Logica pământească şi logica dumnezeiască - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Logica pământească şi logica dumnezeiască

21:18, sâmbătă, 25 ianuarie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , , ,

Predica PS Sebastian la Duminica după Botezul Domnului: Logica pământească şi logica dumnezeiască

Dreptmăritori creştini,
 
Pericopa evanghelică de astăzi constituie începutul propovăduirii şi misiunii Domnului. De la Iordan, unde a fost botezat de către Ioan, Domnul Se desparte de înaintemergătorul Său. Acela rămâne să propovăduiască în continuare botezul pocăinţei şi să pregătească poporul pentru primirea învăţăturii celei noi, iar Hristos, potrivit textului evanghelic, S-a retras în pustie să Se „pregătească” pentru marea misiune mântuitoare.
Cum S-a „pregătit”? Mai întâi, a postit patruzeci de zile, în muntele ce se cheamă al Carantaniei, iar după aceea, sfârşindu-Şi postirea, ca om a flămânzit. Şi venind diavolul, L-a ispitit cu întreita ispitire. Întâi: „De eşti tu Fiul lui Dumnezeu, zi că pietrele acestea să se facă pâini” (Mt 4, 3). Apoi: „Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: Îngerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbeşti de piatră piciorul Tău” (v. 6) şi, în final, arătându-i bogăţiile lumii acesteia, diavolul I-a cerut să i Se supună lui, dacă voieşte să le aibă pe toate în stăpânire – „Acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie”(v. 9).
Iată trei ispitiri despre care ne-a vorbit evanghelia de ieri, în sâmbătă de după Botez, aparent ispitiri banale pentru Hristos Domnul, dar de fapt tot atâtea capcane la care, dacă vom căuta mai cu luare aminte, vom vedea că nu sunt deloc nişte ispitiri oarecare. Ispita întâi este pofta trupului, cea de-a doua este trufia minţii, iar cea de-a treia este dorinţa de îmbogăţire, de putere şi de stăpânire. Nu erau simple ispite, căci, dacă întâia privea trupul, iar cea de-a doua raţiunea, cea de-a treia ţintea de-a dreptul de inimă. Iată, aşadar, ispite de „substanţă”, de care n-a fost scutit nici Mântuitorul Hristos ca om şi, de aceea, cu atât mai puţin suntem scutiţi noi. Ispita „cărnii”, a cugetului şi a simţirii… Cum vom putea, oare, înfrunta aceste ispite, aşa încât să putem trăi – deşi pe pământ – în Împărăţia Cerurilor? Pentru că a venit Hristos, ne spune evanghelia de astăzi, vestind tuturor şi cerându-ne: „Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor”. Care Împărăţie, însă, de vreme ce, iată, de atunci au trecut două mii de ani?…
Ei bine, citind evanghelia de astăzi, în ceea ce mă  priveşte m-a impresionat un lucru! Zice: „iar Iisus, auzind că Ioan a fost întemniţat, a plecat în Galileea”. Ar putea spune cineva: bine, dar cum? Ioan Îi pregătise calea, învăţând poporul despre El; L-a întâmpinat pe malul Iordanului şi L-a botezat în repejuni; L-a prezentat lumii – “Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (În. 1, 29) -, recomandând-L ca Mesia: „După mine vine un Bărbat care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine era…. Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei” (În. 1,27). Cineva care ar judeca potrivit logicii veacului acestuia, dar fără a încerca să intre în logica lui Dumnezeu, ar putea zice: acum când Ioan a fost închis şi urma să i se taie capul, Hristos a plecat în Galileea?!
