La biserica „Întâmpinarea Domnului” din Chişinău a avut loc o întâlnire de suflet cu Arhimadritul Ambrozie (Iurasov) de la Mănăstirea Ivanovo
0:14, miercuri, 6 mai, 2015 | Cuvinte-cheie: conferinta, Părintele Ambrozie (Iurasov)

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Arhimandritul Ambrozie Iurasov, un influent duhovnic din Rusia și întemeietorul Mănăstirii Ivanovo, a poposit în data de 4 mai la biserica „Întâmpinarea Domnului” din Chişinău.
Acesta a susținut o conferința cu tema „Sensul vieţii. Mântuirea în lumea contemporană”. Totodată în cadrul întâlnirii, a fost lansată și cartea „Chemarea: Crucea Monahismului”.
Drept moderator a fost monahia Paisia (Plăcintă), nevoitoare la mănăstirea din Ivanovo, care este originară din republica noastră, referindu-se la activitatea părintelui şi îndemnându-l să vorbească din experienţa sa pastorală.
Arhimandritul Ambrozie a răspuns la numeroasele întrebări şi frământări ale credincioşilor prezenţi, printre care au fost: cum să-ţi alegi un duhovnic, cum să întemeiezi o familie creştină, despre spovedanie, aspecte ce ţin de globalizare, influenţa altor religii, despre noile tehnologii informaţionale.
La final s-a făcut o rugăciune comună, iar părintele a împărţit slujitorilor şi credincioşilor prezenţi cărţi şi CD-uri cu predici realizate la postul de radio ortodox „Radonej”.













Joi, 13 noiembrie 2025, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și...
La data de 19 octombrie curent, Sfânta Mănăstire Suruceni a găzduit cea de a II-a ediție a Ateneului de Cultură...
Duminică, 24 noiembrie 2019, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, la Universitatea de Stat din Moldova a avut loc Conferința teologică...
Teologul Danion Vasile și Părintele Valerian Grecu, pătimitor în temnițele comuniste, vor conferenția la Chișinău. Conferința teologică „Cu Hristos în...
În perioada 25 și 26 octombrie, Universitatea de Stat din Moldova a găzduit cea de-a IV-a ediție a Simpozionului științific...
Miercuri, 25 septembrie 2019, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, PC Arhimandrit Nectarie (Gherman), starețul mănăstirii...
Universitatea de Stat din Moldova a găzduit, marți, 24 septembrie 2019, lucrările Conferinţei internaţionale: „Educaţia din perspectiva valorilor”, aflată la...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice