Despre intoxicarea și violența cromatică. Mamele care decorează strident camera copilului sînt iresponsabile

„Faptul că nu avem organe prin care să vomităm culorile sau sunetele care ne fac rău, așa cum facem în cazul unei mîncări sau băuturi stricate, nu înseamnă că toxinele cromatice nu ne dăunează la fel de tare”.

Am auzit de sute de ori fraza: copiilor le plac culorile stridente. Iar ca argument este adus chiar faptul că orice copil reacționeză la o culoare aprinsă, țipătoare. Dar oare este vreo diferență între a reacționa la ceva și a-ți plăcea ceva? Faptul că, în prima fază de viață, copiii nu ne pot vorbi, nu înseamnă că noi putem atribui acțiunilor lor orice sens ne dorim. Voi încerca să demonstrez că între a reacționa la ceva și a-ți plăcea ceva există o mare diferență. Copiilor nu le plac culorile stridente, ci doar reacționează la ele în mod instinctiv.

Culorile stridente există în natură doar în anumite perioade și au rolul de a capta atenția: florile pentru polenizare, păsările sau peștii pentru împerechere. În rest, natura e foarte armonioasă, iar obținerea pigmenților strideți, în condiții naturale, este imposibilă – fapt demostrat de întreaga istorie a artelor și a civilizațiilor.

Pictez de la vîrsta de 4 ani, iar de la vîrsta de 10 ani am studiat la modul profesionist pictura, cu tot ce înseamnă studiul culorilor și a modului în care intensitatea și gama cromatică ne influențează percepția. Am petrecut peste 5000 de ore în ateliere unde am amestecat culori pentru a obține nuanțele și efectul dorit. Am peste 20 de ani de cînd petrec prin tipografii și știu ce trebuie să fac pentru ca o culoare din computer să ajungă nedistorsionată pe hîtie – 20 de ani de cînd prelucrez imaginile în Photoshop pentru a obține efectele dorite. Am petrecut sute de ore în cabina de montaj de televiziune și știu cum se pun filtrele pentru a vă fura ochiul. În sfîrșit, am studiat istoria artelor, istoria culorilor și a tehnicilor folosite de artiști în diferite perioade istorice. După toate acestea, pot să vă spun un singur lucru: nu există culori naturale stridente pentru a fi pe placul copiilor voștri, așa cum se susține. Pînă și cele mai roșii sucuri din cele mai coapte poame se estompează prin oxidare, căpătînd o nuanță cuminte. Dacă nu s-ar fi inventat industria chimică, toate stridențele care irită ochii copiilor și a oamenilor cu o percepție vizuală excitată artificial, nu ar fi existat.

Cu excepția aurului și a roșului de kinovar, care era prețuit ca aurul, iar în Bizanț era monopol imperial, nici un pigment natural nu prezintă vreo stridență, decît de accent de intensitate, obținut prin alăturări bine gîndite. Excitarea cromatică practicată asupra copiilor este un abuz asupra echilibrului lor lăuntric care poate duce la tulburări de personalitate. Acest abuz devine și mai evident în cazul desenelor animate, unde se practică adesea o adevărată violență cromatică și sonoră.

Așa cum tot mai multă lume se îndreaptă azi spre mîncarea naturală, făcînd o legătură între echilibrul lăuntric și cel alimentar, tot așa există o legătură între armoniile cromatice și armonia interioară. Nu este adevărat că lumea s-a schimbat, oamenii reacționează la fel la culori, sunete, mirosuri sau gusturi. Faptul că nu avem organe prin care să vomităm culorile sau sunetele care ne fac rău, așa cum facem în cazul unei mîncări sau băuturi stricate, nu înseamnă că toxinele cromatice nu ne dăunează la fel de tare.

Omenirea nu a inventat nimic în materie de efecte optice și de secrete cromatice. Dacă astăzi se folosesc filtre roșii sau albastre pe obiectiv pentru a încălzi sau răci gama cromatică, iconarii de odinioară foloseau „filtrul” în spatele picturii, adică nu pictau pe alb, ci pe roșu, peste care aplicau foița de aur pentru a da lumină stratului de vopsea. La fel și fresca se aplica pe un astfel de filtru invers, fie negru, fie de alte nuanțe, pentru a conferi adîncime. În sfîrșit, filtrele colorate, adică vitraliile au o vechime suficient de mare pentru a putea spulbera orice mit despre evoluția în materie de culori a omenirii.

Faptul că în fiecare an marile case de modă anunță culoarea anului, că peste tot se vorbește de semnificația culorilor, trebuie să ne facă să înțelegem că lumea culorilor are un limbaj foarte exact, poate mult mai penetrant decît cuvintele, dovada că oamenirea a transmis mesajele sale importante prin picturi mai mult decît prin cărți. Acest fapt trebuie să ne facă mai atenți față de cărțile și hainele colorate strident, dar și la felul în care decorăm camera copilului. Cauzele agitației, a lipsei de atenție și interes, dar și a altor tulburări pe care le manifestă copiii sînt urmări inclusiv ale agresiunilor cromatice la care sînt supuși încă din pruncie.

Dacă alegeți mîncarea pentru copilul vostru, alegeți și culorile, înainte ca el să creeze dependență pentru stridențe, așa cum creează dependețe gustative cei care mănîncă mîncare cu potențiatori de gust și arome. Mîncați natural, ascultați natural, priviți natural. Îmbolnăvirea prin intermediul culorilor poate fi chiar mai gravă decît îmbolnăvirea prin mîncare nesănătoasă. Faptul că unii părinți nu observă acest lucru vorbește doar despre aceea că ei înșiși suferă de deficiențe de receptare survenite în urma consumului de surogate vizuale, care se face cu sau fără voia lor.

Părintele Savatie Baștovoi, www.antiparenting.ro