După 76 ani de slujire clericală, protopopul emerit al Bacăului a trecut la cele veșnice - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

După 76 ani de slujire clericală, protopopul emerit al Bacăului a trecut la cele veșnice

22:40, joi, 11 aprilie, 2019 | Cuvinte-cheie:

Părintele Constantin Mardare, protopop emerit al Protopopiatului Bacău, a trecut la cele veșnice în data de 11 aprilie 2019, la vârsta de 97 ani, informează Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului.

Slujba înmormântării va avea loc sâmbătă, 13 aprilie, de la ora 11:30, în Biserica Precista din Bacău, după oficierea Sfintei Liturghii.

În mesajul de condoleanțe, Arhiepiscopul Ioachim al Romanului și Bacăului a spus despre părintele Constantin că a întruchipat „chipul smerit al preotului care și-a consumat întru slujire viața și și-a condus credincioșii pe calea mântuirii purtând pe Dumnezeu în suflet și având privirea ațintită spre veșnicie”.

„El a fost un teolog de vocație mai ales pentru că și-a dedicat întreaga viață slujirii lui Dumnezeu, din cei 97 de ani ai vieții, 76 petrecându-i la picioarele lui Hristos, purtând în rugăciunile sale gândurile păstoriților, cărora le-a dedicat întreaga atenție și osteneală”, se menţionează în mesajul de condoleanţe.

Părintele Constantin Mardare

Părintele Constantin Mardare s-a născut în data de 11 februarie 1922, în comuna Săucești, satul Șerbești, județul Bacău.

A fost hirotonit diacon în septembrie 1943 la Curtea de Argeș. În anul 1955 a fost hirotonit preot de Episcopul Teofil Herineanu al Romanului.

Timp de 12 ani, între 1968-1980, a activat în administrația bisericească, având funcția de protopop al Protopopiatului Bacău.

Crucea Patriarhală, cea mai înaltă disticție din Patriarhia Română, i-a fost acordată de Arhiepiscopul Eftimie Luca în anul 1990.

Sursa: www.basilica.ro

 

Contact Form Powered By : XYZScripts.com