Fără Dumnezeu nu ne putem iubi nici pe noi înşine
7:04, luni, 1 iunie, 2015 | Cuvinte-cheie: aproapele, dragoste, dumnezeu, iertare, împlinire, inger, iubire, limită, manastire, marginit, semen, sfant, stareț, Starețul Tadei de la Vitovnița, timp, veşnic, veşnicie

Numai împreună cu Dumnezeu putem ierta, căci suntem fiinţe mărginite. Iar dragostea este fără de margine şi numai Dumnezeu Cel Nemărginit o poate împlini.
Toţi căutăm dragostea nesfârşită, dar şi îngerii şi noi suntem fiinţe limitate, ne mişcăm în spaţiu şi timp; le putem face numai pe cele ce au sfârşit, nu şi pe cele fără de sfârşit.
Numai Dumnezeu este fără de sfârşit; El este singurul care dă plinătate şi îngerilor şi sfinţilor şi nouă. Fără Dumnezeu, nu ne putem iubi nici pe noi înşine, cu atât mai puţin pe semenii noştri.
Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Pace și bucurie în Duhul Sfânt, Editura Predania, București, 2010, p. 128


Dacă ai supărat pe aproapele, trebuie să-ți ceri iertare și apoi să te apropii de Sfânta Împărtășanie, iar iertarea nu...
Știu că titlul sună într-un stil protestant și copilăresc, dar veți vedea că ideea vine chiar de la un mare...
Avva Pimen este unul dintre asceții egipteni a căror atenție se îndreaptă permanent către aproapele. În mod paradoxal, viața sa...
1.Îl slăvim pe Hristos mai întâi săvârșind cele menționate de El însuși: dând să mănânce flămânzilor, dând de băut însetaților,...
Toţi ne ieşim din fire când suntem jigniţi, suntem gata să-l luăm de gât pe cel ce ne-a jignit: ochii...
Omule, nu-ți da pacea ta lăuntrică pentru nimic în lume. Împacă-te cu tine însuți, și atunci se vor împăca și...
Tot ceea ce dobândiţi în războaiele voastre lăuntrice se răsfrânge în viaţa voastră în Dumnezeu. Luptaţi împotriva a toată patima...

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova