Header image

Maica Daniila. Îmblânzitoare de suflete, enciclopedie vie…

Hristos a Înviat și Doamne ajută! Cred că sunteți obosiți de pe drum, intrați să beți un ceai din plante și să gustați o bucată de plăcintă, zise maica stareță Daniila, invitându-ne într-o încăpere mică, luminoasă, cu pereții străjuiți de icoane.

Pe masa pe care stătea poza Prea Sfinţitului Dorimedont – întemeietorul Mănăstirii, și cea a Părintelui Agaton Potoroacă – ctitorul, ne așteptau câteva cești albe cu flori verzi, de alea vechi, de care avea și mâca Ana în „stenca” ei din Casa Mare.

Maica – egumenă Daniila (botezată astfel în cinstea duhovnicului Daniil Sihastru) e o femeie caldă, cu ochii senini și cu privirea fină ca mătasea. Un amestec de putere și slăbiciune, un om plăcut lui Dumnezeu.

Sorbeam ceai și o ascultam. Ne destăinuia povestea locului și a vieții ei. Ne-a purtat din copilăria ei orfană de tată, până în anii studenției de la UTM și Facultatea de Teologie de la Iași, când pâinea uscată pe calorifer o salva de la foame, iar ceapa era leacul de bază pentru răceală. A dormit cu DEX-ul lângă pernă și a notat în carnet fiecare cuvânt nou descoperit. A citit cărți fără număr și a învățat câteva limbi.

Totuși, dintre toate limbile pe care le cunosc, cea mai dragă mi-e tăcerea, mărturisește maica Daniila.

Ar fi putut fi inginer constructor, dar a ales să-l slujească pe Dumnezeu,  să „reclădească” din bucăți sufletele oamenilor și să aline suferința celor necăjiți. De aproape 20 de ani se află la Mănăstirea „Învierea Domnului” de lângă Briceni. Lăcaș care s-a ridicat după proiectul și sub supravegherea atentă a ei. Măsura cu metrul fiecare încăpere și îndrepta colțurile făcute a lehamite de meșteri.

Astfel, din ruinele fostei tabere „Dumbrava” unde pe timpuri era slăvit Lenin, se ivi un loc sacru prin definiție – o oază de credință și de liniște, de bunăvoință și de sacrificiu.

– Doar că e departe. Nimeni nu prea vine în pustietatea asta. Suntem ca și uitați de lume, subliniază maica.

Am descoperit o enciclopedie vie, mi-am zis. Să ascult un om ore întregi și să nu mă mai satur, se întâmplă rar. Discuția noastră era întreruptă doar de telefonul care îi suna în continuu. Oferea consiliere și alinare sufletelor de dincolo de fir, pe mulți dintre ei poate că nici nu-i cunoștea la față. O sunau oameni care cărau în cârcă suferințe, depresii, cancer, sau moartea unor ființe dragi. Își cerea iertare de la noi și le răspundea la toți cu bunăvoință, cu un glas duios de liniștit și încurajator, apoi încheia mereu cu „Doamne ajută!”. Își făcea cruce și suferea și ea. Pentru fiecare.

Mi-am dat seama că maica Daniila cunoaște Moldova reală, dincolo de discursurile politicienilor (în care „situația este sub control”) și a reclamelor superficiale (cu imagini în care oamenii sunt mereu fericiți).

Maica Daniila: „Frumos lucrează Dumnezeu!”

Ea știe ce înseamnă durerea, suferința, necazul…

Exact acum doi ani, maica Daniila a suferit un accident vascular cerebral care i-a schimbat total cursul vieții. Partea dreaptă a corpului i-a rămas practic paralizată.

Ei bine, stareța e un exemplu viu că minunile se întâmplă! După foarte multe ședințe/exerciții de reabilitare și rugăciuni fierbinți, a reușit să se ridice din pat, să meargă, să vorbească și să scrie din nou!

Eu, care am absolvit două facultăți și o școală profesională, am ajuns să desenez roșii și castraveți după contur. Mă certa terapeutul dacă depășeam conturul. Vă dați seama ce se petrecea atunci în sufletul meu? De la zero am început să fac primii pași, să mă învăț să țin lingura și pixul în mână, să vorbesc…

Și pentru că trebuia mereu să facă activități motorice pentru a stimula nervii și a întări mușchii mâinilor și degetelor, maica Daniila a decis să-și pună în practică un vis al ei – acela de a produce săpunuri naturale, așa cum văzuse ea la o mănăstire din Grecia.

Dacă mâine mor, vreau să știu maicile în siguranță. Să le las acest meșteșug, ca să se poată întreține. Am fost 10 măicuțe, dar 2 sunt deja la cimitir, suspină stareța și își șterge ochii bușiți de lacrimi.

Azi, cele 8 călugărițe de la Mănăstire produc săpunuri (cu levănțică, zaț de cafea și cimbru sălbatic, cu salvie și mușețel etc), dar și ceaiuri (din plante culese cu grijă din curtea Mănăstirii și din pădure), tincturi (de propolis, de tătăneasă, de nuci verzi, de mărul lui Adam), sirop din muguri de brad și  tăiței de casă (nu au mașină, îi taie cu mâna), geluri de duș, pernuțe terapeutice umplute cu fân uscat și levănțică, creme cicatrizante, lumânări și tot felul de produse apicole.

O duc greu acum. Practic, nu-și pot achita facturile. În ultimele 3 luni, în curtea asta în care miroase a flori de soc și a tămâie, aproape că nu a călcat picior de om.

Dacă ne taie lumina, rămânem și fără apă…

Donații nu acceptă. Mai degrabă se bucură să li se cumpere produsele meșterite de ele cu smerenie și cu sufletul curat.

Și e atât de plăcut să oferi și să primești în același timp. O răsplată reciprocă. Am venit acasă cu pungile pline, am dăruit la rândul meu altor oameni și le-am produs mici bucurii.

La ora 17:00 se aud clopotele. Maicile care au trebăluit toată ziua prin curte, lasă tot – își pun potcapul și camilafca și intră la sfânta slujbă.

Noi ne-am pornit spre casă, cu speranțele reînnoite, cu sufletele împăcate, liniștite și senine.

De câteva zile în casa noastră miroase a tămâie, la baie – de serviciu stau săpunurile și gelul de duș făcut de maici, pe masa de la bucătărie ard seara lumânările din ceară de albine, iar ceainicul găzduiește diverse tipuri de ceai mănăstiresc.

https://sweet-aura.com/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com