Declarațiile șocante ale unui francmason aflat pe patul de moarte: „Iluminații urmăresc să îi facă pe oameni să nu îi mai intereseze iubirea”
17:42, duminică, 20 octombrie, 2013 | Cuvinte-cheie: dragoste, francmasoni, globalism, iluminaţii, iubire, masoni, Noua Ordine Mondială, religie, religie unică, satana
Înainte de moarte, un francmason din grupul Bilderberg a vrut să se mărturisească și astfel s-a destăinuit unui pastor american în ultimele sale clipe de viață. Conform antena3.ro, el i-a spus acestuia câteva din evenimentele pe care întreaga planetă la va înfrunta.
Francmasonul a făcut o declarație năucitoare: „De curând, „iluminații” au decis că trebuie să ne descotorosim cât mai repede de Dumnezeu și de tot ceea ce se manifestă prin El pe această planetă, pentru a întrona neîntarziat Noua Ordine Mondială”. Acest magnat a spus că „Mesia Diavolului” („Devil’s Mesia”) înseamnă, înainte de toate, perversitate multiplă și totală care trebuie să fie acceptată ca un mod normal de viață de către toți locuitorii acestei planete. Homosexualitatea, drogurile, pedofilia și sexul animalic, abject și lipsit de afectivitate sau iubire trebuie să predomine în cel mai scurt timp pe aceasta planetă Pentru aceasta, „iluminații” au decis că mai întâi trebuie să implementeze, pe tot globul, toate formele de perversiune, urmărind să îi năucească pe oameni și să îi facă să nu îi mai intereseze iubirea, care trebuie, în viziunea lor satanică, să fie înlocuită doar cu sexul. Ei se gândesc să acționeze în modul acesta abject și pervers, deoarece și-au dat seama că nu îl pot aduce pe „Mesia Diavolului” („Devil’s Mesia”) acolo unde va exista un popor drept, care crede în Dumnezeu și care respectă în continuare valorile spirituale și morale”.
Cei care s-au autointitulat „iluminații” fac presiuni pentru a institui o așa-zisă religie unică a lumii (One World Religion) și pentru aceasta creează organizații fantomă, cum ar fi Consiliul Național al Bisericilor, care este finanțat din umbră chiar de către aceste organizații satanice masonice, cum ar fi fundațiile evreilor Rockfeller, Carnegie și Ford.
Iată câteva puncte din discuția pe care masonul a avut-o cu pastorul Lindsey Williams:
1. Masonul a mărturisit că înainte ca planeta să fie condusă de gruparea satanică intitulată „Noua Ordine Mondială” vom fi conduși de către chinezi, dar aceștia sunt doar o marionetă în mâinile așa zișilor „Iluminați”, care se vor folosi cu viclenie de acest paravan pentru a-și duce la îndeplinire planurile diabolice. „În cel mai scurt timp, chinezii și China vor fi cei mai puternici. China va fi unealta docilă prin care se va urmări întronarea la nivelul acestei planete a Noii Ordini Mondiale. Atât liderii, cât și populația Americii vor fi reduși la un statut inferior, care poate fi asemănat cu statutul actual al Lumii a Treia”.
2. De asemenea, acesta a spus că dolarul american va ajunge la pământ. Totodată, la scurt timp după aceea, și celelalte valute vor fi aproape complet lipsite de valoare, deoarece „Iluminații” și Francmasoneria mondială vor introduce o nouă Monedă Unică globală. Aceasta nouă Monedă Unică globală va apărea la scurt timp după ce atât dolarul american, cât și moneda euro vor cădea. Lumea, așa cum o știm acum, va fi complet diferită până la sfârșitul anului. „Să urmăriți să cumpărați aur sau argint, deoarece prețul acestor metale rare va atinge în curând prețuri astronomice, așa cum nu au existat niciodată până în prezent!”, a mai adăugat masonul.
3. Atacul Iranului va fi paravanul începerii unui nou conflict militar de proporții, care va duce la izbucnirea Celui De-al Treilea Război Mondial. În această luptă vor intra mai multe țări ale globului și în felul acesta noua conflagrație mondială se va generaliza făcând milioane de victime.
4. Aurul și argintul vor fi și vor rămâne singurele valori pe care oamenii se vor mai putea baza. Se va intra într-o stare de depresiune economică și atunci vom deveni cu toții foarte săraci, în cel mult doi ani de acum încolo. Fie că vrem, fie că nu vrem, mulți dintre noi vom fi obligați să îmbrățișăm modul țărănesc de viață, pentru că nu vom mai putea să locuim la oraș, datorită sărăciei în care ne vom afla.
5. În următoarele câteva luni petrolul va atinge cotația de 200 de dolari pe baril.
6. Dacă aveți ipotecă, achitați-o acum sau vindeți-vă casa pentru a vă putea permite să plătiți integral suma pentru o altă locuință, chiar dacă cu banii rezultați din vânzare o să cumpărați doar o garsonieră. Asigurați-vă încă de pe acum că locuința voastră, chiar umilă, este achitată integral, cîci în curând milioane de oameni își vor pierde casele.
7. Actualmente China deține 90% din toate mineralele rare ale pământului și utilizează felurite componente pentru tehnologii, pentru arme, etc. etc. Puțini știu că la ora actuală China produce 80% dintre componentele armelor pentru armata SUA. Este incredibil, dar adevărat. La ora actuală SUA se află la mila Chinei!
8. Elitele așa-zișilor „iluminați” alcătuiesc guvernul negru din umbră. Împreună cu globaliștii, ele doresc să declanșeze o criză de mari proporții în Orientul Mijlociu în următoarele câteva luni. Banca Goldman Sachs împreună cu City Bank și FMI se focalizează deja asupra Iranului. Aceste bănci se dedau la felurite manevre murdare din culise cu scopul de a paraliza financiar Orientul Mijlociu înainte ca trupele NATO ce vor fi comandate de către elita așa-zișilor „iluminați” să atace. Trebuie, de asemenea, să fiți constienți de faptul că SUA și Europa au vândut de curând computere virusate Iranului, iar aceasta a fost o lovitură mârșavă în mod abil premeditată.
Anna Casian – Musteață