Fericit este postul prin care ne izbăvim de foame şi de muncă!
21:58, duminică, 22 martie, 2015 | Cuvinte-cheie: duhul sfant, dumnezeu, har, iisus hristos, intelepciune, lacrima, lacrimi, mâncare, mantuire, mantuirea pacatosilor, pacat, porunca, post, postire, sărăcie
Mai întâi să înceapă de la neprihănita postire, care după cum am zis, cu durerea pedepsei, plăteşte pentru dulceaţa păcatului, chinuind trupul care a fost pricina călcării poruncii. Pentru aceasta ne înfrânăm de bucatele cele stricăcioase, ca să primim iertare de greşelile cele oprite, şi cu o prea scurtă postire fugim de veşnică pedeapsă și post nesfârşit, că pentru păcat moştenim iadul cel plin de întristare, unde nu este mângâiere, ci foamete şi lacrimi neîncetate.
Fericit este postul prin care ne izbăvim de foame şi de muncă! Postul spală păcatele, dezleagă cele mai dinainte fărădelegi şi ne împiedică de la cele viitoare. Postul este puternică întărire, zid al lui Dumnezeu, palat al lui Hristos şi cetate a Sfântului Duh; steag al credinţei, semn al dragostei şi tărie a întregii înţelepciuni.
Postul străluceşte sufletul, înaltă simţirile, supune pe trup duhului, face inima zdrobită şi smerită, risipeşte norii poftelor, încetează focul curviei şi aprinde lumina întregii înţelepciuni. Postul este înfrânarea poftelor şi omorârea patimilor, sora sărăciei, fiul pocăinţei, sabia iubirii de sine, păzitorul mântuirii noastre şi mijlocitor către Dumnezeu, ca să primim de la Dânsul dăruiri şi haruri.
Din Agapie Criteanul, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, p. 356