În duminica lăsatului sec de brânză, cuvânt despre post - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

În duminica lăsatului sec de brânză, cuvânt despre post

Multumesc bunului Dumnezeu ca iata, dupa doi ani si mai bine de cand lipsesc de aici[2], ma pot bucura sa va vad din nou si ma bucur cand va vad cu cata evlavie veniti aici sa va rugati lui Dumnezeu. Se bucura duhul meu, sarmanul…

Acolo unde am fost plecat, am dus dorul acestor sfinte slujbe… Sirienii sunt oameni primitori, dar nu ca dumneavoastra. De aceea, cu adevarat va spun, mi-a fost dor de dumneavoastra. Am stat acolo atata timp, dar nu am vazut pe nimeni plangand langa o sfanta icoana, asa cum am vazut aici… Va multumesc si pentru rugaciunile dumneavoastra pentru cei înstrainati. Acolo sunt multe necazuri si multe primejdii si am avut multa nevoie de rugaciunile dumneavoastra. Duhul Sfant ne ocroteste pe toti si raspunde cu dragoste la dragoste.

Si acum, un cuvant despre post, frati crestini. In seara aceasta se lasa sec, iar de maine intram cu ajutorul lui Dumnezeu în perioada postului dinaintea sfintei Invieri. Cand cineva pleaca la un drum lung, se aprovizioneaza cu toate cele necesare, ca sa fie asigurat pe timpul calatoriei lui si sa nu aiba piedici sau neajunsuri în ceea ce are de gand sa savarseasca. Asa si noi, facem o lunga calatorie, desi ni se pare ca stam pe loc, fizic, însa facem o calatorie în duh, pe un drum care merge mereu la deal, un drum obositor… Dealul catre care mergem este Golgota, acolo ne vom întalni cu Domnul Iisus — Iisus care merge cu crucea în spate, plin de rane, plin de sange, mereu blestemat si înjurat, El, care dezleaga si ridica pacatele lumii. Catre acest deal, catre aceasta culme a nevointelor începem noi sa urcam, de maine dimineata, pe calea sfantului si marelui Post.

Ce este postul? Postul înseamna în primul rand înfranare. Va atrag atentia asupra acestui lucru: daca mananci o mancare foarte buna de post si mananci bine, ai încalcat postul. […]

De asemenea, va atrag atentia ca cel ce posteste de bucate, posteste zadarnic daca postul lui nu este însotit si de postul celalalt, sufletesc: postul de rele. Postul de rele, postul de pacate este obligatoriu, mai ales postul gurii. De pilda, daca barfesti, chiar daca nu mananci nimic, tot in iad te duci.

gossip_girl_by_liiinnea_aCine osandeste pe altul, acela e mai vinovat decat cel care nu posteste, pentru ca intra în drepturile lui Dumnezeu. De aceea Parintii ne îndeamna mai ales la acest post al gurii, cum spune psalmistul: „Pune, Doamne, paza gurii mele“[3]. O vorba odata spusa, nu mai poti fi stapan pe ea. Zboara de la tine si este mereu comentata si rastalmacita în toate chipurile. De aceea, tine-ti-o pe loc, mai ales cand e vorba de un cuvant rau. Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca de asta sunt dintii si buzele în fata limbii, ca doar-doar vom putea înfrana aceasta limba si Doamne, Doamne, cat venin si cat viclesug stie ea sa verse de multe ori! Cititi în seara asta epistola sfantului Iacov, sa vedeti ce ne îndeamna el sa facem ca sa ne tinem in frau limba plina de rautate. Limba clevetitoare pe multi a lipsit de plata ostenelilor lor — e bine sa nu uitati aceasta.

Tot asa gandurile, imaginile, aducerile aminte de pacat, toate acestea ataca postul si-l strica. Asa ca va îndemn sa fiti foarte atenti si la postul simturilor, adica sa închidem toate usile prin care poate intra pacatul în noi, pentru ca acesta este rostul postului, frati crestini: sa închidem usile prin care intra pacatul, sa starpim adica tot raul din noi.

Si mai este înca un lucru. Evanghelia de astazi ne-a vorbit despre post[4]. Si Iisus spune asa:

„Daca nu veti ierta oamenilor gresalele lor, nici Tatal vostru cel din cer nu va ierta voua gresalele voastre”[5].

Simplu si precis, conditionat. Postul si toate nevointele, toata truda noastra pentru mantuire este primita cu aceasta conditie: sa fim, interior, în pace; în pace cu Dumnezeu, cu semenii si cu noi însine. Imi spunea odata un parinte batran din muntii Neamtului:

„Parinte, nu se poate face rugaciune cu ciuda”.

Adica atunci cand în loc sa te rogi, esti mereu în dialog cu cel ce ti-a facut un rau si te certi cu el si îl urasti în inima ta, degeaba te rogi si degeaba postesti, nu ai parte de iertare. In rugaciunea Tatal nostru, ne angajam noi însine: „Doamne, iarta-ne, precum si noi iertam”. Si daca noi nu iertam, nici Dumnezeu nu ne iarta pe noi, Iisus ne spune foarte precis acest lucru. Trebuie sa fim în pace cu toti, daca vrem ca postul nostru sa fie bine primit de Dumnezeu si sa avem iertare.

Postul este întemeiat de Dumnezeu odata cu lumea, frati crestini: primii oameni au primit porunca postului. Toti sfintii din Vechiul Testament si toti sfintii din Noul Testament au împlinit aceasta porunca a postului. Iisus însusi posteste si El. Postul este cu adevarat un dar ceresc, nu o povara. Postul era pentru sfinti o mare bucurie — si asa ar trebui sa fie si pentru noi. Bolnavii, daca postesc, se vindeca mai usor, este un fapt recunoscut si de medicina. Batranii care postesc duc o viata mai senina. Copiii care postesc se dezvolta altfel, capata mai multa întelepciune — desi copiii, batranii si bolnavii au dezlegare din partea Bisericii, sunt scutiti de post. Dar si ei pot posti, le va prinde bine.

Era la noi un doctor, vestit pe aici… Postea el însusi si vindeca pe cei bolnavi prin post: 40 de zile de post. Si vindeca boli de ficat, boli de inima, mai ales boli de nervi. Venea lumea la el ca la o minune. Si el îi punea pe toti la post. 40 de zile de post si se vindecau oamenii si nimeni nu se mai ducea la medici, la farmacisti. Si prin asta si-a facut o ceata de dusmani teribili, mai ales ca el nu lua bani, iar celorlalti nimeni nu le mai deschidea usa. A fost invitat la Academia Franceza sa tina o conferinta, sa vorbeasca despre post si în noaptea dinaintea conferintei “i-au facut de petrecanie”, cum spune romanul. Confratii sai — sa ma ierte medicii care sunt aici — au avut grija ca geamurile si usa sa fie ermetic închise la hotelul unde era el cazat; si a murit a doua zi pe la 10, în ziua cand trebuia sa-si expuna principiile sale de vindecare. Asa a murit un om care a vindecat foarte multa lume. Gelozia, invidia este cea mai cumplita otrava, frati crestini.

Asadar, postul ajuta si la vindecarea noastra trupeasca. Vindeca foarte multe boli trupesti. Noi ne temem de post, dar de regimul medical nu ne temem. Cum spune sfantul Ioan Scararul:

„Oamenii se tem mai mult de caini, decat de Dumnezeu. Cine pleaca la furat, nu se teme de Dumnezeu, dar tremura daca latra un caine“[6].

Nu asa, frati crestini. Postul este o regula de aur pentru buna noastra oranduire, si trupeasca si sufleteasca. E regula regulilor. Noi avem nevoie mai ales de vindecarea sufletului – de aceea, este de mare folos sa postim. Si cei vechi au postit. Cititi cartea lui Iona, sa vedeti cat de aspru era postul pagan. Cand au postit cei din Ninive, au postit de la împarat pana la ultimul animal – si animalele posteau. Si cand a vazut Dumnezeu asa ceva, s-a milostivit îndata de cetate. Si ei erau pagani, iar noi, crestini de doua mii de ani, ne revoltam, ocaram: „Iar post? Iar n-am voie sa mananc cutare sau cutare? Ce-i cu atata post?! Daca postesti, slabesti, ai dureri de cap, nu poti munci”.

Nu-i chiar asa, frati crestini! Sfantul Teodosie cel Mare 30 de ani n-a mancat decat paine din sfanta Impartasanie si a trait 107 ani! Cand manca si putine zarzavaturi, era sarbatoare. Si avea grija de manastire si avea în curtea manastirii trei spitale, de care trebuia sa se îngrijeasca. Noi nu ne putem închipui cat de usor si cat de placut si cu cata bucurie posteau acesti sfinti! Si astazi sunt foarte multi calugari care postesc cate o saptamana întreaga, altii postesc cate 40 de zile si nu traiesc decat cu sfanta Impartasanie. Dar nu numai calugarii. A venit odata la mine, într-o Joi Mare, un muncitor, sa se împartaseasca. L-am întrebat: „Ai postit ceva”? Mi-a raspuns: „Parinte, de luni pana acum, n-am mancat nimic”. „Lucrezi”? „Da”. „Unde lucrezi”? „Incarc vagoane cu piatra”. Si nu man­case nimic, de luni.

Asa ca, frati crestini, nu va revoltati împotriva postului. Maica Domnului a postit si toti apostolii si toti sfintii din calendar au fost mari postitori – si pentru post total, al sufletului si al trupului, ei au avut niste bucurii extraordinare. Stiti cum e cu postul? Primele trei zile e mai greu — e un fel de greva a organismului — dar pe urma aproape uiti ca postesti si începi sa simti efectul binefacator. Simti cum se repara în tine toate madularele betegite, pentru ca daca te îmbuibi prea mult, chiar si cu mancare de post, simti cum se razbuna organismul tau si încet-încet, depui armele, te doare ba ici, ba colo…

In randuiala noastra, copiii, batranii, bolnavii si cei ce lucreaza în medii toxice nu sunt obligati sa posteasca. Este aceasta libertate: cum vor ei, sa posteasca sau sa nu posteasca. Dar daca nu vor sa posteasca, sa spuna la spovedanie, ca sa ia binecuvantare, pentru ca binecuvantarea le va spori puterea. Biserica nu este tiran si Dumnezeu nu vrea sa ne ucida cu postul, ci sa strunim în noi aceste apucaturi rele. Si totodata, ne reparam si sanatatea noastra. Biserica este numita si spital pentru bolile sufletesti. Fiecare boala fizica are un substrat sufletesc. Oboselile nervoase, spaimele, abuzurile, mania, mandria, toate acestea ne ataca profund în launtrul nostru, se varsa aceste toxine în fiinta noastra si ne amarasc viata cea dinlauntru. De aceea, postul dumneavoastra trebuie sa fie complet. Un post de mancare, dar si post de toata aceasta rautate omeneasca.

Fiti foarte atenti ca nu cumva prin postul acesta fizic sa-l pierdem pe cel sufletesc. Paziti-va, sa postiti si cu inima si cu aceasta hotarare de a va curati pe dinauntru. Mai ales gura si ochii si limba sa posteasca, altfel pierdem toata osteneala postului. Paziti-va de aceste rautati ale gurii si ale inimii, care spurca omul cel dinlauntru. Unul nu mananca de dulce, dar îl mananca pe celalalt, îl sfasie ca un lup. Altul posteste, dar nu vorbeste ani de zile cu vecinul sau cu colegul de la serviciu. Nu asa. Impacarea e prima fapta buna pentru post. Impacati-va unii cu altii. Nu asa: „Cum, sa ma plec eu? El mi-a facut, el mi-a zis…”. Nu, nu asa! Pleaca-te tu, smereste-te tu, calca-ti tu pe inima, ca va fi spre folosul tau. Impacarea este o conditie dumnezeiasca, fara de care postul ramane o osteneala zadarnica si suntem pierduti, frati crestini.

Postul înseamna mai ales aceasta abtinere de la orice fapta rea, de la orice gand pacatos. Suntem temple ale Duhului Sfant, fiinta omeneasca este biserica, este o biserica extraordinar de pretioasa si aceste rautati ne spurca, frati crestini. Spune undeva sfantul Pavel:

„De va batjocori cineva acest templu, îl va sfarama Dumnezeu pe el…“[7].

Acest templu este trupul nostru. Sa ne pazim de aceasta sfaramare a noastra si sa postim cu umilinta, cu dorinta de a fi mai buni, mai curati, mai iertatori. Sa fim noi însine ca niste lumini — ca sa ne putem apropia de marea lumina a Invierii, sa fim niste locasuri curate, în care sa aiba loc Dumnezeu în noi.

