Indiferent cât de mult putem suferi, va veni vremea când totul se va sfârşi
19:30, sâmbătă, 7 martie, 2015 | Cuvinte-cheie: boli, lacrimi, lumea, necazuri, sfaturi duhovnicești, veșnicia

Indiferent cât de mult putem suferi, va veni vremea când totul se va sfârşi şi fiecare dintre noi se va odihni după ostenelile sale.
Eşti necăjit? Ai tu o durere? Lăcrimezi din cauza apăsării cauzate de evenimente triste? Eşti obosit? Prinde curaj, pentru că doar astfel Împărăţia lui Dumnezeu se capătă. Dar dacă îţi este uşor în toate şi nu-ţi aminteşti de Dumnezeu, atunci întristează-te, pentru că atunci nu mergi pe calea ce duce la Dumnezeu.
Necazuri, boli şi tulburări ne bântuie mereu aşa încât urâm lumea aceasta şi dorim lumea de dincolo, unde heruvimii şi serafimii îl slavoslovesc pe Dumnezeu, acolo unde există adevărata şi curata odihnă, ziua cea neînserată, lumina cea fericită; lucrurile de aici, în comparaţie cu cele veşnice, sunt întunecate şi insuportabile.
Fie ca preasfântul nostru Dumnezeu să ne dăruiască înţelegere duhovnicească, aşa încât pururea să preferăm lucrurile cele veşnice, bunul cel mai de preţ, dulcele nostru Domn.
Din Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, p. 37

Întru această zi, cuvânt pentru cei ce greşesc şi nu vor să se pocăiască Mulţi din cei ce greşesc zic...
Aşa cum o corabie, când este încărcată cu mai multe mărfuri decât poate rezista, se scufundă, la fel şi trupul...
Nici o doctorie n-ajută trupului, cât îi ajută mulţumirea sufletului» spunea Sfântul Teofan Zăvorâtul. Când ne-am mulţumit conştiinţa şi suntem...
Milostivirea lui Dumnezeu fie cu dumneavoastră! Dacă totul e de la Domnul, şi boala dumneavoastră este tot de la El....
Pentru că avem multe păcate, dintre care multe sunt uitate și nemărturisite, Domnul îngăduie să suferim de diferite scârbe și...
Se întâmplă uneori ca, în vecinătatea noastră, să cunoaștem un om îndestulat cu de toate, bine văzut de cei din...
Dacă-L iubim pe Hristos, toate sunt uşoare. Eu n-am izbândit încă. Acum mă străduiesc să-L iubesc. La Hristos sunt toate;...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău