De ce să fii și mamă și mămică sau și tată și tătic?

Copiii au nevoie să fie ascultaţi, iubiţi, mângâiaţi. În acelaşi timp este nevoie ca ei să înveţe că nu sunt mici împăraţi care poruncesc, iar părinţii nu sunt un tonomat de împlinit dorinţe, ci au şi aşteptări şi reguli, pentru că ei sunt cei responsabili pentru copiii încredinţaţi lor de Dumnezeu.

Pentru a realiza un echilibru între aceste două aspecte uneori aparent contradictorii, Maica Sofronia Rădulescu de la Centrul de formare şi consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihai şi Gavriil” din Iaşi ne învaţă un exerciţiu care este de mare ajutor, iar o mămică ne spune cum şi cu ce rezultate a aplicat acest exerciţiu.

MĂMICA oferă, MAMA cere

Un părinte are două dimensiuni: o dimensiune de mamă şi o dimensiune de mămică; o dimensiune de tată şi o dimensiune de tătic. Dimensiunea de mămică este cea care îi oferă copilului; îi oferă dragoste, îi oferă timp, îi oferă mângâiere. Iar dimensiunea de mamă este cea care îi cere şi impune anumite reguli. Şi atunci (pare amuzant, dar vă ajută mult!) vă puteţi face un ecuson pe care să îl puneţi la gât, cu un şnur. Şi pe o parte să scrieţi MAMĂ, iar pe cealaltă MĂMICĂ. Vorbiţi cu copilul şi îi explicaţi: eu sunt şi mămica ta, dar sunt şi mama ta. Atunci când sunt MĂMICĂ te mângâi, te iubesc, îţi acord timp, iar când sunt MAMĂ îţi cer anumite lucruri, pentru că eu sunt responsabilă pentru creşterea ta. Dar nu înseamnă că te iubesc mai puţin când sunt MAMĂ. Fiindcă ei de obicei leagă dimensiunea de mamă de neiubire: atunci când eşti mamă nu mă iubeşti! Vorbiţi cu copilul de la început şi îi explicaţi lucrurile astea.

Şi când intraţi în relaţie cu el folosiţi ecusonul. De exemplu, vreţi să meargă la culcare. El de obicei nu vrea să meargă la culcare când vreţi. Şi atunci puneţi ecusonul de MAMĂ (sau de TATĂ) şi îi spuneţi: „Uite acum ÎŢI CER să mergi la culcare, pentru că eu sunt mama şi sunt responsabilă pentru asta.” Dacă îi cereţi, copilul face. Dar să spuneţi ÎŢI CER, acesta este cuvântul. Îţi cer, pentru că eu sunt părinte, eu hotărăsc asta. Ei s-ar putea să fie şmecheri, să întoarcă ecusonul şi să vă vrea ca mămică, să zică: „Nu, nu, mai stau puţin!”. „Nu, nu! Mergem la culcare!” Şi merge. Nu-i place, pleacă supărat, dar merge. Asta ajută mult în astfel de cazuri!

Nu certaţi copilul la masă!

Nu fiţi niciodată MAMĂ în timpul mesei. În timpul mesei sunteţi MĂMICĂ. Niciodată nu certaţi copilul la masă! Sunt copii care nu mănâncă, fiindcă de obicei cearta o primesc la masă. Atunci e momentul, pentru că stă locului şi eu îl cert. Nu certaţi copilul la masă!

Fiţi întotdeauna MĂMICĂ când copilul pleacă de acasă şi când vă reîntâlniţi cu el. Întotdeauna sărutaţi-l, îmbrăţişaţi-l, nu vă despărţiţi niciodată de copil în dimensiunea de MAMĂ sau de TATĂ.

Gelozia la naşterea unui frăţior

Ajută mult să folosiţi ecusoanele când aveţi un copilaş şi se naşte al doilea copilaş. Primul copilaş va fi gelos şi invidios de naşterea frăţiorului celui mic, pentru că îi ia locul. Explicaţi-i cum este cu ecusonul (dacă nu ştie să citească puteţi desena o figură mai zâmbitoare care să fie MĂMICA şi o figură mai serioasă să fie MAMA. De fiecare dată când sunteţi MĂMICĂ cu el puneţi ecusonul, ca el să vadă că nu şi-a pierdut mămica, fiindcă sunt atâtea momente când sunteţi mămică cu copilul! Dar pentru că nu mai este numai el în totalitate în braţe şi nu mai este el în centrul atenţiei, el vă simte numai ca MAMĂ: „Nu pune mâna!”, „Lasă-l pe cel mic!” etc. Şi atunci nu mai vede decât dimensiunea de MAMĂ, care cere. Deci, de fiecare dată când sunteţi mămică, întoarceţi ecusonul, ca să vadă că el nu-şi pierde MĂMICA. Iar atunci relaţia lui cu frăţiorul va fi mult mai bună şi nu va mai suferi atât.

Maica Sofronia Rădulescu Centrul de formare şi consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihai şi Gavriil”

„Nu mi-a venit să cred ce efect a avut!”

Nu aş fi crezut că aplicarea unei astfel de metode ar putea avea cu adevărat un efect, dar am zis să o iau ca pe un joc. Le-am rugat pe fete să-mi facă 2 ecusoane: unul pe care scrie „mamă” şi unul pe care scrie „mămică” şi le-am explicat pe scurt ce semnificaţie va avea fiecare ecuson pe care-l voi purta.

Efectul a fost imediat. În primul rând, nu a funcţionat unilateral, doar asupra fetelor. Eu însămi am devenit mai atentă asupra funcţiilor pe care le am. Spre exemplu, la masă, deoarece trebuie satisfăcută o nevoie fundamentală, vom folosi funcţia de mămică. Mesele trebuie să se desfăşoare într-un mediu plăcut, destins. Purtarea ecusonului îmi aduce aminte să nu le cicălesc să mănânce (noi cam avem probleme cu mâncarea), dar le atrag atenţia că în acelaşi timp sunt responsabilă de creşterea lor sănătoasă, deci trebuie să mă ajute să fiu mămică şi să le satisfac această nevoie. Nu mi-a venit să cred ce efect a avut!

Funcţia „mămică” se mai foloseşte, obligatoriu: la despărţiri (când eu sau ele plecăm de acasă), la culcare, în momente rituale, festive (chiar dacă acest moment e o cină în familie).

La teme, funcţiile alternează (dacă sunt mai studioşi din fire, folosim funcţia mămică, dacă nu, şi e nevoie de mai multă fermitate, cea de mamă).

Funcţia de „mamă” o folosim la obligaţii: curăţenie în cameră, în general lucruri care le fac mai puţină plăcere, dar trebuie făcute.

Fetele au primit foarte încântate acest joc şi au intrat cu plăcere în el. Îl recomand la toată lumea pentru că poate fi aplicat de la cele mai fragede vârste.

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 41 – iunie 2010