Foarte multi încalca acest post. Sunt parinti care nu postesc si nu-i lasa nici pe copii sa posteasca: „Te-ai prostit, cum sa postesti? Nu mai poti, pierzi examenele”! Nu-i asa. Dimpotriva, postul lumineaza mintea, postul e o mare bucurie pentru trupul nostru. Daca ne abtinem sa mancam de cate ori vrea gura, se reînnoieste organismul. Chiar daca ne este foame, mai rabdam putin. Pentru ca postul este porunca, frati crestini. Si trebuie sa plinim aceste porunci.

Daca încalci postul, îl încalci în contul tau. Pentru ca orice fapta buna sau rea este înscrisa undeva de Cel care tine „contabilitatea” vietii noastre, Acela care ne-a spus ca în ziua judecatii, omul va fi tras la raspundere pentru orice cuvant rostit în desert, prostii, spurcaciuni, murdarii si orice cuvant desert. Si e cumplit, frati crestini! Daca vom da seama pentru fiecare cuvant desert, desigur si celelalte fapte vor fi surprinse undeva, într-o „contabilitate” foarte precisa: orice fapta, fie buna, fie rea. Nu vom putea scapa, frati crestini, de acest examen de la sfarsitul vietii noastre — si nu stim cand va veni acest examen. Il dam în fata unei comisii cumplite, în care Judecatorul suprem este Insusi Dumnezeu, Cel care le stie pe toate. Iar în Imparatia luminii, binele nu poate fi amestecat cu raul.

Postul înseamna în primul rand cumpatare continua, frati crestini, cumpatare. Eu, de pilda, am învatat de la un cal cum se poate posti de bautura. I-am umplut ciutura de mai multe ori si-i plecam capul în ciutura, rugandu-l sa bea si n-a mai vrut sa bea cu nici un chip. Adica ceea ce este saturatie peste masura, aceasta este pacat. Sa te înveti sa mananci simplu, sa ai doar strictul necesar pentru viata ta. Plusul de orice fel, e pacat; luxul de care te poti lipsi, e pacat. Adica satiul vostru sa nu depaseasca masura bunei cuviinte. Asta vrea Iisus sa ne spuna.

Nimeni sa nu flamanzeasca pentru saturarea ta. Eu mananc si ma ghiftuiesc, iar altul rabda de foame. Totdeauna sa ne gandim si la altul, pentru ca daca toti ne rugam cu Tatal nostru, [atunci] ne socotim toti frati, avand fiecare dragoste si grija de fratele lui, grija de parinte pentru fiecare din semenii lui. Mantuitorul Hristos, în Evanghelie, staruie asupra acestei griji exagerate pentru existenta noastra. Pentru existenta aceasta pamanteasca, noi avem nevoie de foarte putine lucruri. Si este nevoie de cumpatare în viata — aceasta era si întelepciunea celor vechi: sa te scoli putin flamand de la masa — ca sa fie loc pentru a mai manca.

Sfantul Eftimie cel Mare manca în fiecare zi, dar manca foarte putin. El nu postea ca sfantul Macarie, dar avea aceeasi smerenie adanca. El spunea asa:

„Daca postesti mult, mai ales fara blagoslovenie, se poate ascunde în tine acel fariseu fatarnic, care nu-i place lui Dumnezeu si plata ta o înghite mandria din tine”.

Adica, în toate, sa mergi pe calea de mijloc. Acest discernamant sa-l ai întotdeauna. De pilda: sa nu dai totul la saraci, daca plang de foame copiii tai – dar pe ei sa nu-i îmbuibi, bineînteles. Sau postesti pana esti gata sa mori de foame, dar judeci pe altul care nu posteste. Este foarte gresit. Postul este foarte bun, dar numai daca e smerit, altfel poti sa mori de foame, tot degeaba. Diavolul nu mananca deloc, dar e diavol, pentru ca nu are smerenie. Smerenia este mai mare decat postul.

