Duminica Sfintelor Femei Mironosiţe, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău
15:48, duminică, 12 mai, 2019 | Cuvinte-cheie: catedrala mitropolitana, Chisinau, Duminicii Femeilor Mironosiţe

Duminică, 12 mai 2019, în ziua cinstirii Sfintelor Femei Mironosiţe, numeroși credincioşi s-au adunat la Catedrala Mitropolitană „Naşterea Domnului” din municipiul Chișinău, pentru a se ruga la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, oficiată cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir de către Preasfințitul Părinte Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei.
PS Episcop Ioan i-au coliturghisit, Prot. mitr. Dr. Vadim Cheibaș, Secretar Mitropolitan și eclesiarh al Catedralei Mitropolitane, precum şi slujitorii sfântului lăcaş.
În cuvântul predicatorial adresat cu prilejul Duminicii Femeilor Mironosiţe, Preasfințitul Părinte Episcop Ioan a făcut referire cu recunoștință la modelul femeii credincioase care devine pentru popor o pildă de dăruire şi de responsabilitate.
În momentele Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos „erau acolo multe femei, privind de departe, care urmaseră din Galileea pe Iisus, slujindu-I, între care era Maria Magdalena și Maria, mama lui Iacov și a lui Iosi, și mama fiilor lui Zevedeu” (Matei 27, 55-56). Prin fidelitatea şi evlavia lor, aceste femei s-au dovedit mai curajoase și mai devotate Domnului Iisus Hristos, decât Ucenicii Săi.
Sfintele Femei Mironosițe au fost precum fecioarele înțelepte cu candelele aprinse care au ieșit în întâmpinarea Mirelui Hristos Cel Înviat cu miresme ca să ungă trupul Mântuitorului. Sfintele femei și-au umplut vasul lor de alabastru cu mir de nard de mare preț prin virtuțile creștinești, prin rugăciune și smerenie, prin tăcere și bună cuviință, prin discreție și sfințenie, de aceea s-au învrednicit astăzi a fi pomenite în calendarul Bisericii noastre.
Dăm slavă lui Dumnezeu că, în fiecare generație, au existat și există mame creștine minunate, care, ascultând de Biserică, au menținut aprinsă candela dreptei credințe.
Să ne ajute Preamilostivul Dumnezeu să învățăm de la femeile mironosițe curajul de a-L căuta pe Hristos în rugăciune, credința puternică în Învierea Lui și bucuria de a ne întâlni cu El în fiecare duminică și sărbătoare în Biserica Sa, spre slava Preasfintei Treimi și spre a noastră mântuire.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md

















Astăzi, 26 iulie 2026, în Duminica a VIII-a după Rusalii, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii...
Marți, 21 iulie 2026, în ziua prăznuirii Icoanei Maicii Domnului din Kazan, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul...
În Duminica a VII-a după Rusalii, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârșit...
Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a II-a după Pogorârea...
În Duminica I după Rusalii, închinată Tuturor Sfinților, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcopul Orheiului, Vicar mitropolitan, a...
În Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei), cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan,...
„Mai mare bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăiește, decât pentru drepții care nu au nevoie...
