ÎPS Mitropolit Vladimir: De felul în care vor fi educaţi tinerii noştri astăzi, depinde viitorul poporului nostru pentru ani şi ani înainte - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

ÎPS Mitropolit Vladimir: De felul în care vor fi educaţi tinerii noştri astăzi, depinde viitorul poporului nostru pentru ani şi ani înainte

10:23, vineri, 1 septembrie, 2017 | Cuvinte-cheie: , , ,

Mesajul ÎPS Mitropolit Vladimir la început de an şcolar

Dragi elevi şi studenţi, stimaţi dascăli, iubţi întru Hristos fraţi şi surori!

Cu voia lui Dumnezeu, vă aflaţi la începutul unui nou an de studii; un început care presupune dăruire, muncă şi multe speranţe.

Misiunea educaţiei (fie în familie, fie în şcoală), este aceea de a crea cetăţeni apţi să participe activ la edificarea unei societăţi bine ancorate într-un set de valori care îi vor permite să se dezvolte, dar mai ales să reziste în avalanşa încercărilor de dezagregare masivă din punct de vedere moral şi spiritual. Pentru atingerea acestui scop, însă, credinţa trebuie să aibă un loc de cinste în procesul de formare a omului matur şi responsabil.

Această experienţă nu este una nouă, deoarece, încă din zorii neamului nostru, de când, pe aceste pământuri, s-a scris prima slovă, la lumina opaiţului, în liniştea mănăstirii, acest proces, care s-a cizelat secole de-a rândul, dând poporului luminători şi genii, a început cu “Doamne ajută!”, iar noi, cei de azi, avem posibilitatea şi în acelaşi timp datoria morală de a continua frumoasa şi înălţătoarea tradiţie.

Dragi părinţi şi pedagogi, aveţi o misiune extrem de dificilă, însă care vă înnobilează; trebuie să reuşiţi să oferiţi tinerilor noştri o astfel de educaţie, care să-i ajute să se orienteze printre nenumăratele capcane care devin tot mai multe şi mai iscusit camuflate în calea generaţiei în devenire. E o muncă grea şi solicitantă, pentru realizarea căreia trebuie să vă concentraţi toată experienţa şi forţa creatoare, însă trebuie să ştiţi că nu sunteţi singuri – Biserica a fost şi este alături de domniile voastre în această luptă pentru conştiinţă, moralitate şi verticalitate. Instituţia divino-umană, artizană a etnogenezei noastre, vă stă alături, mai întâi, prin rugăciune, iar după aceasta cu bogata-i experineţă (care şi-a demonstrat în timp eficienţa) în domeniul educaţional. Tot ce trebuie să facem este să ne dăm mâna, să continuăm ceea ce am început împreună şi să ne propunem noi obiective pentru a atinge scopuri binecuvântate.

Trebuie să fim cu toții conştienţi cu toţii că, de felul în care vor fi educaţi tinerii noştri astăzi, depinde viitorul poporului nostru pentru ani şi ani înainte.

Stimaţi pedagogi, activitatea prodigioasă de care aţi dat dovadă nu o dată, de multe ori în condiţii vitrege, ne face să sperăm că şi în continuare veţi munci cu aceeaşi dedicaţie întru buna educare a elevilor şi studenţilor din ţara noastră. Pentru aceasta veţi avea nevoie de multă înţelepciune şi răbdare, pe care le cerem cu smerenie Bunului Dumnezeu să vi le dea, spre propăşire.

Iar vouă, dragi copii şi tineri, vă urăm să fiţi conştienţi de misiunea voastră şi să depuneţi toate eforturile pentru a îndreptăţi aşteptările părinţilor voştri, ale Patriei, dar mai ales ale lui Dumnezeu.

Să dea Domnul ca anul de învăţământ 2017–2018 să fie tuturor binecredincioşilor creştini spre zidire sufletească şi spre înălţare.

Cu dragoste creștinească şi arhiereşti binecuvântări,

+ VLADIMIR,
MITROPOLIT AL CHIŞINĂULUI
ŞI AL ÎNTREGII MOLDOVE

Contact Form Powered By : XYZScripts.com