Asadar, frati crestini, sa retinem mai ales aceasta dreapta socoteala, sa nu gresim nici prin caderile de-a stanga, în pacatele murdare care manjesc viata noastra, nici prin caderile de-a dreapta, de exemplu prin trufie sau printr-un post fara socoteala dreapta. Faceti asa, frati crestini. Cine posteste tot postul, pana la Pasti, e tare buna mancarea de Pasti… Cine nu posteste, parca nu are nici o bucurie la sarbatoarea cea mare a Invierii.

Grijiti-va de viata dumneavoastra launtrica, pentru ca nu stim zilele în care Dumnezeu ne va chema pe fiecare si în ceea ce ne va gasi, în aceea vom fi judecati. Lucrati la mantuirea dumneavoastra, cu dragoste de Dumnezeu si cu scarba pentru pacate, caci „diavolul ca un leu se misca prin vazduh, cautand pe cine sa înghita“[8]. Poruncile lui Hristos nu sunt imposibile pentru noi, de vreme ce le-au împlinit sfintii – acesti titani ai vietii duhovnicesti, smeriti cu duhul, dar atat de înalti prin smerenia vietii lor. Si trebuie sa plinim si noi aceste porunci, altfel ne înraim si devenim ca niste fiare, daca nu ne straduim sa mergem pe calea sfintilor Parinti, cu duh de bunatate, de dragoste, de pace, duhul pacii crestine, fara de care pamantul acesta devine un adevarat iad. Sa postim asadar, post bine placut Domnului, post de mancare, post de bautura, post de orice rautate. Asa sa ne ajute bunul Dumnezeu! Amin.

***

Legat de acest post, nu uitati, frati crestini, porunca iertarii vrajmasilor. Sunt multi care postesc si vin sa plateasca niste pomelnice aici, la noi, sa ne rugam noi „sa-l trasneasca Dumnezeu pe cutare”. Noi nu putem face asta. Porunca este sa-i iertam pe dusmanii nostri si sa ne rugam pentru ei. Sfintii au împlinit la adanc aceasta porunca, se rugau chiar si pentru cei care-i junghiau. Daca ne laudam ca suntem crestini, trebuie sa împlinim neaparat aceasta porunca, sa stim sa ne asumam aceste înfrangeri personale, acest sacrificiu launtric, aceste virtuti care ni s-au transmis de la sfintii Parinti. Sfintii acestia, dupa ce s-au biruit pe ei însisi, au ramas ca niste exemple demne de urmat pentru noi, cei de azi.

Cand ierti un dusman, el este cel umilit, pentru ca a fost rau cu tine, nu tu. Tu esti cel castigat, pentru ca ai castigat cu adevarat pe dinlauntru, în sufletul tau. Daca nu-l ierti, esti mereu în dialog cu el, chiar si la rugaciune, te certi cu el, în loc sa te gandesti la Dumnezeu, te chinuieste acest dialog launtric. Daca îl ierti, castigi un har din partea lui Dumnezeu si scapi si de acest zbucium grozav.

Numai clipa de fata este a noastra, frati crestini; viitorul este necunoscut, iar trecutul este consumat. Numai clipa de fata e a noastra. Doamne fereste, nu stim cand ne asteapta sfarsitul. Iesim afara si cadem de un atac de inima. Toti murim, frati crestini. Sa ne împacam de aici cu Dumnezeu, ca El ne va judeca. Doamne fereste, sa nu ajungem sa auzim: „Nu va cunosc pe voi”[9]. Amintiti-va de acel Dismas, talharul de pe cruce, care s-a umilit si s-a mantuit. Asta ne trebuie si noua, aceasta umilinta sincera, acest regret ca suntem asa de ticalosi si sa facem tot ce putem ca sa ne schimbam cu adevarat. Sa ne smerim si trupul acesta, punandu-l la cazna, la rugaciune, la matanii, la post. Pentru ca gresim si cu trupul, nu numai cu sufletul.

Rostul omului pe pamant este sa faca cat mai multa bucurie celuilalt. Orice bucurie facuta altuia se întoarce asupra ta. Dumnezeu nu ramane dator niciodata. La fel, orice rau facut altuia se întoarce asupra ta. Fiecare e liber sa-si traiasca viata cum doreste, dar Dumnezeu rasplateste fiecaruia dupa fapta. Raul duce la rau si binele la bine. Nu e fapta fara rasplata, chiar daca ni se spune ca nimeni nu stie nimic de faptele noastre. In ziua cea mare a Judecatii — si nu e departe aceasta zi, e ziua cand toti murim si cand toti ne vom întalni cu aceste realitati – vom da seama de toate faptele noastre, pana si de gandul desert. E cumplit, frati crestini!

