Harul sfintelor icoane
11:43, luni, 18 mai, 2015 | Cuvinte-cheie: biserica, culoare, duh, har, hristos, icoana, ioanichie bălan, sfant, sfinţenie, sfinti, vechime

Mulţi consideră sfintele icoane mai mult ca valori artistice şi istorice, decât ca obiecte purtătoare de har şi sfinţenie. Ei admiră îndeosebi vechimea, culorile şi arta cu care sunt lucrate. Dar nu surprind, nu simt duhul care vibrează şi se transmite prin sfintele icoane.
Harul sfintelor icoane îl simt însă credincioşii de la oraşe şi sate, fraţii noştri care iubesc Biserica ca pe Însuşi Hristos, şi pe sfinţi, ca pe prietenii lui Hristos. Ei, şi noi în acelaşi timp, văd şi simt în icoane o permanentă prezenţă a sfinţilor printre noi.
Arhimandrit Ioanichie Bălan
Din Un pridvor al Raiului. Mănăstirea Sihăstria, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2008, p. 75


„Şi învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta.” (Luca 13,10) Era, zice Evanghleia de astăzi, într-o sâmbătă, când Hristos s-a dus...
O vorbă veche spune un adevăr cum nu se poate mai grăitor: „Cum îi creştem, aşa îi avem”. Această axiomă...
După cum semănătorii n-au nici un folos dacă aruncă seminţele pe cale, tot aşa şi noi n-avem vreun folos de...
În prima sâmbătă din luna noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea celor adormiţi, zi cunoscută din străvechi...
În vremurile cumplite cele mai de pe urmă, cînd s-au înmulţit păcatele noastre, s-au înmulţit şi primejdiile asupra noastră, încît...
Sfântul Ioan s-a născut cu puţin timp înainte de anul 10 d.Hs., în Betsaida Galileii, primind numele de Ioan, care...
Era un om oarecare, stăpîn al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice