Egumena Epistemia, stareța Mănăstirii Suruceni: Viața e o mare căutare a cunoașterii noastre proprii

De fiecare dată când pășim pragul mănăstirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe de la Suruceni, suntem întâmpinați de prezența ziditoare a Maicii Starețe Epistimia, care ne povățuiește cu o adevărată smerenie și cu dreaptă socoteală, aducându-ne aminte de învățăturile marilor noștri sfinți cuvioși contemporani. Fiecare întâlnire și popas duhovnicesc la Mănăstirea Suruceni reprezintă o frumoasă și adevărată lecție de demnitate și viețuire creștină.

Toată viața e o mare căutare a cunoașterii noastre proprii, întrucât omul este o ființă atât de tainică și complexă. Din acest motiv, în zilele noastre oamenii nu mai au răbdare să facă ceva până la capăt, să-și onoreze cu demnitate responsabilitățile, și caută tot felul de oportunități, pentru că sunt măcinați de această problemă grea a cunoașterii de sine, nemaiavând răbdare să se suporte întâi de toate pe sine, și apoi pe ceilalți de lângă el.

Însă răspunsul și adevăratul sens al existenței noastre îl putem afla numai în Dumnezeu și în Biserica Sa. Aici descoperim statutul nostru de ființă nemuritoare, și nu doar o simplă umbră efemeră, dar și faptul că suntem o creatură foarte iubită de Ziditorul ei.

Omul este o lume tainică aparte, un adevărat univers în care a fost semănată de brațele părintești acea scânteie din lumina dumnezeiască.

Ceea ce fac monahii în mănăstire este anume înfăptuirea acestei dorințe de a deveni fii ai lui Dumnezeu după har – asemănarea cu El.

Într-o mănăstire există condiții în care se poate manifesta și crește desăvârșit această voință liberă a fiecăruia de a iubi, trăi, gândi, dar și de a crea liber.

Mănăstirea Sfântul Gheorghe de la Suruceni, vegheată de protecția duhovnicească a marilor sfinți și cuvioși ai Bisericii (îndeosebi prin prezența sfințeniilor alese care se păstrează în noua biserică a mănăstirii zidită în cinstea marelui ierarh Nicolae), ne îndeamnă pe toți să ne asumăm împreună cu cei ce au îmbrăcat haina călugărească, scopul existenței noastre pământești: de a ajunge cu toții în ceata sfinților lui Dumnezeu.

În acest glas și conștiință duhovnicească a Bisericii ne îndeamnă și conducătoarea acestei obști monahale de fiecare dată, să ni-i facem prieteni și sfetnici pe sfinții lui Dumnezeu, cei care ne stau mereu la dispoziție, cunoscându-le viața și învățăturile cele aducătoare de mult folos duhovnicesc.

Nu avem cum să ne simțim singuri, având atâta nor de mărturii în jurul nostru, această mare lume spirituală: cetele îngerești, nenumărații sfinți și oameni îmbunătățiți duhovnicește, care ne înconjoară. Pentru că un suflet care îl are pe Dumnezeu și pe casnicii Săi, nu este pustiu, și nici singur.

La despărțire, Maica Stareță ne-a rugat smerit, să cerem rugăciunile sfinților, dar și ajutorul lor, pentru a o întări în ascultarea pe care o are de îndeplinit, și anume, renovarea capitală a vechii biserici din cadrul complexului monahal, ajutându-ne unii pe alții ca să ajungem în această comuniune de iubire în Raiul cel mult dorit.

Text: Serghei CRUDU, teolog

Foto: Preot Mihail BORTĂ

Sursa: www.manastiri.md