Sunt unii care încep de maine un post foarte nevoitor, una, doua, trei zile nu mananca nimic. Dar aveti grija ca acest post sa fie însotit de rugaciune, de cumpatare si de abtinere de la toate formele raului. Daca postesti, dar te manii, esti nervos, nu ai castigat nimic din postul tau. Te-a atins cineva in metrou si esti gata sa-l plesnesti pe loc. Sau se întampla în tramvaie sa te calce cineva pe picior, din greseala — dar suntem toti foarte suspiciosi, foarte nervosi, foarte greu de convins sa iertam.

Iertarea aceasta, daca nu se întampla îndata dupa cearta, e foarte greu de împlinit mai tarziu. O suparare veche e ca o boala cronica. Cu cat trece mai mult timp, cu atat se adanceste mai mult ura si dusmania. Cand sunteti împricinati cu cineva, e bine sa va împacati îndata, frati crestini. „Sa nu apuna soarele în mania voastra”[10], cum spune sfanta Scriptura. Iertarea aceasta sa fie nu ca pe hartie, ci sincera, din inima, altfel nu ajuta la nimic. Iar daca sunt oameni straini de Dumnezeu, luati-i cu binisorul si cu limbajul pe care-l folositi zilnic, în problemele de serviciu, nu în limbajul bisericesc. Spuneti-i „scuza-ma, draga”, ca poate de iertare nu stie, întelege mai greu. Cere-i scuze, în loc de iertare, vorbeste-i pe limba lui.

Se spune ca cineva purta pe umar un bat de care legase doua desagi. In fata avea desaga cu pacatele altora, iar în spate era desaga cu pacatele lui. Si el lua pacatele din desaga din fata si le împrastia peste tot, toti erau pacatosi, numai el nu, pentru ca desaga lui era în spate si nu-si vedea pacatele lui. Fiecare avem saracia noastra, frati crestini, sa nu uitam acest lucru. Mandrul se predica pe el (toti au defecte, numai el nu), iar smeritul se vede pe el însusi mai înnegrit decat toti, pentru ca îsi vede numai pacatele sale. Noi stim ce e smerenia, dar numai teoretic; practic, cadem la acest mare examen al smereniei. Sa învatam sa fim smeriti cu inima. Nu plecaciosi si plini de cuvinte dulci, dar plini de falsitate si de orgoliu pe dinauntru, ci smeriti cu inima, blanzi, o smerenie autentica si atunci nici cuvantul tau nu o sa fie aspru si taios. Cand spui ceva, chiar un cuvant de folos, cu ton poruncitor, cu autoritate [agresiva], nu poti fi ascultat. Lucrul care este al lui Dumnezeu, e cu blandete, cu smerenie, cu rugaminte.

“Exemplele atrag” – spuneau cei vechi, romanii. Sunt învataturi foarte puternice, fara cuvinte. Noi, de obicei, scoatem asa, din fiecare buzunar, cate un sfat — bineînteles pentru celalalt. Dar nu uitati ca diavolul e cel mai mare teolog.

„Te stiu cine esti: esti Fiul lui Dumnezeu”[11]

– dar tot diavol ramane. In Evanghelie, Mantuitorul ne spune limpede:

„Nu cel ce stie, ci cel care face, mare se va chema în Imparatia lui Dumnezeu“[12] .

Tot Patericul este bazat pe fapte, frati crestini. Cel de la cina, care n-avea haina curata, a fost scos afara si pedepsit. Sa fim foarte atenti la viata noastra!

Noua ni se pare de multe ori ca suntem asa, de capul nostru, pe pamant, dar nu-i deloc asa. Acest examen din urma va fi categoric si definitiv si fara ocolisuri, nu ca la examenele acestea pamantesti. Acolo se va vedea omul foarte exact, ceea ce este el. Si daca pentru fiecare gand desert vom da seama înaintea lui Dumnezeu, d-apoi pentru toate faptele si ticalosiile pe care le facem de-a lungul vietii noastre! Sfantul Pavel spune undeva un cuvant foarte îngrijorator: „Nu va înselati, fratilor, în Imparatia lui Dumnezeu nimic necurat nu intra”. Sa lucram mereu la aceasta haina a sufletului nostru, ca s-o curatim pe cat se poate. Nu va îngrijiti chiar asa de mult de ziua de maine. Sa nu uitam pe bogatul din Evanghelie care si-a pierdut sufletul, în schimbul bogatiilor lui.

