Datu-ne-ai, Hristoase, nouă…

Datu-ne-ai, Hristoase, nouă…

Versuri semnate de episcopul Ambrozie (Munteanu) pe când își făcea ascultarea de stareț la Sfânta Mănăstire Frumoasa din codrii Călăraşilor.

Datu-ne-ai, Hristoase, nouă
Darul Duhului Prea Sfânt
Şi prin El, Miresei Tale,
Ierarhie pe pământ.

De la Iacov, a Ta rudă,
Până azi, spre slava Ei
Ca-ntr-un lanţ se ţine Harul
Prin smeriţii arhierei.

Prea slăviţii Tăi Apostoli
Cu-a vestirilor cuvinte
Au împodobit Mireasa
Cu mărgaritare sfinte.

Iar sfinţiţii mucenici
Prin a sângelui vărsare,
Împletiţi într-o cunună
Stau pe fruntea Ei de soare.

Haină albă, strălucită.
Din Canoane şi poveţe
I-au ţesut, cu drag, Părinţii
La Soboarele măreţe.

Stâlpi de foc şi guri de aur,
Prea mirositoare flori.
Strălucesc ca nişte stele,
Arhiereii râvnitori.

Iubitori de cele sfinte,
Plini de dragostea divină,
Au ascuns sub haină veche
Inimi pline de lumină.

Au trăit în plină lume
Viaţa, fără de prihană,
Şi-n a lor săracă masă
Au gustat cereasca Mană.

În slujirea lor măreaţă
N-au avut un scop mai mare,
Decât să păzească dreaptă
Credinţa drept slăvitoare.

N-au vândut pe cel de-aproape
Pentru slava cea lumească.
Nu-ncăpea în a lor suflet
Vinderea satanicească.

Înfundaţi în reci temniţe
Prigoniţi, intimidaţi
Au ales să-şi dea, chiar, viaţa
Pentru cei de-o slujbă fraţi.

Cât păcat cu a lor lacrimi
S-a spălat, nu ştie nimea,
C-au ştiut, fiind în slavă
Să iubească şi prostimea.

Rând pe rând s-au dus cu toţii
Sus, spre slăvile dorite,
Ascunzând în iarba verde
Moaşte nedescoperite.

Şi din strălucirea Slavei
Cat` în jos, spre a lor ţară
Cu iubire şi durere,
Vlădici de odinioară.

Episcop Ambrozie (Munteanu)