„Daca vrei, Doamne, vindecă-mă!”

Când binecredinciosul rege iudeu Ezechia s-a îmbolnăvit şi era în pericol de moarte, Prorocul Isaia i-a prezis: Pune rânduiala în casa ta, că nu vei mai trăi, ci vei muri (Isaia 38,1). Auzind o sentin­ţă atât de aspra şi irevocabilă, de supărare regele s-a întors cu faţa la perete şi s-a rugat Domnului… şi a izbucnit Iezechia în hohote de plâns. Şi a fost cuvân­tul Domnului către Isaia, zicand: „Du-te şi spune lui Iezechia: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeul lui David, tatăl tau: Ascultat-am rugăciunea ta, văzut-am lacrimile tale, iată, voi adăuga la viaţa ta încă cinci­sprezece ani” (Isaia 38, 2-5).

Rugăciunea lui Ezechia este un exemplu şi o lecţie dătatoare de nădejde pentru noi toţi. Nu este păcat să ne rugăm ca să ne facem sănătoşi. Trebuie să adăugam însă: „daca vrei, Doamne!” Şi El fie va tamadui, fie va mângaia, oricât de în­tristătoare ar fi situaţia.

Un real şi puternic ajutor terapeutic îl dă che­marea cu evlavie a numelui Mântuitorului – rugăciunea lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul (păcătoasa)” (v. Marcu 16, 17). Credinţa de viaţă făcătoare în numele Lui a întărit tălpile şi genunchii celui olog din pântecele mamei sale, căruia Apos­tolul Petru i-a poruncit: în numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, scoală-te şi umblă! (v. Fapte 3,16).

„A chema necontenit numele lui Dumnezeu, învaţă Cuviosul Varsanufie cel Mare, e doctorie care omoară nu numai patimile, ci şi însăşi lucrarea lor. Doctorul dă leacul sau pune plasture­le potrivit pe rana celui în suferinţă, şi leacul sau plasturele lucreaza (au efect), iar bolnavul nici nu ştie cum se întâmpla asta: şi numele lui Dum­nezeu, fiind chemat, omoară toate patimile, măcar că noi nu ştim cum se face aceasta”.

Cuviosul Varsanufie sfătuia să se faca mai des rugăciunea următoare:

„Stăpâne Iisuse! Acoperă-mă şi ajută neputinţei mele”.

Alte exemple de scurte rugăciuni pentru sănătate:

Miluieşte-ma, Doamne, că neputincios sunt; vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele (Psalmul 6, 2).

„Doamne Iisuse Hristoase, pe robul Tău (nume­le) cel ce zace şi pătimeşte iartă-l şi vindecă-l, că Tu eşti Cela ce ai purtat neputinţele şi bolile neamului nostru şi toate le poţi, ca un Multmilostiv.”

„Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, cu atotputernica mijlocirea ta roagă-L pe Fiul Tău şi Dumnezeul meu pentru tămăduirea robului Său (numele).”

„Toţi sfinţii şi îngerii Domnului, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru robul Său cel bolnav (numele).”

Există împrejurări când e mai potrivit să ce­rem nu însănătoşirea, ci uşurarea suferinţelor, iertarea păcatelor, sfârşit paşnic şi liniştit, ca su­fletului să i se dăruiască împărăţia cerurilor. Iată o rugăciune scurtă în acest sens:

„Doamne Iisuse Hristoase, milostiv fii mie în ceasul morţii. Cercetează-mă atunci, ca să nu mă tem de ceasul acela, ci să trec lin de dânsul”.

Asu­pra muribundului se citeste din Molitfelnic „Ca­nonul de rugăciune la despărţirea sufletului de trup”. Trebuie să strigăm fierbinte către Preasfân­ta Născatoare de Dumnezeu, îngerul păzitor şi puterile cereşti care vor întâmpina sufletul după ieşirea lui din trup. Este folositor să ne adresăm şi altor bineplăcuţi ai lui Dumnezeu (în primul rând celui al cărui nume îl poarta muribundul), şi de asemenea să ne rugăm pentru rudele şi apropiaţii lui adormiţi în Domnul. Aceştia aşteapta să-l întâl­nească şi vor mijloci pentru el din cealaltă lume.

Ne putem ruga şi cu alte cuvinte, numai să fie „din inimă”. Sfinţii sunt alături de noi. Nu degea­ba în slujba Prorocului Ilie se spune că el nu se departează niciodata de Tronul lui Dumnezeu, şi totuşi mijloceste totdeauna pentru orice bolnav.

Protoiereul Konstantin Rovinskii şi alti preoţi recomandă rugăciunea de comun acord. Ea se întemeiază pe cuvintele Mântuitorului:

Dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privinţa unui lu­cru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri: că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor (Ma­tei 18,19-20).

În primele secole ale erei noastre, modul acesta de rugăciune avea o largă răspandire. Nu degea­ba într-o rugăciune de taină de la Liturghie pre­otul îl roagă pe Hristos să primească rugăciunile de obşte ale Bisericii cu bunăvoinţa cu care a făgăduit că va primi cererile a doi sau trei creştini. Amintim aici că rugăciunea întregii Biserici l-a izbăvit în chip minunat din lanţuri pe Apostolul Pe­tru, care era închis în temniţă (v. Fapte 12,3-17).

O formă aparte de comunicare prin rugăciune cu Dumnezeu este reprezentată de citirea unor locuri alese din Sfânta Scriptură. Este greu de supraevaluat însemnătatea duhovnicesc-morală şi medico-psihologică a textelor revelate de Dumnezeu. Astfel, Psaltirea alungă de la om du­hurile viclene – sursele trândăvirii, întristării, slavei deşarte (vanităţii) şi celorlalte patimi. Citi­rea în fiecare zi a Evangheliei (macar câte un ca­pitol) ne ajută să scăpăm de vicii şi satură sufle­tul cu cuvântul lui Dumnezeu, prin care va trăi omul (v. Matei 4, 4).

Extras din Konstantin V. Zorin, “Scoala-te si umbla: Pasi spre insanatosire”, Editura Sophia, Bucuresti, 2009