Eu cine sunt?

În loc să căutăm mereu greșeli și lipsuri la apropiații noștri, găsindu-ne chiar o plăcere din a le judeca faptele și intențiile, mai bine ar fi să ne gândim ce facem noi înșine și să ne străduim să evităm tot ceea ce ar putea deveni o ispită pentru frații noștri. Tratăm cu mare superficialitate propriile noastre cusururi, uitând că prin comportamentul nostru nechibzuit nu numai că îi ducem în ispită pe frații noștri mai mici, ci greșim împotriva legii căreia suntem chemați să slujim, atunci când nu îndeplinim în fapt acele reguli pe care căutăm să le impunem.

Suntem neobosiți atunci când ne osândim aproapele, dar foarte binevoitori față de noi înșine. Să ne întoarcem privirea spre noi înșine. Să ne întoarcem privirea spre noi, să ne judecăm fără milă și atunci ”Vom fi feriți de orice rău” (I Tesaloniceni 5,22). Astfel, fără vorbe mari, dar prin propriul nostru exemplu, am putea să-i aducem la Domnul pe frații noștri căzuți. Atunci viața noastră va fi ca o predică vie, mai de folos aproapelui decât o dojană sau o povață.