Mitropolitul Vladimir a săvârşit Canonul Sfântului Andrei Criteanul
22:37, luni, 3 martie, 2014 | Cuvinte-cheie: divine, mitropolia, servicii, tineri

In seara primei zile a Postului Sfintelor Paşti, Vlădica Vladimir a citit Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul în prezența a zeci de credincioși care au venit să pună început bun acestei perioade de înfrânare şi de sporire a rugăciunii pentru purificare şi înălţare spirituală.
Chipul fiecărui creştin vorbea de trăirea profundă a acestor momente sobre şi solemne, ce au puterea de a transpune pe cei cu credinţa vie şi curată într-un al spaţiu, străin de grijile şi preocupările secundare, lumeşti. Deosebit de îmbucurător este faptul că printre enoriaşi au putut fi observaţi foarte mulţi tineri, fapt ce vorbeşte despre atitudinea serioasă şi responsabilă pe care o au aceştia faţă de Postul adevărat, cel al sufletului, conform învăţăturii şi îndemnului Bisericii.
Canonul citit în această seară cât și toate celelalte rugăciuni și servicii divine tipice Postului Mare, au menirea de a ajuta creștinul să dobândească pocăința cea adevărată și smerenia, de aceea toți credincioșii sunt chemați la sfintele biserici pentru a se apropia de Dumnezeu și pentru a trăi Cuvântul Evangheliei.
sursa mitropolia.md










Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist CONDACUL 1 Pe părtașul virtuții și casnicul ințelepciuni lui Dumnezeu, pe cel...
Condac 1: Veniți, ucenicilor ai lui Hristos, care însetați după împărăția cea cerească, să îi aducem laude iubitorului nostru ocrotitor,...
Preocuparea pentru alinarea şi vindecarea suferinţelor trupeşti şi sufleteşti ale credincioşilor s-a aflat din cele mai vechi timpuri în centrul...
Nota Moldova Ortodoxă: Moaştele Fericitei Agafia (Maranciuc), trecută la cele veşnice în anul 1873, se află la Mănăstirea Cuşelăuca, într-o...
Localitatea Olănești din raionul Ștefan-Vodă este una din cele mai vechi așezări umane din dreapta fluviului Nistru. În 1922, satul...
Există un banc despre doi evrei care au venit să-şi mărturisească păcatele. Rabinul le-a poruncit, pentru ispăşirea păcatelor, să stea...
1. Când l-au prins pe Iisus, preoţii sinedriului I-au reproşat: “Ai vorbit la mii de oameni. N-au înţeles nimic”. Ca...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice