De ce eu, Doamne?

Ce este viaţa omului? Durere, bucurie, vis, speranţă, nădejde, adevăr, credinţă, deznădejde, încercare, împlinire, minciună, iubire, ură, toate la un loc şi nimic din tot… “totul este deşertăciune şi vânare de vânt”, ne spune ecclesiastul. Şi totuşi, încercările, bolile, suferinţele fac parte din viaţa omului. Mai mult, istoria suferinţei omului se oglindeşte în istoria suferinţei întregii umanităţi. Fie că vrem, fie că nu vrem, suferinţa şi bucuria fac parte din viaţa omului, împletindu-se cu rânduială divină în destinele noastre, al fiecărui om. Experienţa umană demonstrează că nu există în lume om care să fi avut parte numai de bucurii şi, nici persoană care să fie numai în suferinţă, de la naştere până la moarte.

De ce îngăduie Dumnezeu suferinţa în viaţa omului? Este o altă întrebare care vine dintru începuturile omenirii, la care înţelepţii lumii au meditat în toate vremurile şi au încercat să găsească un răspuns. Unul dintre acestea îl găsim în Evanghelia Domnului Iisus Hristos: “toate acestea sunt, pe de o parte pentru ca să înţelepţească şi să-i îndrepte pe alţi oameni, pe de altă parte, spre slava dumnezeirii prin facerea de minuni”. În altă ordine de idei, Sfântul Vasile cel Mare, într-o celebră scriere, intitulată “Dumnezeu nu este autor al raului”, arată că la originea tuturor relelor materiale sau spirituale se află omul sau, mai exact, voinţa sa liberă, îndreptată nu spre virtute şi spre binele moral, ci spre păcat şi spre patimi.

Sfinţii Părinţi spun că atât încercările, cât şi bolile din vieţile noastre au un rol curăţitor, purificator. Ele nu sunt decât o probă morală, de mai scurtă sau mai lungă durată, de mai uşoară sau mai grea intensitate, pe care trebuie să o trecem, pentru a dobândi mântuirea sau cununile vieţii veşnice. Fiecare astfel de probă trecută adaugă cununii un nou şi preţios nestemat.      Doar înţelegându-le valoarea, vom putea transforma durerea în împlinire şi bucurie sufletească, slăbiciunea în putere şi revolta în smerita multumire.

Teologii contemporani vorbesc despre o adevărată „teologie a necazurilor” sau despre „filosofia bolii”, arătând prin aceasta că suferinţei, pentru a o putea suporta, trebuie să-i găsim un înalt sens spiritual, să căutăm răspunsurile cele mai potrivite sufletului nostru, la astfel de întrebări existenţiale. Să înţelegem că nimic nu este întâmplător în această viaţă, că niciodată nu suntem încercaţi peste puterile noastre fizice şi morale şi că pe măsură ce purtăm toate aceste încercări, observăm surprinşi, în mod paradoxal, cum puterile noastre s-au lărgit şi s-au întărit, semn că Dumnezeu ne însoţeşte în tot acest calvar al suferinţei.

Părintele Profesor Dumitru Stăniloae aduce lămuriri în această privinţă: „De pe dealurile bucuriilor – în văile necazurilor, aşa decurge viata omului; dar ea înscrie un real progres în aceste alternanţe. Bucuriile, pentru răbdare, sunt tot mai curate, mai spiritualizate, mai nepătate de mulţumirea de sine; necazurile sunt tot mai ferm răbdate. Propriu-zis bucuriile sunt domolite de siguranţa necazurilor ce vor veni, iar necazurile, răbdate cu un amestec de seninătate pentru siguranţa bucuriilor ce vor veni la rând. Deci, fie cât de schimbătoare împrejurările externe în care se desfăşoară viaţa omului, lăuntric ea a ajuns la un fel de nivelare, care îi dă o statornică linişte. E tăria spiritului în faţa valurilor lumii”.

Sfânta Scriptură, ne aduce în atenţie cazul unui om pe nume Iov, care avea o viaţă bună. A fost plăcut lui Dumnezeu şi fără prihană înaintea Lui. Diavolul, care nu este omniscient, se pare că nu ştia de existenţa lui Iov până când Domnul i-a zis: “Ai văzut pe robul Meu, Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău” (Iov, 1, 8). Dumnezeu l-a provocat, l-a încurajat şi i-a permis Satanei să trimită lui Iov o durere şi suferinţă personală extremă. Pentru că Dumnezeu îl cunoştea pe Iov şi ştia că el a ales să-L iubească indiferent de orice, a permis ca această credinţă a lui Iov sa fie puternic încercată. El i-a permis Satanei să omoare familia lui Iov, să-i jefuiască pământul şi vitele şi să distrugă tot ce era scump pentru Iov pe pământ.

Povestea lui Iov este despre încrederea în Dumnezeu pentru un sfârşit bun, chiar şi atunci când trecem prin împrejurări cumplite. Oare înseamnă că toate lucrurile rele care ni se întâmplă sunt ca în cazul lui Iov? Nu, neapărat. Lecţia lui Iov a fost lăsată ca să ştim că Dumnezeu va aduce un sfârşit bun celor care îl iubesc, care se încred cu statornicie în El, în toate circumstanţele vieţii.

Zilele trecute, am întâlnit la una din grădiniţele municipiului Cluj-Napoca, o fetiţă pe numele Ana Elena Coman, de numai cinci anişori, veselă, jucăuşă, plină de viaţă, un copil cu visele şi speranţele unei vieţii viitoare împlinite. Din păcate, deodată, visele fetiţei s-au spulberat în ceaţă, în tumultul unei veşti triste pentru ea: micuţa a fost diagnosticată cu sindromul Rasmussen, o boală foarte rară şi destul de gravă. Primele semne ale bolii au apărut la numai doi ani, când fetiţa a avut prima criză de epilepsie. Din acel moment, a început calvarul suferinţei pentru copilă şi familia ei.
Intervenţia medicală presupune îndepărtarea emisferei cerebrale afectate (în cazul Anei emisfera stângă), pentru a opri crizele de epilepsie.  Operaţia de hemisferectomie a fost programată spre sfârşitul anului, la un spital din Germania. Costul intervenţiei ar fi de 40. 000 de euro, sumă colosală pentru posibilităţile financiare ale familiei.

Cei care vor s-o ajute pe Ana Elena pot dona o sumă în conturile deschise pe numele Coman Mircea-Ioan, tatăl fetiţei:

RON RO15 INGB 0000 9999 0458 4667

EUR RO19 INGB 0000 9999 0351 8371

CodSWIFTINGBROBUBIC INGB

Între timp, fetiţa Ana Elena se trezeşte în toiul nopţii, priveşte imensitatea cerului, numără stelele de pe cer şi stă de vorbă cu Dumnezeu: de ce eu, Doamne?

Doamne, ajută!

Ştefan Popa

mun. Cluj-Napoca