Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite

Încă din primele veacuri ale creştinismului era obişnuit ca creştinii să se împărtăşească zilnic, însă după predania veche a Bisericii, cu mult înainte de a fi stabilit prin canon (canonul 52 al Sinodului Trulan), exista practica de a nu se oficia nici o liturghie în zilele peste săptămână ale Postului Mare, în afară de sâmbătă şi duminică şi în ziua când cade sărbătoarea Bunei Vestiri, celelalte zile fiind de post aspru, de întristare şi pocăinţă.

În acele timpuri, creştinii fiind mai puţini şi mai serios verificaţi în credinţă, era obiceiul ca în Postul Mare credincioşii după Sfânta Liturghie de duminică să primească părticele din Darurile Sfinte, pentru ca fiecare să se împărtăşească acasă la el, în fiecare zi. Însă odată cu creşterea numărului de credincioşi în Biserică şi transformarea creştinismului în religie de masă, începe a se slăbi intensitatea spirituală şi autorităţile bisericeşti sunt nevoite să aşeze reguli noi pentru împărtăşirea zilnică a credincioşilor în perioada postului.

Pentru ca creştinii să nu sufere de lipsa adăpării din izvorul de putere duhovnicească s-a aşezat rânduiala ca să se păstreze în biserică o parte din Sfintele Daruri de la Liturghia de duminică în care să se împărtăşească credincioşii în zilele când nu se săvârşea Sfânta Liturghie, anume după rugăciunile de seară, întreaga zi fiind de post aspru şi de pocăinţă şi mai cu seamă în zilele de amintire în care se pomeneşte vânzarea, şi răstignirea Mântuitorului. Rânduiala împărtăşirii la început era simplă, apoi a fost legată, de Vecernie, cu rugăciuni şi cântări de la Sfânta Liturghie.

Astfel s-a născut o nouă Liturghie din contopirea vecerniei cu Liturghia prescurtată. În deplina sa rânduială, precum se săvârşeşte şi în timpurile de astăzi, s-a pus spre întrebuinţare în secolul al Vl-lea de Sf. Marele Grigore, episcopul Romei.

Liturghia Darurilor înainte Sfinţite în plinătatea ei, fiind contopită cu vecernia ne aduce aminte de Liturghia Sf. Vasile cel Mare, care la fel se săvârşeşte împreună cu vecernia, în ajunul sărbătorilor Naşterii şi a Botezului Domnului, în Joia Mare şi în Sâmbăta Mare şi de Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, săvârşită la sărbătoarea Bunei Vestiri când aceasta cade în zi de post. Aceste mărturii încă odată ne dovedesc despre introducerea în Liturghia Darurilor înainte Sfinţite a rugăciunilor şi a acţiunilor Sfinţitoare din Liturghia întreagă.

Partea întâi a acestei Liturghii este Vecernia, la care se citeşte din Psaltire catisma 18 care este prevăzută pentru toate zilele săptămânii din Postul Mare şi ale cărei psalmi, în vechime, la iudei, erau cântaţi pe treptele templului din Ierusalim cu un imn de pregătire pentru întâmpinarea lui Dumnezeu.

„Noaptea ridicaţi mâinile voastre spre cele sfinte şi binecuvântaţi pe Domnul. Te va binecuvânta Domnul din Sion, Cel ce a făcut cerul şi pământul” (Ps. 133, 2-3).

Citirea paremiilor Vecerniei, se face din Testamentul Vechi la care preotul aşează pe Evanghelia de pe Sfânta Masă o lumânare aprinsă, ce preînchipuie pe Hristos ca „Lumina Lumii”, „Lumină din Lumină” şi totodată semnifică faptul că toate profeţiile s-au împlinit în Hristos, care a deschis mintea ucenicilor Săi „pentru ca ei să înţeleagă Scripturile…” După citirea primei paremii, preotul, ţinând în mâini cădelniţa şi lumânarea, din Uşile Împărăteşti ce stau deschise, însemnând spre popor cu Sf. Cruce zice: „Lumina lui Hristos luminează tuturor”. Prin aceste cuvinte, în vechimea acestei taine mari, credincioşii pleacă genunchii şi o cucernică tăcere se lasă în întreaga biserică.

După ducerea Sf. Daruri pe Sf. Masă ne rugăm înaintea lor ca înaintea celor de-acum desăvârşite Taine ale Trupului şi Sângelui Domnului. Şi îndată se rosteşte rugăciunea pentru Darurile mai înainte sfinţite şi pentru vrednica împărtăşire cu ele. Urmează apoi rugăciunea Domnească „Tatăl nostru”, care este întotdeauna ultimul nostru act de pregătire pentru împărtăşire.

La Sfârşitul Liturghiei rugăciunea amvonului este potrivită cu Postul în care mai înainte se aduce mulţumire lui Dumnezeu Care „ne-a adus pe noi întru aceste preacinstite zile, spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor”, iar mai apoi ne rugăm, ca să ne dea nouă cu „lupta cea bună să luptăm, calea Postului să o săvârşim, credinţa nedespărţită să o păzim, capetele nevăzuţilor balauri să le sfărâmăm, biruitori asupra păcatului să ne arătăm, ca fără de osândă să ajungem a ne închina şi Sfintei Învieri”.

Cu aceasta şi se sfârşeşte Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, fiind o slujbă minunată pentru cultivarea evlaviei şi a smereniei, de curăţire a sufletelor şi a trupurilor ca, să ne pregătim cu credinţă şi încredere spre a străbate „calea Postului”.

Bibliografie

1 A. Schmemann, Postul Mare. Asceză şi Liturghie în Biserica Ortodoxă, Iaşi, 1997.

2 Mitropolitul Irineu Mihălcescu, Dogmele Bisericii Creştine Ortodoxe, Ed. Bisericii Ortodoxe din Moldova, 1995.

3 Профессор Н. Д. Успенский, Литургия Преждеосвященных Даров, журнал „Богословские труды”, 15, 1976.

Protoiereu Ioan Lisnic