Legea care interzice propaganda homosexuală în rândul copiilor este susținută de 33 de țări
16:01, marți, 3 septembrie, 2013 | Cuvinte-cheie: familia, femeie, gay, homosexuali, ortodox, pro-familia, Romania, Rusia, societate
Mai mult de o sută de organizații ce acționează în apărarea valorilor familiei și a societății civile din 33 de țări au semnat petiţia internaţională publicată în ajunul summitului internaţional G20 din Sankt Petersburg în sprijinul legii adoptate recent în Rusia care interzice promovarea propagandei homosexualităţii în rândul copiilor.
Printre cei care au susținut declarația, sunt organizaţiile din Europa, America Latină și Statele Unite ale Americii, inclusiv astfel de organizații internaționale, precum Congresul Mondial al Familiilor și Asociația europeană pentru familii numeroase. Inițiativa pentru acest document îi aparţine organizației spaniole „Profesioniștii pentru etică.”
În declarație se exprimă profunda îngrijorare cu privire la atacurile și presiunea din partea susținătorilor intereselor „minorităților sexuale” a unui număr de țări străine și organizațiile internaționale cu care Rusia s-a confruntat de la adoptarea legii.
În documnet se menţionează că „familia firească formată prin unirea dintre un bărbat și o femeie este fundamentală pentru oricăre societate umană și are dreptul la ocrotire din partea societății și a statului, ce este prevăzut de normele dreptului internaţional, inclusiv de Declarația Universală a Drepturilor Omului” .
Autorii în continuare amintesc că „orice inițiativă care este dăunătoare familiei, este distructivă şi pentru societate”, iar „copiii au nevoie de protecție deosebită în virtutea inocenței și lipsei sale de maturitate.”
În partea finală autorii declarației fac un apel la respectarea suveranității poporului rus și se adresează tuturor oamenilor de voie bună să suţină Rusia, precum Ucraina și Republica Moldova, care se ciocnesc cu aceeași presiune externe în legătură cu prevederile legilor similare.
Reamintim că după adoptarea în iunie 2013 a legii care interzice propaganda homosexualităţii în rândul copiilor, de deputații ruși, Rusia a fost supusă unei critici dure din partea unui număr de țări, inclusiv SUA și UE.
Lista organizaţiilor care au semnat documnetul:
- “Pro-Family” Association – Moldova
- ACMedia –Association of Portuguese Media Consumers – Portugalia
- AEDOS (Asociación para el Estudio de la Doctrina Social de la Iglesia) – Spania
- Akce D.O.S.T – Republica Cehă
- ALAFA – Alianza Latinoamericana para la Familia – America Latină
- Alliance for National Dignity – Romania
- Alliance of Romania’s Families – Romania
- APFN, Portuguese Large Families Association – Portugalia
- Asociacion de Medicos por los Derechos Humanos – Guatemala
- Asociación Enraizados – Spania
- Asociacion Española de Abogados Cristianos – Spania
- Asociación Nicaragüense de Bioética – Nicaragua
- Asociación Nicaragüense por la Mujer (ANIMU) – Nicaragua
- Asociación Nicaragüense por la Vida (ANPROVIDA) – Nicaragua
- Association For The Promotion Of Familiy Values „Blesses Alojzije Stepinac” – Croatia
- Association of Catholic Families “Vladimir Ghika” – Romania
- Association of Cristian Intellectuals – Ungaria
- Association Society and Values – Bulgaria
- Associazione per le Difesa dei Valori Cristiani – Italia
- Ayuda a la Iglesia Necesitada (AIN) – Spania
- Bulgarian Association for Homeschool Education – Bulgaria
- Association of the Christian Teachers – Bulgaria
- Castellón Educa en Libertad – Spania
- Catholic Family and Human Rights Institute – SUA
- Centro de Bioética, Persona y Familia – Argentina
- CitizenGO Global Civil Parents Initiative „Pazardjik” – Bulgaria
- National Confederation of Families Associations CNAF – Portugalia
- Córdoba Educa en Libertad – Spania
- Croatian Marriage and Family Aliance ‘CRO – BIOS’ – Croatia
- CrossRoads Spain – Spania
- Cry for Life – Olanda
- Derecho a vivir.org – Spania
- Educational Initiative for Central and Eastern Europe – Europa
- ELFAC, European Large Families Association – Europa
- Endeavour Forum Inc. – Australia
- European Dignity Watch – Belgia
- Family and Demography Foundation – Rusia
- FIHC „Unum Omnes” – Italia
- For Family Rights – Rusia
- Foro Nacional de la Familia – Columbia
- Foundation “Friends of Bulgaria” – Bulgaria
- Foundation “Mission Restoration – Bulgaria
- Foundation “Opportunities for Everyone” – Bulgaria
- Fundación Nuevas Generaciones – Argentina
- Fundación Sí a la Vida – Salvador
- Foundation PRO – the Right to Life – Polonia
- Foundation Life – Polonia
- GrassTopsUSA – SUA
- Grupo Acción Cristiana – República Dominicana
- HazteOir.org – Spania
- Healthy Nation – Ucraina
- His Servants – SUA
- Hnutí Pro život (prolife movement) – Republica Ceha
- Homme Culture & Identité – Franţa
- Human Dignity Institute – Italia
- ImpulsoJoven.es – Spania
- Instituto De Política Familiar – Spania
- Institutt For Familie Politikk – Norvegia
- Institute for Social and Religious Education – Polonia
- Islamic Medical Association – UK
- Jóvenes por una Causa – Spania
- Catholic Journalists Association – Polonia
- La Familia Importa – Guatemala
- Madrid Educa en Libertad – Spania
- Mas Libres – Spania
- Mission America – SUA
- Moscow City Parents Committee – Rusia
- Movimiento Embrión Humano – Argentina
- Muslim Coordination to the Alliance for the Family – UK
- Muslim Coordination to the Society for the Protection of Unborn Children (SPUC) – UK
- National Federation of Orthodox “PRO-VITA” Organizations – Romania
- New Women for Europe – Europa
- Novae Terrae Fondation – Italia
- NPV (Nederlandse Patiënten Vereniging) – Olanda
- Observatorio Extremeño para la Educacion en libertad – Spania
- Observatorio para la Libertad Religiosa y de Conciencia – Spania
- Ordo Iuris Institute for Legal Culture – Polonia
- Padres en Acción – Spania
- Parents Committee of Ukraine – Ucraina
- Parents’ voice for children – Croatia
- Pokret Dveri – za zivot Srbije – Serbia
- Polish Federation of Life Protection Movements – Polonia
- Population Research Institute – SUA
- Profesionales por la Ética – Spania
- REAL Women of Canada – Canada
- Red Familia Colombia – Colombia
- Red Internacional del Instituto de Política Familiar
- Red Vida y Familia – Ecuador
- Romanian Association for the Revigoration of Tradition (ART) – Romania
- Schreeuw om Leven – Olanda
- Sí a la Vida – Guatemala
- St. Petersburg City Parents Committee – Rusia
- The Caribbean Centre for Family and Human Rights (CARIFAM) – Santa Lucia
- Together for Life Association – Ungaria
- Vida y Dignidad Humana (ASOVID) – Guatemala
- Voto Católico Colombia – Colombia
- World Congress of Families – SUA / Global
- Бранитељи Живота (abeaLifeDefenders) – Bosnia si Herzegovina
- Србско Сабрање Баштионик – Bosnia si Herzegovina
- Српско-руско пријатељство “Братство” – Bosnia si Herzegovina
traducere pentru ortodox.md
sursa www.pravoslavie.ru