Icoana în Biblie (partea I)

Oricare critic al Ortodoxiei trebuie să se gândească la o situaţie vădită: noi deja avem 2000 de ani de existenţă. Două mii de ani creştinii citesc cu atenţie Cartea lor; două mii de ani cele mai bune minţi ale oamenilor au gândit supra acestei Cărţi. Deaceea nu este corect gândit faptul că, atunci când cineva întâmplător găseşte în Biblie un moment neclar, să ţipe în gura mare că a găsit o „contrazicere” sau o prostie.

Teologii creştini cu siguranţă, încă din vechime au atras atenţia la acest moment şi îl şi interpretau conform întregului context al Bibliei. Este naiv, de exemplu, să te gândeşti la faptul că nimeni din ortodocşi timp de douăzeci de secole, aşa şi nu au mai cugetat asupra acestui fapt, despre care copilaşii din „Biserica lui Hristos” au aflat săptămâna trecută: reiese că în Biblie este porunca „să nu-ţi faci chip cioplit (idol)”, care, chipurile este încălcată cu răutate de iconarii ortodocşi.

Noi cunoaştem această poruncă. Teologia ortodoxă a icoanei începe cu interzicerea imaginii, dar numai se începe, nu se sfârşeşte… Pe lângă a doua poruncă, noi mai cunoaştem şi alte legi biblice şi mărturisiri, care nu le observă protestanţii.

Întrebarea despre permiterea sau interzicerea cinstirii icoanelor – este întrebare dificilă. Nu în sens că este „grea”, ci în sens că este compusă din mai multe întrebări. Această întrebare absoarbe în sine alte opt întrebări destul de concrete şi diferite:

1. Sunt oare permise chipurile în general?

2. Sunt oare permise chipurile realităţilor sfinte şi spirituale?

3. Este oare permis chipul lui Dumnezeu?

4. Este oare permis chipul în scopuri misionare?

5. Este oare permisă folosirea chipurilor în timpul rugăciunii?

6. Este oare permisă folosirea unor semne de cinstire în faţa chipurilor?

7. Se poate considera că, închinarea adusă chipurilor, este acceptată de Dumnezeu?

8. Pot oare chipurile să fie sfinţite sau făcătoare de minuni?

Mai întâi de toate vom prezenta forma biblică întreagă care interzice chipul: „Ţineţi dar bine minte că în ziua aceea, când Domnul v-a grăit din mijlocul focului, de pe muntele Horeb, n-aţi văzut nici un chip. Să nu greşiţi dar şi să vă faceţi chipuri cioplite, sau închipuiri ale vreunui idol, care să înfăţişeze bărbat sau femeie, sau închipuirea vreunui dobitoc de pe pământ, sau închipuirea vreunei păsări ce zboară sub cer, sau închipuirea vreunei jivine ce se târăşte pe pământ, sau închipuirea vreunui peşte din apă, de sub pământ;…luaţi seama să nu uitaţi legământul Domnului Dumnezeului vostru pe care l-a încheiat cu voi şi să nu vă faceţi idoli care ar închipui ceva, …” (Deuteronom 4. 15-18,23).

 Acest text din cartea Deuteronom este ceea ce se explică în porunca a doua: ”Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sânt în cer, sus, şi din câte sânt pe pământ, jos, şi din câte sânt în apele de sub pământ.” (Ieşire 20.4).

După cum vedem orice chip este interzis. Deaceea dacă se va apropia de Dvs vreun protestant şi vă va întreba: „Cum voi îndrăzniţi să faceţi icoane, dacăp Biblia interizce acest lucru?!” – atunci Dvs cu voce liniştită dar sigură rugaţi-l să vă prezinte actul de identitate. Rugaţi-l să vă deschidă actul acolo unde se află poza sa, iar după aceea aduceţii aminte de textul de la Deut. 4.16: „să nu vă faceţi.. închipuiri…. care să înfăţişeze bărbat sau femeie” .

Deci, dacă acest text este înţeles din punct de vedere al protestanţilor, atunci protestanţii însuşi, sânt acei care încalcă această poruncă biblică.

