În Duminica a IV-a după Rusalii, ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană „Naşterea Domnului” din Chişinău
15:07, marți, 30 iunie, 2015 | Cuvinte-cheie: catedrala mitropolitana, Chisinau, mitropolit vladimir

În ziua de duminică, nenumăraţi credincioşi au trecut pragul Catedralei „Naşterea Domnului” din Chişinău pentru a participa la Sfânta Liturghie oficiată de către Înaltpreasfinţitul Mitorpolit Vladimir şi slujitorii sfântului lăcaş.
În atmosfera festivă şi măreaţă a serviciului divin, monahul Nicolae (Sagin) a fost hirotonit în treapta de ierodiacon. Cu acest binecuvântat prilej, Înaltpreasfinția Sa a urat tânărului slujitorilor să fie vrednic de chemarea sa şi să-şi ducă crucea încredinţată cu semerenie şi ascultare deplină.
În continuarea slujbei, poporul unit în cuget şi gândire cu Chiriarhul, au adus laudă Domnului pentru binefacerile cele cereşti şi pentru neţărmuita Sa milostivire, iar la final, binecredincioasa adunare a rostit „Tatăl nostru”, cu nădejde şi împăcare duhovnicească.
























Astăzi, 26 iulie 2026, în Duminica a VIII-a după Rusalii, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii...
Marți, 21 iulie 2026, în ziua prăznuirii Icoanei Maicii Domnului din Kazan, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul...
În Duminica a VII-a după Rusalii, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârșit...
Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a II-a după Pogorârea...
În Duminica I după Rusalii, închinată Tuturor Sfinților, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcopul Orheiului, Vicar mitropolitan, a...
În Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei), cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan,...
„Mai mare bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăiește, decât pentru drepții care nu au nevoie...
