Mitropolitul Vladimir – Despre ultima șansă a Moldovei
21:27, luni, 18 octombrie, 2021 | Cuvinte-cheie: mitropolitul vladimir, moldova

Iubiți frați și surori întru Hristos,
Întreaga noastră societate trăiește intens evenimentele social-politice desfășurate în ultima perioadă.
A câta oară în istoria contemporană a Republicii Moldova, în urma unei lupte politice, întreaga putere în stat ajunge în mâinile unui singur lider și a unui singur partid. Putem discuta dacă aceasta este benefic pentru popor și țară, însă noi ne vom abține de la comentarii politice în acest sens.
Un lucru este indubitabil, cu toate pericolele unei super concentrări a puterii în mâinile unei singure persoane, țara și poporul nostru din nou au un lider politic care poartă toată responsabilitatea pentru rezultatul guvernării sale și care nu va putea da vina pe nimeni în cazul lipsei unor rezultate pozitive și a nerealizării promisiunilor electorale.
Actuala conducere a statului trebuie să conștientizeze pe deplin marea încredere acordată de alegători în speranța unui viitor mai bun și mai luminat și să-și asume toată responsabilitatea privind luarea deciziilor și consecințele acestora, privind acțiunile și inacțiunile dânșilor.
A eșua în justificarea acestor speranțe înseamnă nu doar a-și înșela, trăda și pune în dificultate pe propriii alegători, ci, de fapt, a spulbera toate așteptările și aspirațiile poporului multietnic al Moldovei pentru un viitor mai bun, pentru renașterea țării noastre, distrugând astfel încrederea poporului față de autorități, capacitatea și năzuința acestora de a schimba viața spre bine.
Biserica este separată de stat, însă aceasta nu este separată de societate. Biserica este preocupată și îngrijorată de ceea ce se întâmplă în societatea noastră. Credința creștină ortodoxă a inspirat poporul, îi alimentează forțele spirituale și este sursa sigură și de nezdruncinat a hărniciei acestuia. Ea stă la temelia năzuințelor pentru renașterea și prosperitatea țării noastre, ieșirea acesteia din impasul politic și economic spre calea luminoasă a dezvoltării și zidirii.
În acest sens, Biserica Ortodoxă din Moldova nu poate să rămână indiferentă, izolându-se de societate și de procesele sociale, îndeosebi într-o țară ortodoxă și credincioasă ca Moldova.
Biserica atrage atenția în mod special autorităților asupra momentului crucial din istoria neamului! Într-o astfel de situație critică, este cu totul inadmisibilă promovarea și adoptarea unor legi ce vin în contradicție cu istoria, credința ortodoxă, cultura și moralitatea, dar și tradițiile bimilenare ale poporului nostru.
Misiunea pastorală a Bisericii, menirea sa divină și moral-spirituală este de a sluji propriului popor, de a avea grijă de acesta, călăuzindu-l în lumina adevărată a lui Hristos spre desăvârșirea spirituală, morală și socială. Datoria Bisericii este de a preveni autoritățile laice despre pericolele unor legi, concepții și acțiuni greșite pentru popor. Este inadmisibil divizarea în cei de dreapta și cei de stânga, cei corecți și cei incorecți, cei buni și cei răi, cei bogați și cei săraci.
Să luăm aminte! Dumnezeu ne mai dă o ultimă șansă, să nu o ratăm! În aceste vremuri de cumpănă pentru țară și popor, părintește îndemn clerul și credincioșii, indiferent de etnia și limba vorbită, să înalțe rugăciuni pentru luminarea conducerii și pentru propășirea țării.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
† VLADIMIR,
MITROPOLITUL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE
Sursa: www.mitropolia.md


Sâmbătă, 18 ianuarie 2020, în ajunul sărbătorii Botezului Domnului, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Serviciul divin la Catedrala Mitropolitană “Nașterea...
27 ianuarie 2019, în Duminica a XXXV-a după Cincizecime, când Biserica cinstește Odovania sărbătorii Botezului Domnului, dar și pe Sf....
Joi, 6 decembrie 2018, a început Pelerinajul anual al delegaţiei Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova, în Ţara Sfântă, organizat de...
Marți, 23 octombrie 2018, ÎPS Mitropolit Vladimir a vizitat Liceul Teoretic “Principesa Natalia Dadiani” din Capitală. Pe lângă acest Liceu activează Paraclisul...
Mitropolitul Vladimir a transmis în această dimineață un mesaj de condoleanţe familiilor și rudelor persoanelor decedate în urma deflagrației care...
Duminică, 29 iulie, în dimineața zilei, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, a fost întâmpinat de Secretarul mitropolitan și chelar al Catedralei centrale,...
În Duminica a VIII-a după Cincizecime, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit la Schitul Sihăstriei Goloseevo...

Adresarea Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova către cler şi popor
Ierarhii Bisericii Ortodoxe din Moldova s-au reunit în ședința Sinodului, la Reședința mitropolitană
Anunț: A XIV-a Conferință Internațională „Lecturi Paisiene” – 6-7 decembrie 2025
Jubileu: 90 de ani de la prima sfințire a bisericii din Văsieni
Cununie religioasă în Penitenciarul Cricova: familia – temelia reintegrării sociale
ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat sfințirea Prestolului și Sfânta Liturghie în Biserica istorică „Sf. M. Mc. Gheorghe” a Mănăstirii Suruceni
ÎPS Mitropolit Vladimir a vizitat biserica „Sf. Ap. Petru și Pavel” din satul Valea Perjei, raionul Cimișlia