„Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu…“ Duminica a XXI-a după Rusalii la Mănăstirea Suruceni

„Oamenii buni nu ţin cuvântul lui Hristos scris pe hârtie, pentru că hârtia este în afara omului şi poate fi pierdută. Nici în minte nu-l ţin, pentru că mintea se află la suprafaţa fiinţei şi poate uita. Ci îl ţin întru cele mai dinlăuntru, în inima curată şi bună, de unde nu se poate pierde, nici nu se poate uita, ci unde creşte ca aluatul şi dă în spic ca grâul, veselindu-l pe om ca vinul şi ungând viaţa lui ca untdelemnul, ca să strălucească precum soarele.” (Sf. Nicolae Velimirovici)

În Duminica a XXI-a după Rusalii Sfânta Liturghie la Mănăstirea Suruceni a fost oficiată de slujitorii mănăstirii în prezența obștii monahale și a numeroși credincioși. Evanghelia acestei Duminici ne pune înaintea ochilor duhovnicești Pilda Semănătorului, care ne prezintă taina cuvântului și taina seminței. Taina seminței acesteia se vădește a fi Taina Împărăției care stă în ascultarea și împlinirea cuvântului lui Dumnezeu.

La rugămintea Apostolilor, Mântuitorul Însuși tâlcuiește pilda astfel: „Sămânța este cuvântul lui Dumnezeu” (Lc 8, 11). Cuvântul lui Dumnezeu, dupa cum spune Sfântul Grigorie Teologul, este pâinea îngerilor, ce hrăneşte sufletul care flămânzeşte după Dumnezeu. Dumnezeu este Cel Care sădește în inima noastră cuvinte, sădește tot ceea ce este mai bun şi mai minunat, însă de noi depinde cum vom valorifica acest dar.

PS Ignatie, Episcopul Hușilor, menționează: „Lumea de astăzi manevrează şi manipulează, cu atâta uşurinţă, cuvinte otrăvitoare, dispreţuitoare şi calomnioase, pentru că s-a îndepărtat de cuvântul lui Hristos din Evanghelie. Cuvântul lui Hristos este singurul cuvânt care nu are îndărătul lui păcat, interese meschine şi niciun fel de sciziune interioară, aşa cum sunt cuvintele noastre, ale fiecăruia. Singurul cuvânt care ne dă echilibru şi stare de plinătate şi frumuseţe interioară este al lui Hristos. Dacă ne îndepărtăm de el, atunci lăsăm loc pentru cuvintele acestea, fără sens, de pe marginea drumului, fără direcţie, fără cale, uscate, pietroase, colţuroase şi pline de spini”.

Când omul îşi îndestulează sufletul cu cuvântul lui Dumnezeu, atunci se umple cu priceperea binelui şi a raului. Sf. Sofronie Saharov ne îndeamnă:  „Este esențial să citim Evanghelia, cu care nu se poate compara nici o altă carte. Apoi, viața noastră va fi construită pe Cuvântul lui Dumnezeu. Și vom începe să ne gândim, și să luam decizii în spiritul poruncilor divine.”

Dumnezeu ne-a lăsat Sfânta Scriptură, Cuvântul Său, care ne oferă calea către Împărăție. Noi însă, după cum spunea pr. Constantin Necula: „dacă ne între­băm acum unii pe alţii câţi am citit astăzi măcar o pagi­nă din Evanghelie, ne ascundem mâinile pe sub masă. A ajuns Evanghelia lui Hristos să fie ultima carte, ultima carte. Citim cursuri, referate, ziare, reviste, citim texte, citim mail-uri, citim sms-uri, citim… nici nu mai ştiu ce citim — firme de maşini. Iar Evanghelia lui Hristos stă în praf! Stă în praf pentru că suntem praf.”

„Fiii pe care i-ai iubit, Doamne, să înveţe că nu felurite soiuri de roade îi hrănesc pe oameni, ci cuvântul Tău îi ţine în viaţă pe aceia care cred în Tine” (Solomon 16, 26). Săracă este lumea în care trăieşte omul fără cuvântul lui Dumnezeu. Sărman este omul care privind nu vede şi ascultând nu aude, de aceea Mântuitorul strigă: „Cine are urechi de auzit să audă!“ (Luca 8, 8).

Sursa: https://manastireasuruceni.md/