Dă cât poţi, dar dă!
7:17, luni, 5 mai, 2014 | Cuvinte-cheie: fapte bune, iubire de oameni, milostenie, sofian boghiu
Ne spunea mereu să facem milostenie. Zicea: „Dă cât poţi, dar dă! Că milostenia e mare înaintea lui Dumnezeu, şterge multe păcate!”. Iar alteori ne spunea: „Măi omule, milostenia te ridică la cer şi Dumnezeu îţi ascultă rugăciunea.”
Părintele ne cerea mereu să dăm. Asta-i plăcea: să fii milos. Ne zicea: „Dacă primeşti, să dai. Oricât de puţin. Dar să dai. Dacă cineva îţi dă un covrig, iar lângă tine şade unul ca tine, un om sărman, un frate de-al tău, rupe din covrig o bucăţică şi dă-i şi lui. Că Dumnezeu e mare şi poate din bucăţica aia să vă sature pe amândoi.”
Ne mai zicea: „Când dai, să nu-ţi pară rău. Să dai cu bucurie că lângă tine e îngerul care te scrie în cartea cu fapte bune. Iar dacă îţi pare rău, nu te poate scrie că te îndoieşti în inima ta. Şi lui Dumnezeu nu-I plac îndoielile. Dumnezeu e drept şi bun şi vrea să fim şi noi la fel.”
Din Un iconar de suflete. Parintele Sofian Boghiu,