ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit la hramul Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit la hramul Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova

15:27, duminică, 12 februarie, 2023 | Cuvinte-cheie: , ,

În Duminica Fiului Risipitor, 12 februarie 2023, zi ce a coincis cu sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi, Școlile teologice din Moldova: Academia de Teologie Ortodoxă și Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ierarh Gavriil”, și-au celebrat hramul prin Liturghie arhierească.

În această binecuvântată zi de prăznuire creștină, capela închinată „Sfinţilor Trei Ierarhi” de pe teritoriul ATOM din capitală a devenit neîncăpătoare pentru corpul pedagogic, elevii seminarişti, studenţi şi enoriaşi, pregătiţi duhovniceşte pentru a sărbători acest eveniment.

Serviciul divin a fost oficiat de către Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove având coliturghisitori pe: prot. mitr. Vetcislav Cazacu, prorector al ATOM, PC arhim. Nicolae (Roșca), duhovnicul-administrator al Mănăstirii „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” Ciuflea din capitală și un sobor de preoți și diaconi, absolvenți ai acestei instituții teologice.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul instituției teologice, condus de dna dirijor, presb. Olga Ghețiu.

Această sărbătoare a Sfinților Trei Ierarhi este o sărbătoare a comuniunii. Sfinţii Trei Ierarhi sunt cele trei vârfuri ale ierarhiei Bisericii Ortodoxe, care au întrecut cu înălţimea vieţii şi a învăţăturii lor pe mulţi şi ca nişte apostoli după Apostoli au strălucit în lume.

În cuvântul predicatorial adresat la sfârșitul Sfintei Liturghii, Arhipăstorul a arătat că Sfinții Trei Ierarhi sunt prăznuiți împreună pentru a le descoperi creștinilor că nu este unul mai mare decât altul. Prin hotărârea luată la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie din anul 1936, Sfinții Trei Ierarhi au devenit patronii spirituali ai instituțiilor de învățământ teologic ortodox din întreaga lume.

Totodată, Înaltpreasfinția Sa, Rector  al Academiei de Teologie Ortodoxă și Seminarului Teologic, s-a adresat către întregul corp didactiv și studențesc cu un cuvânt de felicitare și binecuvântare, urându-le să fie misionari adevărați ai Bisericii Lui Hristos și să propovăduiască cu neînfricare Adevărul mântuitor al Evangheliei.

La rândul său, prorectorul ATOM, prot. mitr. Vetcislav Cazacu, a mulțumit Întâistătătorului pentru prezența și slujirea arhierească în această zi importantă pentru teologia din țara noastră, menționând că atât dascălii, precum și învățăceii, rămân ascultători Bisericii și Înaltpreasfinției Sale, ÎPS Mitropolit Vladimir, gata să-i urmeze îndemnul și povața spre propășirea credinței și mărturisirea ei în lumea de astăzi.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md/

User-agent: Amazonbot # Amazon's user agent Disallow: /
Contact Form Powered By : XYZScripts.com