Header image

Însemnări fugare

21:07, sâmbătă, 22 august, 2015 | Cuvinte-cheie: ,

Vine Ana și soția, Nina, s-a apucat să facă curat prin camere, prin subsol, prin pod. Așa e la venirea Anei, de fiecare dată, toate lucrurile trebuie să-și afle locul lor.

Să lucreze și ele pentru întîmpinarea Anei, să se bucure și să se întristeze.Și iată că din mulțimea de cărți pe care le-a scos din pod ca să le ducă la tarabă, pentru vînzare, ca lucruri netrebuincioase, dintre volumele complete ale lui Lunacearschi, Stanislavschi, Aizenștein, alți corifei la care m-am închinat și pe care i-am adunat în tinerețe , a licărit acest volum cu Bulgăre, personajul meu iubit, pe care-l perdusem și-l căutam demult prin biblioteca mea, dat fiind că Druță l-a scos demult din roman și el s-a rătăcit printre cărțile și tinerețile mele. De acum înainte nici un fel de ”Zbor frînt” , ”Orbitor” sau „Țesut viu”. De acum înainte asta e perna mea. Volumașul acesta cu coperți de pînză la care am privegheat nopțile și am visat să devin scriitor: ”Povara bunătății noastre”. Cu ea o să mă culc și cu ea o să mă scol, asemeni unui vis pierdut. Pentru că ce altceva ne-a făcut astăzi să fim cei care sîntem:robi, umiliți și ai nimănui. Ce altceva ne-a împrăștiat prin lume, fără să ne mai putem aduna vreo dată împreună. Decît povara bunătății noastre.

Azi pe drum spre Hîrbovăț, uitîndu-mă la drumurile dezastruoase, la satele noastre pustii și distruse, la tarabele de pe marginea drumului, la echipele de vlăjgani, cu prăjini în mînă, care bat nucii de pe marginea drumurilor, la șoferii care nu respectă nici o regulă de circulație, la cîmpiile pîrjolite de secetă, mă gîndeam dacă i-a păsat cuiva vreo dată cu adevărat de această țară în anii de după declararea Independenței. Și la un moment dat m-am întrebat: care e diferența dintre timpurile cînd ni se curățau podurile de pîine, pînă la ultimul grăunte, și vremurile cînd ni se curăță băncile, pînă la ultimul bănuț?

Am luat și eu notă de pe facebook despre laureații Premiului Național pentru anul 2015 în domeniile literaturii, artei și științei. Să fiu înțeles drept. Toți sînt buni și merituoși. Mai cu seamă Valentina Nafornița. Nu am nimic cu ei. Legat de lucrările lor premiate îmi vine însă un gînd. Poate că în unii ani, dacă aceste lucrări sub aspect valoric sînt lipsă, să nu ne grăbim, să mai așteptăm. Să nu facem liste. Să nu ne împingem prietenii.Sau pur și simplu, pînă aceste lucrări se vor coace,în literatură bunăoară, să premiem pe un anonim. De exemplu pe autorul extraordinarului volum ”Verde Regal„ apărut se pare la ”Cartier„ sau ”Arc„ nu mai știu. Cine este autorul acestui volum excepțional, pentru că numai la premii și lauri n-a rîvnit?

Ion Bradu, http://braduion.blogspot.com/ 

IMG_20150822_110411

Contact Form Powered By : XYZScripts.com