Despre Sfânta Liturghie și comportamentul creștinului în timpul acesteia

Numele vine de la grecescul « leitourghia » care înseamnă slujbă, funcţie, activitate de interes public în serviciul poporului ( de la « leitos » – popor şi « ergon » – lucrare). Ïn limbajul occidental, prin liturghie se înţelege cultul general al Bisericii. În ortodoxie, Liturghia este slujba în cadrul căreia se reactualizează în biserică, în chip nesângeros, jertfa Mântuitorului Hristos pe Golgota prin puterea şi lucrarea Duhului Sfânt. La catolici această slujbă este numită « Missa ».

 În cadrul Sf . Liturghii, darurile de pâine şi vin prezentate de credincioşi la altar, sunt prefăcute prin invocarea Duhului Sfânt în Trupul şi Sângele lui Hristos, care se vor oferi credinciosilor dupa porunca Mântuitorului, spre iertarea păcatelor si viata de veci. Sfânta Liturghie este cea mai importantă slujba a Bisericii, fiind o comemorare, o «  anamneză » a Cinei celei de Taina, o reactualizare a jertfei lui Hristos pe Golgota şi o Taina în care ne împartasim euharistic (nesângeros) cu Trupul şi Sângele Mântuitorului. Prin Fiul Sau făcut Om, Dumnezeu a făcut un nou legământ cu omenirea. Acesta nu mai are la bază jertfele sângeroase aduse de fiecare om în parte, ci jertfa Fiului lui Dumnezeu pe Golgota. În seara Cinei celei de Taină, Hristos, în mod anticipat, sub forma sacramentală şi nesângeroasă de pâine şi vin, a dat apostolilor Trupul şi Sângele Său, spunându-le :  « Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea » ( Luca 22, 19-20 ; Matei 26, 27-29 ; Marcu 14, 22-24 ).

Putem spune că Liturghia are două părţi : una discretă, pe  care preotul o săvârşeşte în taină, în timpul utreniei (sau al slujbei ce o precede ) – numită proscomidie, şi alta solemnă, Liturghia propriu-zisă, care se săvârşeşte imediat după utrenie. Pe durata proscomidiei se pregătesc ofrandele de vin, prescură şi apă pentru Liturghia propriu –zisă. Aceasta se împarte la rândul ei în două : Liturghia catehumenilor – al cărei centru îl constituie lecturile biblice şi eventual explicarea lor, şi Liturghia euharistică, în cadrul căreia cinstitele daruri pregătite la proscomidie sunt sfinţite, devenind Trupul şi Sângele lui Hristos euharistic, iar credincioşii pregătiţi din timp prin post, mărturisirea păcatelor şi rugăciune, se împărtăsesc cu ele.

Aducerea ofrandelor la altar

Vinul, prescurile şi apa, trebuie aduse ca daruri pentru Liturghie înaintea începerii slujbei de dimineaţă (utrenia sau alta, după caz), spre a putea fi folosite la proscomidie. Lista cu numele celor vii şi morţi care vor fi pomenite la proscomidie şi prescura din care se va scoate câte o particică pentru fiecare persoană pomenită, rostindu-se pentru acea persoană o rugăciune, pot fi date preotului la altar şi  înaintea începerii Liturghiei, în timpul utreniei ( sau al slujbei ce precede Liturghia), sau cel mai târziu – până la iesirea preotului cu cinstitele daruri ( moment în care strana cântă « Noi care pe heruvimi cu taină închipuim… ») iar preotul, ajuns în mijlocul bisericii începe să rostească pomenirile cuvenite.

De ce aprindem lumânari?

Folosirea făcliilor era o practică curentă în religiile din spatiul meditareean în care s-a răspândit crestinismul. În religiile antice focul era simbol al divinitătii. Crestinismul a preluat acestă practică si din motive practice, căci adunările crestinilor aveau loc noaptea în perioada persecutiilor. Apoi, ca fii ai Luminii ( Hristos e Lumina cea vie si adevarată, lumina vietii) crestinii nu puteau să se roage în întuneric. După perioada persecutiilor, lumânarile se aprindeau pentru a nu se uita perioadele de prigoană, dar si în amintirea celor răposati.

            Pentru că erau făcute din ceara albinelor si din grăsimea animalelor, produse ale muncii omului, lumânările erau considerate jertfe nesângeroase aduse lui Dumnezeu, odată cu rugăciunile. Astăzi aprindem lumânări în biserică, la icoane, când ne rugăm si în memoria celor răposati, în semn de cinstire a sfintilor, dar si pentru a aduce jertfă  pentru sufletul nostru ori pentru cei plecati dintre noi.

Tămâierile

Tămâierea (cădirea) este un  semn de cinstire a prezenţei lui Dumnezeu. Preotul tamâiaza sfânta Masă, pe  care este prezent Hristos sub forma euharistica (pâine şi vin), tămâiază icoanele sfintilor, în care este prezent haric Dumnezeu, îi tămâiază pe credincioşi – temple ale Duhului Sfânt. Când este tămâiat, credinciosul trebuie să se încline cu respect, ca raspuns la actul de cinstire al preotului.

Când îngenunchem ?

De obicei se îngenunchează :

• în timpul vohodului mic (ieşirea cu  sf. Evanghelie) ;
• în timpul citirii Evangheliei  (aceste două acte simbolizează ieşirea Mântuitorului la propovăduire);
• în timpul vohodului mare (ieşirea cu cinstitele daruri), care simbolizează ducerea Mântuitorului la răstignire ;
• în timpul imnului «  Pe Tine Te lăudam… » când în altar sunt sfinţite darurile de pâine şi vin aduse de credincioşi, devenind Trupul şi Sângele  euharistice ale lui Hristos, în vederea împărtăşirii cu ele a celor prezenţi şi pregătiţi în acest sens.

Putem părăsi biserica în timpul sfintei Liturghii ?

Participarea la sfânta Liturghie înseamnă participarea la jertfa lui Hristos. Nu este bine să-L părăsim pe Hristos aşa cum a făcut-o Iuda înainte de Cină, sau precum ceilalţi, înainte de coborârea Lui de pe cruce. E de dorit să nu părăsim biserica înainte ca preotul să spună credincioşilor « Cu pace să iesim ! » şi să le dea binecuvântarea finală.

 Preot Stefan Fotache