Mai suntem vii pentru lucrurile înalte şi frumoase ale vieţii?

Un pădurar din Wisconsin mergea prin New-York, pe Parc Avenue. Deodată s-a oprit şi i-a spus însoţitorului său:  „Aud un greier”.

„Aiurea”, a răspuns prietenul său orăşean, „cum poţi să auzi un greier în zgomotul ăsta?”

„Dar îl aud”, a stăruit pădurarul. „Uite, am să-ţi arăt ceva”. Scoţând o monedă din buzunar, i-a dat drumul pe jos. Îndată toate capetele pe o rază de 20 de metri s-au întors să vadă ai cui bani au căzut.  „Vezi”, i-a răspuns pădurarul, „oamenii aud lucrurile după care e potrivită urechea lor. A mea s-a întâmplat să fie potrivită după greier „.

Viaţa este lucrul pentru care trăim. Viaţa este lucrul către care ne-am întors urechile minţii şi inimii. Elevul care rămâne corigent la geometrie fiindcă nu poate ţine minte o teoremă îşi aminteşte orice întâmplare din meciul de fotbal şi câte lovituri a dat fiecare judecător. Viaţa este lucrul pentru care trăim. Omul ce poate să ţină minte orice fluctuaţie la bursa de valori din ultimii doi ani nu-şi mai aduce aminte nici subiectul predicii de duminică. Viaţa este lucrul pentru care trăim: lucrul după care ne-am potrivit urechea mentală şi duhovnicească.

Pentru ce anume trăim? Suntem oare vii pentru lucrurile înalte şi bune ale vieţii? Sau trăim pentru cele mai mici, adeseori ieftine, nesemnificative şi josnice? Suntem vii oare faţă de cele veşnice?  Sau trăim numai pentru cele vremelnice şi trecătoare?