În vizită la vlădica Theodosie de Bișkek și de Kîrgîzstan

L-am cunoscut personal la capătul unui stagiu de o lună de ședere la Bișkek. Știam încă de acasă, că este moldovean, născut la Chișinău, și că este recent numit Episcop de Bișkek și de Kîrgîzstan. (În lume s-a numit Serghei M. Gaju).

Cînd i-am cerut o binecuvîntare în fața altarului (în română) – mi-a zis să-l aștept afară, ca să stăm de vorbă cînd iese din biserică. În scurt timp și-a făcut apariția: înalt, impunător, cu prestanță, plutind parcă în hainele-i cernite, precum o pasăre de talie mare, nobilă…

M-a chemat să-l urmez în casa episcopală. Se făcuse ora prînzului, și m-a invitat la masă. În bucătărie – care era o sală destul de mare –  în partea dreaptă era locul unde se gătea, în cealaltă, o masă pentru servit. Vesela și tacîmurile erau întinse, paharele și sticlele de apă minerală, așijderea. Femeia care gătea și servea era și ea moldoveancă, o cheamă Maria, mi-a zis că e și soțul ei în slujba Vlădicăi. Arhipăstorul vorbea cu ea în moldovenește. Și rugăciunea de binecuvîntare a mesei și bucatelor a rostit-o tot în moldovenește.

I-am oferit Vlădicăi Theodosie (Феодосий) lumînări de ceară aduse din România, un pic de smirnă, precum și două cărți în românește. Mi-a mărturisit că citește destul de poticnit în română. Căci nu prea are practica lecturii curente în acest alfabet. Slujește și citește exclusiv în rusă. Dar mi-a zis că o dată pe an citește în românește pericopa din Evanghelie la Slujba celei de-a Doua Învieri. M-am bucurat mult să aud asta. Că ține la limba natală, cea de acasă!

Ne-am pus la masă, și am vorbit despre una-alta. Mi-a spus, în special, că a fost egumen la mănăstirea ridicată în cinstea mucenicilor-martiri ai Familiei Regale Ruse (наместник монастыря во имя святых Царственных страстотерпцев на Ганиной яме Екатеринбургской епархии).

Din 25 noiembrie 2011 a fost numit Episcop, iar în 4 decembrie s-a hirotonisit Episcop, de către PF Kirill al Moscovei și Întregii Rusii. Din 4 octombrie 2012 este Episcop de Bișkek și de Kîrgîzstan. Venit aici, a trebuit să se ocupe de absolut toate, deoarece eparhie nu a existat, iar organizarea bisericească precedentă era în componența Eparhiei de Tașkent. În treacăt fie spus, Eparhul de Tașkent, Mitropolitul Vikentie este și el basarabean, născut în Sculenii Unghenilor, care a fost și Episcop de Bender după 1990. În vremea tulbure a  conflictului din Transnistria  (Приднестровский конфликт) se afla în catedra episcopală din acele locuri.

Poate că nu e deloc întîmplător că în preajma Vlădicăi Vikentie acum este un alt compatriot de-al nostru, mai tînărul Vlădică, P.S. Theodosie de Bișkek?

Mi-a vorbit îndelung despre monarhie, despre Familia Regală Rusă – martirizată de comuniști în 1918. Portretul lui Nikolai al II-lea este mereu în capul mesei la care am stat. I-am zis și eu că la București există o biserică rusească, în care se cinstesc mucenicii-martiri ai Familiei Regale Ruse. S-a arătat foarte încîntat să audă asta, și m-a rugat să-i expediez o fotografie.

Pentru că primii creștini din epoca modernă pe aceste meleaguri au fost rușii-cazaci, Vlădica întreține relații speciale cu atamanul acestor comunități, formate în trecut din cazacii din Semirecie. Ei au creat aici, în Asia Centrală, numeroase comunități pravoslavnice numite stanițe. Este adevărat că în acele timpuri majoritatea lor erau ortodocși de rit vechi (старообрядчествo), dar cei de azi – probabil prin dispariția în era comunistă a oricăror comunități de rit vechi – sunt ortodocși supuși B.O. Ruse. Probabil că majoritatea enoriașilor de la biserica episcopală, cu hramul Învierii Domnului, provin din acest mediu al etniei rusești, pentru că se afirmă că în Bișkek ar mai fi o populație de 20 % de ruși.

După aproape o oră, nici nu mi-am dat seama că trecuse atîta – am avut imaginea unui Vlădică vrednic de cîntarea arhierească: Pe domnul și stăpînul nostru, să-l păzească Domnul Dumnezeu! Poate ca niciodată acum am înțeles îndemnul Apostolului Pavel către Tit:

”Se cuvine ca episcopul să fie fără de prihană, ca un iconom al lui Dumnezeu, neîngîmfat, nu grabnic la mînie, nu dat la băutură, pașnic, nepoftitor de cîștig urît, ci iubitor de străini, iubitor de bine, înțelept, drept, cuvios, cumpătat, ținîndu-se de cuvîntul cel credincios al învățăturii, ca să fie destoinic și să îndemne la învățătura cea sănătoasă și să mustre pe cei potrivnici. Pentru că mulți sunt răzvrătiți, grăitori în deșert și înșelători…” (Tit, 1, 7-10).

După prînz i-am cerut să-l fotografiez în straie episcopale. A urcat în chilia sa și s-a întors iute în podoabele monahului superior, Întîistătătorul pravoslavnicilor din Kîrgîzstan – care și-au binemeritat acest Vlădică, și pe care par a-l iubi și cinsti. Am văzut pe mulți oameni, în cîteva rînduri, stînd de vorbă cu Sfinția sa, cerînd sfaturi, cuvinte de învățătură și blagoslovenie.

Vlădica a ținut să fim fotografiați și împreună, ceea ce desigur, am primit cu mare bucurie.

Să-l țină Bunul Dumnezeu pe Vlădica Theodosie în această demnitate arhipăstorală mulți ani împliniți, și cu folosuri pline de roade duhovnicești!

 un articol de Vladimir Bulat

http://manastiri-basarabene.over-blog.com/