Mitropolia Moldovei vine în ajutorul refugiaților. În cantinele bisericilor se pregătesc zilnic mese calde - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Mitropolia Moldovei vine în ajutorul refugiaților. În cantinele bisericilor se pregătesc zilnic mese calde

11:07, marți, 8 martie, 2022 | Cuvinte-cheie: , ,

De aproape două săptâmâni, cantinele care aparţin bisericilor Mitropoliei Moldovei pregătesc hrană caldă pentru refugiați. Peste o mie de prânzuri sunt distribuite zilnic centrelor de plasament din Chișinău. La cantina socială de la centrul misionar al Mitropoliei Moldovei de pe strada Grigore Ureche, Nina Bizircă lucrează zi de zi, deşi e în concediu de maternitate.

”Cele mai multe persoane au fost 18. Chiar dacă nu au fost toate pe loc, au fost luate bucatele la pachet, fiindcă sunt și persoane în vârstă cazate. A fost supă de mazăre, paste, colțunași. Am avut și săptămâna albă și ne-am străduit să fie în stil tradițional”, a spus bucătarul Nina Bizircă.

Bucătăreasa are 2 ajutoare care pregătesc pachete pentru refugiații aflaţi în vămi.

”Toată mâncarea este de post, pentru că a început postul. Chiar ei singuri s-au oferit să mănânce mâncare de post.”

”Încercăm să facem milă cu oamenii aceștia, fiindcă asta este porunca evanghelică, să facem milă. Încercăm să-i hrănim pe cei flămânzi.”

Ucrainenii au doar cuvinte de laudă pentru voluntari şi pentru reprezentanţii instituţiilor statului.

”Ne-au primit foarte bine. Am avut greutăți pe drum. Suntem din Mariupol. Tare bine am fost primiți. În cameră este cald, ceai, cafea, mâncare.”

”Suntem din Nicolaev. Am venit singură cu fiul de opt ani. Am stat mult în vama Palanca, 48 de ore. După care am venit la Chișinău, iar aici ne-au primit, ne-au hrănit. Aici e cald și bine.”

Reprezentanții Mitropoliei Moldovei spun că la centrul social al instituției sunt colectate lucruri de primă necesitate, care mai apoi sunt distribuite familiilor de refugiați cazate în mai multe centre din Capitală și din țară.

”Tot ce colectăm aici vine prin intermediul parohiilor noastre, ale Mitropoliei. Creștinii aduc lucruri de strictă necesitate. S-au colectat produse alimentare. S-au colectat plăpumi, perne, produse de igienă personală”, a spus reprezentantul Mitropoliei Moldovei Serghei Crudu.

Oamenii cu inimă mare care doresc să doneze produse pentru refugiați o pot face la centrul social de pe strada Grigore Ureche 58 din Chişinău sau pot contacta reprezentanții Mitropoliei Moldovei la numărul de telefon 067 22 39 81.

Sursa: www.publika.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com