Atenţie însă că Domnul a plecat în Galileea să propovăduiască şi să spună: „Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia cerurilor”. Avem de-a face, aşadar, pe de o parte cu o logică pământească, pentru care, nu de puţine ori Sfânta Scriptură stârneşte nedumeriri, iar, pe de altă parte, cu o logică dumnezeiască. Potrivit logicii pământeşti, acum când Ioan a fost închis pe nedrept în temniţă, ce-ar fi trebuit să facă Domnul? Să Se roage pentru el? Dar… cu siguranţă că a şi făcut-o!… Să organizeze o demonstraţie de forţă în faţa palatului lui Irod, împreună cu toţi admiratorii lui Ioan, pentru a se face „dreptate”? Dar… acest lucru nu-l va face nici măcar pentru Sine, atunci când va fi arestat de iudei!… Atunci ce? Să facă o minune, zdrobind încuietorile temniţei şi eliberând de acolo triumfal pe „cel mai mare om născut vreodată din femeie”? (Mt. 11, 11) Nu. Hristos nu face niciuna din acestea, evanghelia spunându-ne foarte simplu şi creându-ne, pentru aceasta, o mare nedumerire: „auzind că Ioan a fost întemniţat, a plecat în Galileea”.
Iubiţi credincioşi,
Consecvent logicii şi misiunii Sale dumnezeieşti, Hristos, în pofida arestării şi iminentei ucideri a lui Ioan, a mers şi a făcut un singur lucru – a propovăduit Împărăţia care cu adevărat „merită”: „pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor”, cerându-le celor robiţi de logica pământească: „Lăsaţi pe morţi să-şi îngroape morţii lor” (Mt. 8, 22). Planurile lui Dumnezeu nu sunt ca planurile noastre (Isaia 55, 8 ). În viziunea Lui, alta trebuie să fie atitudinea şi reacţia noastră la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Aşa se explică faptul că Domnul a plecat şi l-a lăsat pe Înaintemergător în temniţă. Aşa a considerat El că va fi mai „de folos” Ioan. A plecat şi a învăţat despre logica aceasta a împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ, lăsând pe Înaintemergător să se ducă şi să vorbească despre aceeaşi Împărăţie celor din iad. Este motivul pentru care, spun Sfinţii Părinţi, Hristos nu a făcut nimic pentru ca Ioan să nu treacă „dincolo”, unde a vestit şi celorlalţi venirea Sa.
Trebuie să înţelegem foarte clar un lucru: atunci când, mai întâi Ioan Botezătorul (Mt. 3, 2), iar apoi şi Mântuitorul Hristos, propovăduiesc că „s-a apropiat Împărăţia Cerurilor”, nu se face referire numai la Împărăţia cerească de după Parusie, ci la Împărăţia lui Dumnezeu în general, iar începutul împărăţiei Sale se face aici pe pământ, unde aceasta se „izbeşte” atât de tare de atitudinea şi mentalitatea noastră pământească!… Conform logicii pământeşti, ucenicii lui Iisus ar fi trebuit să scoată săbiile şi să-L apere pe Învăţătorul lor atunci când Acesta a fost arestat în grădina Ghetsimani (Lc. 22, 49-51). Hristos însă a respins şi atunci, ca şi astăzi şi ca de fiecare dată, mentalitatea pământească a oamenilor!… Alta este logica dumnezeirii! Alta este logica lui Dumnezeu! Căci, potrivit logicii noastre pământeşti, cel mai de preţ lucru pe care-l avem noi oamenii este, cu siguranţă, viaţa. Ştiţi însă ce preţuieşte Hristos cel mai mult la noi? A-ţi da viaţă! Înţelegeţi acum de ce Hristos, având de ales între viaţă de aici a Sfântului Ioan Botezătorul şi cealaltă, a ales-o pe cea de dincolo? Pentru că la El este mai de preţ să-ţi dai viaţa: fie închinându-ţi-o Lui „din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta.” (Mc. 12, 29), fie jertfindu-ţi-o pentru aproapele: „mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, că sufletul lui să şi-I pună pentru prietenii săi” (În. 15,13).
