ÎPS Mitropolit Vladimir a primit vizita episcopului Ambrozie de Bogorodsc, vicar al Exarhatului Patriarhal pentru Europa Occidentală - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

ÎPS Mitropolit Vladimir a primit vizita episcopului Ambrozie de Bogorodsc, vicar al Exarhatului Patriarhal pentru Europa Occidentală

18:31, luni, 23 octombrie, 2023 | Cuvinte-cheie: ,

În după amiaza zilei de luni, 23 octombrie 2023, la reşedinţa mitropolitană din Chișinău, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova a primit vizita Preasfințitului Ambrozie, episcop de Bogorodsc, vicar al Exarhatului Patriarhal pentru Europa Occidentală.

În cadrul întrevederii, Întâistătătorul a discutat cu Preasfinția Sa referitor la viața bisericii ortodoxe din Italia și diaspora noastră plecată la muncă acolo. Mitropolitul a mulțumit Episcopului Ambrozie pentru munca ce o depune alături de preoții și creștinii noștri  dorindu-le ca și în continuare să propășească spre binele bisericii și mântuirea sufletelor.

Mitropolitul l-a felicitat pe Preasfințitul Ambrozie cu ocazia jubileului de 50 de ani și la decorat cu ordinul „Sf. Irh. Petru Movilă” de gradul  II, în semn de recunoștință arhipăstorească spre binele și întru mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova și diaspora ei.

Episcopul de Bogorodsc, PS Ambrozie a mulțumit Întâistătătorului nostru pentru primirea călduroasă și bucuria întrevederii de astăzi, totodată a mulțumit si pentru ordinul primit cu recunoștință de la Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com