De ce agenda gay reprezintă un pericol pentru societate?

De ce ne-ar păsa de viaţa intimă a homosexualilor mai mult decât de viciile altor păcătoşi? Realitatea este că nimeni din noi nu reprezentăm o instanţă abilitată să le judece faptele. Ceea ce cu adevărat ne îngrijorează este lupta statului împotriva libertăţii de exprimare, libertăţii de conştiinţă, lipsirea copilului de dreptul la familie şi educaţie adecvată.

Dacă statul vrea atât de mult să ofere drepturi unui grup social, să o facă, dar fără a reduce din statusul celorlalte categorii ale populaţiei, care au tot dreptul moral să-şi păstreze viziunea asupra sensului vieţii umane, oricât de „incomodă” şi „jignitoare” nu ar fi aceasta.

Ni se oferă mereu exemplu statelor în care viciul sodomiei a fost ridicat la rang de virtute. Aici mereu mă tot întreb, dacă clasa guvernantă atât de mult ţine să urmeze acest exemplu, de ce nu ar urma şi exemplul susţinerii familiei în aceste ţări? Oare din tot ce are Europa, cel mai bun lucru pe care l-am găsit este privilegierea unor grupuri minoritare imaginare, în timp ce grupurile sociale reale o duc tot mai rău? Da, anume „minorități imaginare”, pentru că homosexualitatea nu este altceva decât rodul unei fantezii sexuale bolnave, spre deosebire de realitatea celor două sexe: masculin şi feminin.

Egalarea unei fantezii cu un fapt real nu poate fi calificat decât ca o batjocură la adresa demnităţii oricărei fiinţe umane, mai ales când acestă aberaţie este ridicată la nivel de ideologie oficială a statului şi îndreptată împotriva celor care refuză să accepte această „normă”. De regulă, aşa-numitele legi „pro-gay” nu îşi propun atât protejarea „minorităţilor sexuale”, cât reducerea dreptului la opinie a grupurilor sociale care susţin drepturile familiei.

Societatea civilă neomarxistă, a considerat mereu familia o „instituţie fascistă”, care reproduce „valorile patriarhale, autoritarism şi diverse forme de discriminare”. Acest lucru presupune implicit că „drepturile” monosexualilor nu pot fi realizate într-o societate în care există instituţia familiei tradiţionale, în care există dreptul părinţilor la educaţie a copiilor şi un elementar drept de a avea o poziţie civică faţă de orice agendă politică legată de problemele familiei şi drepturile copilului. Iată de ce nu atât homosexualii reprezintă un pericol în sine, cât politicile promovate de organizaţiile pro-gay.

Da, unele state cu o economie prosperă au acceptat „căsătoriile homosexuale”. Este adevărat că la banii lor, ei îşi pot permite orice capricii, cât de aberante nu ar fi, inclusiv şi căsătoriile oamenilor cu animale sau cu obiecte neînsufleţite. La sărăcia noastră, când statul nu este capabil nici să ducă o politică pro-familie adecvată, transformarea homosexualilor într-o castă privelegiată ne poate costa foarte scump.