Altă diferenţa de logică: dacă aici pe pământ cea mai mare virtute pentru oameni pare a fi dreptatea, – că se tot vorbeşte de drepturile omului şi de demnitatea sa, OMUL fiind în centrul lumii şi luptând din răsputeri pentru „dreptatea personală” – la Dumnezeu o mare virtute este să suporţi creştineşte nedreptatea! Iată ce prăpastie s-a săpat între logica lumii acesteia şi cea dumnezeiască! Şi ne mai mirăm că Mântuitorul Hristos lasă pe Ioan în temniţă şi merge să vorbească despre Împărăţia Cerurilor?…
Alta: potrivit mentalităţii pământeşti, cei mai mulţi dintre noi avem ca deziderat principal pe acest pământ bogăţia – să ajungem bogaţi, să avem de toate, să prosperăm… – în timp ce Hristos ne vorbeşte mai mult decât orice de milostivirea către aproapele, de slujirea şi ajutorarea lui, de renunţarea la tot ceea ce pare mai „de preţ” şi chiar de sărăcie: „Fericiţi sunteţi voi cei săraci, că a voastră este Împărăţia Cerurilor (Lc. 6, 20). Iată ce face Hristos cu logica noastră pământească! Şi, nu este vina Lui că s-a căscat această prăpastie între modul nostru pământesc de a gândi şi logica dumnezeiască, pentru că la început am fost împreună în grădina Raiului! (Fc. 2, 8) De acolo am plecat! Însă societatea omenească s-a depărtat apoi, treptat, atât de mult de Dumnezeu, încât am ajuns astăzi să ne întrebăm, de exemplu: „E drept să fie Dumnezeu prezent în spaţiul public?” Şi, sunt între noi persoane, care de altfel se declară „creştini”, dar care pretind că societatea trebuie să fie „neutră”, fără Dumnezeu, adică „atee”. Zic ei: „Nu are ce cauta Dumnezeu în spaţiul public”… Auziţi şi vă cutremuraţi! Nu are ce cauta Dumnezeu în lumea pe care tot El a creat-o!… În în felul acesta oamenii nu numai că-L resping pe Dumnezeu, dar Îl şi poftesc de-a dreptul afară din creaţia Sa, din lumea Sa, ca şi cum nu ar avea libertatea să o guverneze după cum doreşte, de vreme ce El este Creatorul!
Am ajuns, aşadar, să trăim vremuri în care creaţia îşi respinge Creatorul!… Oamenii se îndoiesc că Dumnezeu „are voie” să fie prezent, spre exemplu, în şcoli (prin intermediul icoanelor), sau în celelalte instituţii publice pentru că, spun unii, sunt jigniţi necreştinii, sau constituie un abuz la adresa educaţiei celor mici, care ar trebui să crească fără Dumnezeu, ca să-L poată îmbrăţişa mai târziu în chip conştient şi voluntar! Câtă „grijă” ipocrită faţă de „libertatea” persoanei! Ca şi cum Dumnezeu ar fi „contraindicat” la vârstă fragedă, ori ar putea constitui un pericol pentru creaţia Sa! Iată unde a ajuns societatea aceasta „plecată”, de altfel, din Paradis! Însă, tot refuzând comuniunea cu Dumnezeu încet-încet, şi tot întorcând spatele fiecărei chemări a Lui, a ajuns Acesta să nu mai fie recunoscut ca şi Creator şi Guvernator al lumii, ceea ce a dus la săparea acestei prăpăstii între logica omenească şi cea dumnezeiască.
Pe aceste două logici însă, Hristos, prin învăţătura Sa, le uneşte şi le dă un sens unitar, arătând că sensul vieţii noastre pământeşti este viaţa „cerească”. Sensul vieţii acesteia este cealaltă. Şi n-am înţelege nimic dacă am fi dăruiţi, sau „condamnaţi”, să trăim doar 70, 80 ori 90 de ani viaţa aceasta, cu bunele şi relele ei, dacă apoi am pieri pentru totdeauna. Abia viaţa de dincolo vine şi dă sens acesteia de aici! De aceea, viaţa aceasta este „şcoala” pentru cealaltă, iar aceea este sensul ei. Sfinţii Părinţi spun că rostul vieţii acesteia este dobândirea Duhului Sfânt, Care ne va şi învaţă cum să trăim „dincolo”, în Împărăţia Cerurilor, pe care o şi vesteşte Hristos astăzi, şi care am spus că se referă la comuniunea cu El încă de aici.
