Ierarhi,

          În încheierea acestor gânduri, vreau să cred că am izbutit să aduc la cugetul și inima arhieriilor Voastre un singur lucru, că Îl iubesc pe Dumnezeul meu, ”Dumnezeul inimii mele” (Ps.72, 26), Căruia doresc să-I slujesc tot restul vieții mele. O laud după puterea minții mele pe Preacurata Sa Maica,     rugându-o să nu mă lipsească niciodată de rugăciunile ei de mamă dumnezeiască, ca prin a ei purtare de grijă, să nu dezamăgesc așteptările      Înaltpreasfinţiei Voastre și ale Sfântului Sinod.

Așa  să-mi ajute Atotputernicul Dumnezeu în slujirea mea ierarhicească!