Orice om cu adevarat mare se caracterizeaza în primul rand prin umilinta fata de Dumnezeu si prin smerenie fata de semeni. Nu uitati ca vamesul, primind batjocura, s-a dezbracat de toate pacatele sale. Sunt unii care, dupa foarte multe osteneli, cad într-o mandrie cumplita. Daca harul lui Dumnezeu îi ajuta sa se trezeasca din caderea lor, sunt salvati. Sau daca gasesc un duhovnic caScara-Sfântului-Ioan-Sinaitul-pictată-pe-zidul-nordic-al-Mănăstirii-Suceviţare sa-i ajute sa scape de aceasta ispita, sunt salvati. O sa vedeti la Sucevita pictata „Scara”, dupa Scara sfantului Ioan Scararul — si multi cad din varful scarii din pricina acestei mandrii. O sa vedeti acolo, aceasta imagine. Si o sa mai vedeti în partea dreapta o multime de îngeri care vin în zbor si se opresc sa asiste la aceasta lupta crancena, dintre noi si diavoli – sunt diavoli cu niste tepusi, care cauta sa ne îndemne mereu la patimi.

In timpul acesta, cat stati aici si va asteptati randul la miruit, sau stati la alte cozi, nu pierdeti timpul, frati crestini. Ganditi-va la ceea ce ati auzit aici si mai ales rugati-va în taina inimii dumneavoastra, pentru ca numai astfel timpul trece repede si cu folos. Sa ne învatam sa ne rugam mai mult, pentru ca rugandu-ne, intram în dialog cu Cineva care ne poate ajuta cu adevarat. Spuneti rugaciunile pe care le stiti pe de rost si mai ales spuneti aceasta rugaciune scurta si foarte cuprinzatoare:

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul” (sau „pacatoasa”).

Iar acasa, puneti mana pe Noul Testament si începeti a citi din Evanghelie, ca sa cunoasteti bine viata lui Iisus si învataturile Lui. Si nu numai asa, doar sa le cunoasteti, ci sa va însusiti ca pe niste principii aceste sfaturi si porunci ale Lui, adica sa le traiti. Cititi, frati crestini, pentru ca omul are nevoie si de niste temeiuri intelectuale, ca sa stie pentru ce crede asa, pentru ce traieste asa, pentru ce se înfraneaza de la anumite lucruri.

Cum va spuneam, exista o randuiala a acestui post. Postul e recomandat pentru toata lumea, dar de obicei sunt scutiti batranii, bolnavii si copiii. Insa care vor sa posteasca dintre ei, nu gresesc, e foarte bine. Au aceasta dezlegare, dar daca postesc, nu gresesc. Sunt si unii care lucreaza în medii toxice si folosesc unele alimente, de pilda laptele, ca pe un medicament. Mai bine sa ai blagoslovenia duhovnicului si sa mananci lapte, decat sa te îmbolnavesti si sa cartesti; poti lua acest aliment ca pe un medicament care te apara de un accident pulmonar sau de o alta boala.

Faceti asa, frati crestini, si Dumnezeu le va randui pe toate celelalte spre folosul nostru, cu adevarat”.

[1] Rostit la 16 februarie 1980

[2] In anii 1978 – 1979 Parintele Sofian a pictat catedrala din Homs si biserica din Hama, Siria.

[3] Psalmul 140, 3

[4] Matei 18,23-35, a datornicului nemilostiv.

[5] Matei 6,14-21; Marcu 11, 26.

[6] Sf. Ioan Scararul, Scara, treapta I.

[7] 1 Corinteni 3,17.

[8] 1 Petru 5,8.

[9] Matei 25,12.

[10] Efeseni 4,26.

[11] Luca 4,34.

[12] Matei 5,19.

(in: Parintele SOFIAN, Editura Bizantina, 2007, Bucuresti)

Contact Form Powered By : XYZScripts.com