Hristos a adus Împărăţia Cerurilor pe pământ şi, de aceea, ea începe de aici! Cine nu începe să trăiască în Împărăţia Sa încă de pe pământ, n-o va putea face niciodată nici dincolo! Auziţi ce spune El: “împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” (Lc. 17, 21). Aduceţi-vă aminte, apoi, şi de alt cuvânt pe care l-a spus Hristos: „sunt unii dintre cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea până nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere” (Mc. 9,1). Care Împărăţie? Aceasta de aici şi din noi, pentru că Domnul ne-a chemat să trăim în Împărăţia Sa încă de pe pământ.
Aşadar, dacă vom învăţa să preţuim jertfa mai mult decât viaţa; sărăcia, pe care o fericeşte Hristos, mai mult decât bogăţia; şi îndurarea nedreptăţii în duh creştin, mai presus decât dreptatea (Mt. 5,10), Împărăţia Lui deja s-a sălăşluit întru noi. Vedeţi că, în logica lui Dumnezeu, biruitor nu este cel ce ia arma şi-şi face dreptate, ci acela care se jertfeşte pe sine pentru aproapele cu neţărmurită dragoste. Acela este „erou” în viziunea lui Hristos! Bogat nu este cel ce constată că-i sunt hambarele prea mici şi neîncăpătoare, ci acela care „se îmbogăţeşte în Dumnezeu” (Lc. 12,20-21), iar nemuritor este nu cel ce-şi petrece viaţa în desfătări (Lc. 16,19-23), ci acela care, paradoxal, „moare” pentru El (În. 15,13)! Aceasta pentru că logica lui Dumnezeu este una a „cerului” şi a spiritului, iar nu a pământului şi a trupului. Avem de-a face cu o logică spiritualizată, şi, la aceasta ne cheamă şi pe noi Hristos! Pe aceasta a vestit-o încă de la începutul misiunii Sale, spunând că „s-a apropiat Împărăţia Cerurilor”, şi la această logică şi Împărăţie ne cheamă şi pe noi încă de aici, căci nu vom putea trăi „dincolo” ceea ce n-am experimentat mai întâi aici.
Să încercăm să ne pregătim şi să experimentăm încă de aici ceea ce ne aşteaptă în viaţa de dincolo – comuniunea cu Dumnezeu – în tot ceea ce ne-a cerut El, în această logică pe care de multe ori nu o înţelegem, dar prin credinţă şi înţelepciune o vom putea descifra! Pentru că, dacă vom deprinde aceste virtuţi şi vom începe încet-încet să trăim în Duhul Lui, vom ajunge şi la înţelegerea şi preţuirea vieţuirii împreună cu El. Aţi văzut pe cine fericeşte Hristos: pe cei săraci, pe cei ce plâng, pe cei flămânzi şi însetaţi, pe cei nedreptăţiţi, pe cei prigoniţi pentru dreptate… (Mt. 5, 3-11) Iată, o fericire străină de logica acestui pământ, şi, tocmai de aceea învăţătura Lui a părut în ochii unora a fi „nebunie” (I Cor. 1,18 şi 2,14), pentru că Împărăţia Sa „nu este din lumea aceasta” (În. 18, 36), iar „cetăţenii” ei sunt chemaţi că, deşi vieţuiesc pe pământ, să fie, totuşi, cetăţeni ai Cerului încă de aici.
Să-L rugăm pe Hristos, Învăţătorul nostru, Cel care ne-a dăruit Împărăţia Sa încă din viaţa aceasta, în inimile noastre, să facă din noi fiinţe care să-L cunoască şi să-L slujească aşa cum se cuvine aici pe pământ. Să-i pătrundem cu înţelegere logică Sa, ca să putem şi noi trăi potrivit învăţăturii şi logicii Lui. Şi aşa făcând, şi fiind fericiţi, potrivit promisiunii Sale, încă de aici de pe pământ, să ajungem să trăim şi fericirea cerească, Amin.
(din: † Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, Predici la Duminicile de peste an, Slatina, 2011)
Sursă: Război întru cuvânt
Contact Form Powered By : XYZScripts.com