Invitație la etapa eparhială a Concursului „Personalități creștine: virtuți și sfințenie” ediția a II-a - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Invitație la etapa eparhială a Concursului „Personalități creștine: virtuți și sfințenie” ediția a II-a

7:55, luni, 15 mai, 2017 | Cuvinte-cheie: , ,

Cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, la data de 18 mai, ora 13:00, în incinta Catedralei mitropolitane „Naşterea Domnului” din Chişinău va avea loc etapa eparhială a Concursului „Personalităţi creştine: virtuţi şi sfinţenie” (ed. a II-a).

Sunt invitaţi participanţii la cele trei probe de concurs (poezie, desen, interpretare vocală), câştigători ai etapelor raionale, inclusiv participanţii din sectoarele municipiului Chişinău.

Festivitatea se va începe cu proba de interpretare vocală, prestaţia participanţilor fiind apreciată de juriul de specialitate în componenţa: Pavel Anton, eminent în învăţământ şi cultură, înmatriculat în „Cartea de onoare a talentelor din R. Moldova”; Angela Tăbăran, specialist coordonator, metodist pentru educaţia muzicală şi clasele cu profil muzical-coral din cadrul DGETS; preot Nicolae Ciobanu, preşedintele sectorului sinodal „Relaţii culturale”.  

Va urma decernarea diplomelor la proba de poezie şi desen, conform clasamentului şi categoriilor de vârstă. Deţinătorii locurilor I, II şi III vor primi diplome şi premii băneşti, iar ceilalţi participanţi – diplome de menţiune.  

Lucrările pentru proba „Pământul – creaţia lui Dumnezeu” au fost apreciate de Comisia de specialitate în componenţa: prof. univ., dr. hab. T. Stăvilă; dr., conf. univ. C. Spînu; lector superior A. Gobjilă.

Creaţiile proprii (poezii) ale elevilor câştigători au fost apreciate de Comisia de specialitate în componenţa: Ana Botnaru, administratorul Editurii „Cuvântul-ABC”, Ana Rusu, profesoară de limba şi literatura română, Larisa Erşov, redactor literar.

Lucrările participante la etapa eparhială (poezii şi desen) vor fi incluse într-o culegere a Concursului „Personalităţi creştine: virtuţi şi sfinţenie”.

Direcţia Metodică a Mitropoliei Moldovei aduce sincere mulţumiri tuturor participanţilor, fără de care nu ar fi fost posibilă desfăşurarea acestui concurs: profesorilor care au îndrumat elevii, metodiştilor din protopopiate care au organizat desfăşurarea probelor la nivel de raion; colegilor noştri din sectoarele sinodale care ne-au susţinut şi, nu în ultimul rând, membrilor comisiilor de specialitate care ne-au ajutat să apreciem lucrările elevilor. 

Direcţia Metodică a Mitropoliei Moldovei

Contact Form Powered By : XYZScripts.com