Icoana Naşterii Domnului

În această icoană, întregul mesaj din Evanghelie despre întruparea Mântuitorului din Sfânta Fecioară Maria este surprins împreună cu alte detalii adăugate din Sfânta Tradiţie a Bisericii.

Detaliile din icoană se structurează în trei registre:

I. Partea superioară – aspectul teofanic şi profetic Stânga – îngeri slăvind pe Dumnezeu Centru – raza (steaua) ◦ muntele (stâncile)
Dreapta – înger vestind Naşterea Domnului păstorilor aflaţi pe câmp

II. Partea centrală – aspectul tainic Stânga – magii aducând daruri Centru – Pruncul Hristos ◦ Maica Domnului ◦ peştera (ieslea) ◦ boul şi asinul Dreapta – păstorii

III. Partea inferioară – aspectul omenesc Stânga – Dreptul Iosif şezând îngândurat pe o piatră Centru – diavolul deghizat într-un păstor (Thyrros) Dreapta – moaşele Salomeea şi Zelemi îngrijind Pruncul

Persoane, sensuri şi simboluri ziditoare în icoana Naşterii Domnului

I. 1. Raza – arătare a Sfintei Treimi Raza unică ce coboară din semicercul aflat în partea superioară a icoanei semnifică Firea cea Una a lui Dumnezeu, dar care ieşind din stea se împarte în trei pentru a desemna participarea Celor Trei Persoane la iconomia mântuirii. Reprezentarea iconografică a stelei sugerează faptul că aceasta este mai presus de un simplu fenomen cosmic, ea fiind trimisă de către Dumnezeu să vestească magilor Naşterea cea mai presus de fire a unui Împărat Ceresc şi totodată să-i călăuzească spre locul unde s-a petrecut minunea.

I. 2. Muntele auster sugerează o lume neprimitoare, ostilă, lumea de după căderea în păcat a protopărinţilor Adam şi Eva și a tuturor urmaşilor lor. Stâncile ascuţite, ilustrate asemenea unor trepte, par a se uni cu cerul, indicând astfel, atât mişcarea de pogorâre a lui Dumnezeu la om, cât şi urcarea omului la Dumnezeu, ambele, posibile odată cu momentul Întrupării Celei de-a Doua Persoane a Sfintei Treimi. Întreg pământul pare a tresălta de bucurie. „Întreg a fost între cei de jos, iar de cei de sus nicicum nu S-a depărtat Cuvântul cel necuprins; că pogorârea lui Dumnezeu n-a fost cu mutare din loc, precum nici nașterea din Fecioară primitoare de Dumnezeu…” (Acatistul Buneivestiri, Icos 8 )„Cerul şi pământul astăzi s-au împreunat; născându-se Hristos, astăzi Dumnezeu pe pământ a venit şi omul la cer s-a suit.” (Vecernia Praznicului, Litie, glas 1)„Toată firea îngerească s-a minunat de lucrul cel mare al Întrupării Tale; că pe Cel neapropiat, ca Dumnezeu, L-a văzut om apropiat tuturor…” (Acatistul Buneivestiri, Condac 9).

I. 3. Îngerii sunt reprezentaţi în dubla lor lucrare: doxologia şi vestirea. Unii (în general grupul din partea stângă) se îndreaptă către Izvorul de Lumină aducând laudă neîncetată lui Dumnezeu. Îngerul din dreapta se apleacă spre păstori, vestindu-le acestora Naşterea Împăratului lui Israel. Prezenţa îngerilor mărturiseşte despre dumnezeirea Pruncului.

II. 1. Pruncul Hristos este reprezentat fie dormind, fie treaz, privind către Maica Sa. Scutecele în care este înfăşat au forma unor fâşii înguste asemenea giulgiurilor de înmormântare, braţele Sale se încrucişează pe piept în chipul Crucii, iar ieslea în care este aşezat Pruncul are aspectul unui altar – mormânt. Toate acestea prefigurează Moartea şi Pogorârea lui Hristos la iad. Dar „Lumina străluceşte în întuneric, iar întunericul n-a biruit-o.” (Ioan 1, 5) Pentru că Hristos va învia din morți ca un Dumnezeu atotputernic.

II. 2. Maica Domnului este înfăţişată stând lângă Prunc, în faţa ieslei, pe jumătate rezemată pe un pat de felul celor purtate de evrei în călătoriile lor. El are culoarea roşie, fiind ilustrat asemenea unui pat împărătesc, pentru a sugera astfel cinstea ce i se cuvine Maicii lui Dumnezeu. Prin această poziție a Maicii Domnului este afirmat iconografic adevărul Naşterii suprafireşti (din Fecioară, fără dureri) a Mântuitorului Hristos, fapt care subliniază, de asemenea, dumnezeirea Pruncului. Cele trei stele aşezate pe cap şi umeri simbolizează fecioria Maicii Domnului dinaintea, din timpul şi de după Naşterea lui Hristos (pururea-fecioria). Expresia chipului ei este una meditativă având privirea îngândurată – atitudine gravă ce anticipează suferinţele pe care le va îndura ca Maică a Celui ce avea să pătimească moarte pe Cruce pentru mântuirea lumii. „Iar Maria păstra toate aceste cuvinte punându-le în inima sa.” (Luca 2, 19). Maica Domnului a fost cel mai înălţător dar pe care omenirea a fost vreodată în stare să-l aducă lui Dumnezeu. „Ce vom aduce ţie, Hristoase? Că te-ai arătat pe pământ ca un om, pentru noi. Fiecare din făpturile cele zidite de Tine, mulţumire aduce Ţie: îngerii cântarea, cerurile steaua, magii darurile, păstorii minunea, pământul peştera, pustiul ieslea, iar noi pe Maica Fecioară, Dumnezeule, Cel ce eşti mai înainte de veci, miluieşte-ne pe noi.” (Mineiul pe luna decembrie).

II. 3. Peştera (Ieslea) Locul Naşterii Fiului lui Dumnezeu nu era un han, ci un loc cu iesle unde se ţineau animalele. Evangheliile nu menţionează peştera, însă reprezentarea iconografică îşi găseşte temeiuri în Tradiţie şi în textele liturgice. Deschizătura întunecoasă a peşterii în mijlocul stâncilor ascuţite închipuie cosmosul căzut, lumea copleşită de păcat prin căderea omului, precum şi iadul, străfundurile întunericului, pe care doar El, Soarele Dreptăţii, le risipeşte odată cu Naşterea Sa. Peştera şi ieslea sunt dovezi ale profundei smerenii a Mântuitorului Hristos.

II. 4. Boul şi asinul nu sunt, de asemenea, pomeniţi în Evanghelie, prezenţa lor alături de Prunc (inspirată din evanghelia apocrifă a lui Matei, cap. XIV) sugerează, în acelaşi timp, împlinirea unei proorocii a profetului Isaia: „Boul îşi cunoaşte stăpânul şi măgarul ieslea Domnului său, dar Israel nu mă cunoaşte, poporul meu nu mă pricepe.” (Isaia 1, 3)Prezenţa animalelor trimite, de asemenea, şi către simbolismul viţelului de sacrificiu şi al asinului Împăratului Care intră în Ierusalim. În unele icoane ruseşti apare un cal în locul obişnuitului măgar, necunoscut în Rusia.

II. 5. Păstorii sunt înfăţişaţi ascultând mesajul îngerilor. Adesea, unul dintre ei cântă din fluier adăugând, astfel, arta omenească a cântării la corul îngerilor. Ei primesc cei dintâi vestea minunatei Naşteri în mijlocul activităţilor zilnice, fiind, paradoxal, prin simplitatea lor, mai apropiaţi de lumea cerească. Păstorii reprezintă primii fii ai lui Israel (poporul ales de Dumnezeu), care I se închină Pruncului, ei simbolizând începutul Bisericii evreilor, iar magii începutul Bisericii neamurilor.

II. 6. Magii sunt reprezentaţi fie pe cai, în drum spre locul Naşterii indicat de stea, fie aducând Pruncului întreitul dar – aur, tămâie şi smirnă -, preînchipuindu-le pe femeile purtătoare de mir, venite la mormânt în dimineaţa de Paşti: ◦ aur – ca pentru Împăratul veacurilor;◦ tămâie – ca celui ce este Dumnezeu al Universului; ◦ smirnă – ca unuia ce a murit. „Prin darul mirului, ei închipuie starea Ta muritoare, prin aur măreţia Ta împărătească, iar prin tămâie, dumnezeirea Ta întreagă.” (Utrenia Nașterii Domnului, cântarea a V-a, glas VI). Magii sunt înfăţişaţi sub chipul a trei oameni având vârste diferite, acest fapt dovedind că Revelaţia este dată oamenilor indiferent de vârsta lor fizică, dar pe măsura nivelului lor duhovnicesc şi a puterii lor de cuprindere a tainelor dumnezeieşti. Magii reprezintă neamurile păgâne aflate înafara poporului ales. Deşi sunt oameni învăţaţi, ei au, totuşi, de străbătut o cale mai lungă spre cunoaşterea Dumnezeului celui Adevărat. Prezenţa lor dovedeşte faptul că Biserica primeşte şi sfinţeşte ştiinţa omenească în măsura în care aceasta conduce către adevărul de credinţă, către cunoaşterea lui Dumnezeu.

