“Graiuri profetice” de Sf. Ioan Iacob Hozevitul
12:19, joi, 10 aprilie, 2014 | Cuvinte-cheie: dragoste, Ioan Iacob Hozevitul, iubire, poezie religioasa, profeţii, tineri, vremurile de pe urma
(Culese din hrisoave greceşti)
La anii veacului din urmă,
Păstorii cei duhovniceşti
Se vor abate de la turmă
Urmînd curentele lumeşti.
Păşi-vor ei pe calea strîmbă,
Lăsîndu-şi drumul părintesc
Şi vor cînta la oi din “drîmbă”,
Iar nu din “fluier păstoresc”.
Vor face focul cu “progresul”
În “staulul duhovnicesc”
Şi fumul va sîrni eresul
Rătezului papistăşesc.
Atuncea lumea cu ştiinţă
Va face născociri mereu
Şi nu va fi la ea credinţă
Nici temere de Dumnezeu!
Norodul cel cu simplitate
De frica veşnicelor munci
Va mai păzi cu scumpătate
Dumnezeieştile porunci.
Dar vieţuind în neunire
Şi fără povăţuitori,
Vor fi urîţi de stăpînire
Şi mulţi vor sta prin închisori.
Acei cu rîvnă mai fierbinte
La fapta bună şi smeriţi,
Vor fi ca cei ieşiţi din minte
De toată lumea socotiţi.
Înţelepciunea omenească
Va face idoli pe pămînt
Şi lumea vrea să folosească
Dezmăţul ca aşezămînt.
Vor tunde bărbile şi părul
Şi hainele vor reteza,
Iar legile cu adevărul
La modă toate vor scurta.
La tineri nu va fi ruşine
Şi nici iubire între fraţi,
Iar moda va tîrî cu sine
Pe oamenii destrăbălaţi.
Atuncea Dumnezeu, cu greaţă
Va căuta spre pămînteni
Şi-i va lipsi pe mulţi de viaţă
Ca oarecînd pe sodomeni.
Pămîntul îşi va pierde mana
Şi munca nu va fi cu spor,
Că mulţi vor crede pe Satana
Tovarăş slobozirii lor!
Atuncea lumea va să fiarbă
Ca un cazan la “pirostea”-
Aprinsă de mînie oarbă
Şi pacea ei se va lua.
Războaie mari, înfricoşate,
Se vor ţine aproape lanţ
Dar mai grozav va fi ca toate
A “celor şapte din Bizanţ”!
Noroadele civilizate
Cînd mai vîrtos vor prospera,
Ca fiarele înfometate
Cu dinţii se vor sfîşia.
Vor face “care” zburătoare
Iar coada lor de scorpion
Va face iarăşi tulburare
Ca turnul de la Babilon.
Atunci va fi ca armătură
Balauri groaznici de metal,
Împrăştiind pîrjol din gură
Şi fumuri cu venin mortal.
La vii abia a treia parte
Din toată lumea va scăpa,
Iar restul se va da la moarte,
Apoi războiul va-nceta!
Căci înger va veni din ceruri,
Strigînd cu glas înfricoşat
Să pună capăt la măceluri
Puterile din Ţarigrad.
Acolo îngerii vor pune
Pe tronul bizantin un sfînt
Şi paşnic toţi se vor supune,
Lipsind războiul pe pămînt.
Atunci va fi Ortodoxia
În toată lumea strălucind
Şi va să piară duşmănia
Belşug şi dragoste fiind!