Mai este cineva care nu a înțeles cum stau lucrurile cu competiția?

Să luăm cel mai celebru caz de invidie din istorie, cel al fraților Abel și Cain. Abel cel bun, se străduia să facă toate lucrurile bine și i-a dus lui Dumnezeu jertfă cei mai frumoși miei. Cain cel nepăsător, deși avea și el turma sa de oi și putea să intre în competiție cu Abel, alegînd spre jertfă din mieii cei buni, a ales să aducă lui Dumnezeu miei bolnavi. Așadar, Abel-competitiv, iar Cain-noncompetitiv. Ce s-a întîmplat mai departe știm cu toții: Cain și-a ucis fratele nevinovat și bun din simplă invidie. La cine a apărut invidia, la cel competitiv sau la cel non-competitiv? Desigur, invidia se naște la cel nepăsător, delăsător și lipsit de succes. Dimpotrivă, persoanele competitive sînt ferite de invidie, deoarece își au bucuria roadelor propriei munci.

Nu cumva, excluzînd competiția din metodele de educație, creăm de fapt condiții ideale pentru invidie și răzbunare? Doar spiritul de competiție, aducător de roade sprirituale și sănătate trupească, este garantul bucuriei și al mărinimiei.

Excluderea competetivității este un non-sens, deoarece, dacă nu ar fi existat Abel în viața lui Cain, acesta ar fi găsit pe altcineva pe care să-l invidieze și să-l ucidă. Soluția este nu să facem doi Caini, ci să facem doi Abeli.”

(ANTIPARENTING, Cap. 22. ”Competiția”)
Savatie Baștovoi