III. 1. Dreptul Iosif apare într-un colţ (stânga sau dreapta, în josul icoanei), aşezat deoparte de Preasfânta Fecioară Maria, detaliu iconografic menit să evidenţieze adevărul scripturistic şi învăţătura Bisericii potrivit căreia Hristos S-a născut din Fecioară, Iosif nefiind tatăl Pruncului. Înfăţişarea sa trebuie să sugereze un om înaintat în vârstă (Tradiţia spune că avea 84 de ani). Este reprezentat cu aureolă, aflându-se între drepţii lui Dumnezeu (Matei 1, 19). Dreptul Iosif are o expresie meditativă, îngrijorată, o stare de tulburare pricinuită de Naşterea feciorelnică a lui Iisus. Iosif închipuie pe tot omul slab în credinţă, a cărui raţiune nu poate depăşi hotarele realităţilor văzute, de aici şi dificultatea de a accepta realitatea suprafirească a tainelor În persoana lui Iosif, icoana dezvăluie nu numai drama sa personală, cât drama întregii omeniri care a privit taina, nu prin ochii credinţei, ci ai raţiunii limitate. „Vifor de gânduri necuviincioase având întru sine înțeleptul Iosif s-a tulburat […], dar cunoscând că zămislirea ta este de la Duhul Sfânt a zis: Aliluia.” (Acatistul Buneivestiri, Condac 4). Este înfăţişat ascultând de o figură care reprezintă vocea raţiunii neluminate.

III. 2. Bătrânul ciudat, înveşmântat într-o piele de animal, stând aplecat de spate dinaintea lui Iosif, îl reprezintă pe amăgitorul Satan, deghizat în chipul unui păstor, care îl hărţuieşte pe Iosif, logodnicul Fecioarei, cu întrebări perfide. Scena este inspirată de Evanghelia apocrifă a lui Iacov unde se spune că cel viclean rosteşte prin intermediul ciobanului Thyrros: „Aşa cum acest toiag [el este îndoit sau rupt, simbol al sceptrului zdrobit al fostei sale puteri] nu va mai putea să dea vlăstare, tot aşa un bătrân ca tine nu mai poate zămisli prunc şi o fecioară nu poate să nască” [dar toiagul a înflorit îndată].

III. 3. Scena îmbăierii Pruncului are la bază pasaje din evangheliile apocrife ale lui Iacov şi Matei (acestea vorbesc despre prezenţa a două femei (Salomeea şi Zelemi) chemate de Iosif pentru a o asista la naştere pe Sfânta Fecioară). Scena îmbăierii Pruncului a stârnit numeroase controverse şi discuţii iscate de justeţea reprezentării ei din următoarele motive: – relatarea îmbăierii nu aparţine evangheliilor canonice; – Pruncul era cu totul curat şi nu avea nevoie de spălare; – Maica Domnului a născut în mod suprafiresc, fără dureri, prezenţa moaşelor fiind de prisos. Argumentele susţinute în favoarea reprezentării scenei îmbăierii au fost următoarele: – faptul că scena nu este menţionată în Evangheliile canonice nu e un motiv pentru a o exclude (nici Intrarea în Biserică a Maicii Domnului nu este menţionată în Noul Testament, dar nu a stârnit respingerea ei în Biserică). Hristos, prin obiceiul îmbăierii, a acceptat de bunăvoie să se supună unui obicei omenesc, aşa cum mai târziu a binevoit să se supună practicii circumciziunii (tăierea împrejur) şi botezului (de care El nu avea nevoie); – niciunul din Sinoadele Ecumenice nu s-a opus cu privire la această scenă; – în perioada iconoclastă, când au fost puse în discuţie atâtea scene iconografice, scena îmbăierii nu a reprezentat o problemă; – nici după iconoclasm, când pictura a devenit un mijloc de exprimare a dogmelor, nu au existat, de asemenea, obiecţii cu privire la reprezentarea acestei scene. Scena scăldatului sugerează faptul că Dumnezeu cel Preaînalt se supune obiceiurilor şi deprinderilor omeneşti, aceasta fiind şi o mărturie a Întrupării reale a Domnului, Care a devenit „întocmai cu oamenii de bună voie” (Utrenia praznicului, Canonul Sfântului Ioan Damaschin, cântarea a IV-a). Scena o prefigurează pe cea a Botezului în apele Iordanului.

In icoană, toată creaţia se bucură la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos: cerul (o stea şi îngerii), pământul (munţii, plantele şi animalele) şi în special omenirea reprezentată cel mai desăvârşit în persoana noii Eve, Preacurata Fecioară Maria, Maica Domnului nostru.

(Părintele Dumitru Stăniloae, O teologie a icoanei, Editura Anastasia, București, 2005) sursa:http://www.ortodoxiatinerilor.ro