Ei pot fi mângâiaţi doar cu o singură indicaţie, anume cu faptul că Domnul este „încălcătorul” acestei porunci rigoriste a Lui. El a zis că este interzis să faci chip de reptile, şi tot El a poruncit să fie turnat un şarpe din aramă (Num. 21.8-9). Este interzis de făcut animale, şi deodată Iezechiel vede templul ceresc în care sânt chipuri de neruvimi sculptaţi cu faţă de om şi faţă de leu (Iez. 41.17-19). Este interzis de făcut păsări, şi tot de la Dumnezeu iese porunca de a se turna heruvimi cu aripi, adică, cu chip de pasăre.

Prin urmare, răspunsul la prima, din cele opt întrebări sună clar: Da, chipurile sânt permise. Chipuri au fost şi în Vechiul Testament, chipurii fac şi protestanţii. Îndeplinirea literală a interzicerii oricărui chip „din câte sânt în cer, sus, şi din câte sânt pe pământ, jos, şi din câte sânt în apele de sub pământ.” ar duce pur şi simplu la dispariţia picturei în general.

A doua întrebare: Permite oare Biblia chipurile realităţilor sfinte şi spirituale?

Cu atenţie, dar permite. „Apoi să faci doi heruvimi de aur; şi să-i faci ca dintr-o bucată, ca şi cum ar răsări din cele două capete ale capacului;… acolo, între cei doi heruvimi de deasupra chivotului legii, Mă voi descoperi ţie….”(Ieş. 25.18,22) Această poruncă indică mai întâi de toate la posibilitatea de a descrie lumea spirituală făcută prin mijloacele artei. Heruvimii au fost făcuţi şi pentru înfrumuseţarea  templului din Ierusalim. „Şi a făcut în Sfânta Sfintelor doi heruvimi de lemn de măslin, înalţi de zece coţi…. şi a îmbrăcat el heruvimii cu aur. Pe toţi pereţii templului de jur împrejur, pe dinăuntru şi pe dinafară, a făcut chipuri săpate de heruvimi, de copaci, de finici şi de flori îmbobocite.” (3 Regi 6.23,28-29). Important de menţionat că în curtea lui Solomon heruvimi nu erau (2 Par. 9.15-20; 3Regi 7. 1-11). De aici rezultă că aceste chipuri sânt anume religioase, nu pur şi simplu înfrumuseţare. Asemenea heruvimi au fost făcuţi şi pentru al doilea templu, construit în locul celui făcut de Solomon (Iez. 41.17-25). În acest templu a intrat Hristos şi la numit casa Sa (Mc. 11.17).

A treia întrebare: Este oare permis chipul lui Dumnezeu?

Iarăşi, vă reamintesc în ce mod Scriptura explică de ce nu sânt permise chipurile: „Ţineţi dar bine minte că în ziua aceea, când Domnul va grăit… n-aţi văzut nici un chip.” (Deut. 4.15). Dar după aceea doar, au văzut chip. „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii, şi Viaţa s-a arătat şi am văzut-o şi mărturisim şi vă vestim Viaţa de veci, care era la Tatăl, şi s-a arătat nouă.” (1 Ioan 1.1-2). Pe timpurile evanghelice s-a întâmplat ceea ce Hristos a exprimat prin cuvintele: „Adevărat grăiesc vouă că mulţi prooroci şi drepţi au dorit să vadă cele ce priviţi voi, şi n-au văzut, şi să audă cele ce auziţi voi şi n-au auzit.” (Mt. 13.17).

Hristos este Dumnezeu. Hristos a putut fi văzut după trup, iar aceasta înseamnă că „…Cel ce M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl” (Ioan 14.9). Ceea ce nu a fost deloc posibil în Vechiul Testament, devine posibil după ceea ce Cuvântul nevăzut s-a îmbrăcat în Trup vizibil. „Pe Dumnezeu nimeni nu la văzut vreodată; Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.” (Ioan 1.18). Întruparea nu L-a făcut doar pe Dumnezeu vizibil, ci şi pe oameni văzători de Dumnezeu.

Deci, dacă mai înainte era interzis de a face chipul lui Dumnezeu pentru că „voi nu aţi văzut nici un chip”, atunci, de acuma de când  „El s-a arătat” şi „noi L-am văzut” – chipul lui Dumnezeu în Hristos deja este posibil de făcut. Şi jurnalele protestante sânt pline imagini cu Hristos.

va urma…

Diacon Andrei CURAEV.

„Protestantam o Pravoslavii”, Moscva, 1999.

Traducere din limba rusă şi îngrijire de Diacon Veaceslav BODAREV.