Episcopul Marchel, acuzat de încălcarea prevederilor unei decizii a Judecătoriei Bălţi
13:38, marți, 2 aprilie, 2013 | Cuvinte-cheie: episcop marchel, homosexuali, judecată, lege, societate, trecut

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, Marchel, este acuzat că a încălcat prevederile unei decizii a Judecătoriei Bălţi, care-i interzice să-i defăimeze pe homosexuali, afirmă avocatul reprezentanţilor Centrului „GenderDoc-M”. Asta după ce, săptămâna trecută, la o întâlnire cu un grup de părinţi din Bălţi, Marchel a reiterat o declaraţie la adresa minorităţilor sexuale. Episcopul de Bălţi şi Făleşti respinge acuzaţiile.
„Mulţi dintre ei sunt bolnavi. Să nu dea Dumnezeu ca unii dintre ei să fie angajaţi la Centrul de Transfuzie a Sângelui. Eu, la fel ca şi Dumneavoastră, nu vreau să-i văd nici în stradă, nici în şcoli, nici în grădiniţe”, a spus episcopul Marchel.
Episcopul Marchel a făcut o declaraţie similară anul trecut. El spunea atunci că 92 la sută dintre homosexuali sunt bolnavi de SIDA şi nu ar trebui să fie angajaţi în instituţii publice. Pentru acest fapt, el a fost acţionat în judecată de către reprezentanţii minorităţilor sexuale. Instanţa l-a obligat „să se abţină de la repetarea şi răspândirea acestor informaţii până la adoptarea unei hotărâri definitive”.
„Urmează deja să informăm instanţa de judecată despre declaraţiile făcute contrar încheierii judecătoreşti. Vom informa organele de resort să ia măsuri, inclusiv prin aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege”, a menţionat avocatul Centrului „GenderDoc-M”, Doina Ioana Străisteanu.
Episcopul de Bălţi şi Făleşti se consideră nevinovat.
„Ceea ce am vorbit în faţa părinţilor nu cade sub incidenţa acestei interdicţii. Ceea ce mi s-a interzis eu nu ating, cu sfinţenie respect această hotărâre a judecăţii, în speranţa că în viitorul cel mai apropiat va fi declarată sau recunoscută nulă”, a conchis episcopul Marchel.
Episcopul Marchel a fost acţionat în judecată anul trecut de către reprezentanţii GenderDoc–M. El este acuzat de defăimare şi incitare la ură. Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Bălţi.
Sursa: www.publika.md

Joi în Săptămâna Luminată, 20 aprilie 2023, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit la biserica ”Sf....
În a doua zi a marelui praznic al Nașterii Domnului, în care este sărbătorit Soborul Maicii Domnului, la 8 ianuarie...
Preasfinția Voastră, Vă aducem sincere felicitări și urări de bine cu ocazia celei de-a zecea aniversări de la hirotonia arhierească a...
Într-o atmosferă festivă, mierucri, 11 ianuarie 2017, când Biserica face pomenirea sfântului cuvios Marchel, egumenul mănăstirii Neadormiților, în Catedrala episcopală...
„dacă s-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele lui Irod împărat, iată magii de la Răsărit au venit în...
Interviu cu parohul Bisericii Sfântul Dumitru din Chișinău, protoiereul Pavel Borșevschi. Europa Liberă: Relația candidaților prezidențiali cu biserica este un...
Manifestatie si contramanifestatie de ziua internationala a homosexualilor. Gaii din Republica Moldova au anuntat ca vor organiza duminica un mars...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău