Episcopul Ioan al Sorocii a slujit la mănăstirea Sfintei Ana din apropierea Cernăuților
5:22, miercuri, 15 august, 2018 | Cuvinte-cheie: cernauti, episcop ioan mosnegutu, liturghie arhiereasca
La data de 14 august, ziua prăznuirii Scoaterii lemnelor Sfintei Cruci și a cinstirii Sfinților șapte frați Macabei, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, la invitația Înaltpreasfințitului Mitropolit MELETIE al Cernăuților și Bucovinei, Episcopul Ioan al Sorocii a slujit la mănăstirea Sfintei Ana din apropierea Cernăuților.
Liturghia a fost condusă de către Preafericitul ONUFRIE, Mitropolitul Kievului și al întregii Ucraine, participând, de asemenea, un impunător sobor de arhierei și preoți.
În această zi la mănăstirea de pe muntele Sfintei Ana s-au adunat câteva mii de pelerini pentru a cinsti Sfânta și de viață făcătoarea Cruce.
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Ucraina a vorbit celor prezenți despre sărbătoarea zilei, totodată, amintindu-le și despre începutul Postului Adormirii Maicii Domnului.
Alături de arhiereul vicar al Mitropoliei Moldovei la această sărbătoare a participat protoiereul mitrofor Nicolae CRAVEȚ, Protopop de Soroca, preoți și pelerini din Republica Moldova.
Sursa: www.ioanmosnegutu.info