Mutilat și eutanasiat: drama unei operații de schimbare de sex care a eșuat

Nathan Verhelst „a murit împăcat”. Aşa a apreciat medicul care l-a asistat pe belgianul în vârstă de 44 de ani, care a cerut să fie eutanasiat nemaiputând să suporte suferința pe care i-a provocat-o operaţia de schimbare de sex prin care a trecut şi care eşuase.

Verhelst a murit în Bruxelles, înconjurat de prieteni, la capătul unei suferinţe de o viaţă. Se născuse femeie, într-o familie cu trei băieţi, în care părinţii îl aşteptau pe al patrulea. Nu au putut accepta ideea că au o fată, aşa că micuţa Nancy, cum o botezaseră, a crescut visând să fie băiat.

În 2009, Nancy a trecut la fapte pentru a deveni… Nathan. Prima operaţie de schimbare de sex, din cele trei, a fost un fiasco. „Am pregătit dulciuri pentru a sărbători noua mea naştere, dar, prima dată când m-am văzut în oglindă, am avut o aversiune faţă de noul meu corp”, a povestit Nathan unui jurnalist care i-a scris povestea. Două cicatrici uriaşe, pe piept, erau martorele unei excizii de identitate: Nancy nu mai era. După a treia operaţie, în care medicii trebuiau să „îl construiască”, de data aceasta, pe Nathan, pacientul a rămas îngrozit. „Nu vreau să fiu… un monstru”, au fost cuvintele lui Nathan. Corpul respingea transplantul care trebuia să îl facă să se simtă un bărbat complet.

Disprețul care tulbură identitatea

În 2013, tulburat de suferinţa psihică şi măcinat de durerile fizice care păreau că nu mai aveau să dispară niciodată, Nathan a cerut medicilor să îi ofere „un sfârşit demn”, să îl eutanasieze. În Belgia, legea permite medicilor să „ajute” pacientul să moară, dacă acesta suferă insuportabil fizic şi/sau psihic, fără perspective de îmbunătăţire.

În cazul lui Nancy/Nathan Verhelst, eutanasia a venit prin injecție letală, invocată pe motivul „suferinței psihologice insuportabile”.

Ziarele din Belgia au dezvăluit cum, chiar și cu câteva ore înainte să moară, Nancy/Nathan vorbea despre cum, de când s-a născut „a fost fetița pe care nu o voia nimeni”, iar mama sa se plângea că nu avea încă un băiat. Aceleași relatări spun că, la aflarea veștii privind decesul lui Nancy/Nathan, femeia care i-a dat naștere spunea că „moartea ei nu mă afectează (…) când am văzut-o prima dată pe ‘Nancy’, visurile mele au fost spulberate. Era așa de urâtă. Am trecut printr-o naștere-fantomă. Pentru mine, acesta este un capitol încheiat. Nu simt durere, nici îndoială, nici remușcări. Nu am fost niciodată legate, prin urmare nu simt că am pierdut ceva”.

Suferința psihologică este numitorul comun al multor istorii de viață ale unor persoane convinse că identitatea lor psihologică este alta decât cea pe care le-o impune corpul lor. În baza acestei suferințe, o întreagă industrie medicală a fost elaborată pentru a furniza servicii de „realiniere a genului prin operație” o expresie menită să înlocuiască „operația de reatribuire a sexului”, care ținea loc mai prozaicei „operații de schimbare de sex”.

Cântărind motivele

Orice cuvinte ar fi folosite pentru a descrie operația, în spatele lor se află aceeași intervenție chirurgicală radicală, care presupune înlăturarea unor organe sau părți ale corpului sănătoase și perfect funcționale, ca urmare a faptului că persoana în cauză este convinsă că nu ar trebui să aibă acele organe sau părți ale corpului. Însă este acesta un motiv suficient pentru a trece la fapte?

Dr. Paul McHugh, profesor de psihiatrie la spitalul american Johns Hopkins și fost președinte al consiliului pentru bioetică, în timpul mandatului prezidențial al lui George W. Bush, argumentează un răspuns negativ. CharismaNews îl citează spunând că „Nu este limpede în ce fel sentimentele unui pacient care se consideră a fi o femeie închisă într-un corp de bărbat diferă de sentimentele unei paciente cu anorexie nervoasă care se consideră obeză, deși este silfidă și epuizată fizic. Nu facem liposucții anorexicelor. De ce să amputăm organele genitale ale acestor bieți oameni? Cu siguranță, defectul ține de minte, nu de organ.” Spitalul Johns Hopkins a încetat să mai efectueze operații de schimbare de sex în urmă cu câțiva ani.

Câtă vreme te poți răzgândi

Există și cazuri tulburătoare de pacienți care s-au răzgândit. Walt Heyer este unul dintre ei. Născut bărbat, Heyer s-a expus unei terapii hormonale și a trecut printr-o operație de schimbare de sex fiindcă dorea să devină cu totul femeie. Se simțea deja una, povestea el, fiindcă în copilărie bunica îl îmbrăca în fetiță și îl lăuda pentru modul în care arăta. Apoi, un abuz comis câțiva ani mai târziu de un bărbat l-au făcut să își pună la îndoială identitatea și să se hotărască, odată ajuns adult, să o schimbe cu aceea de femeie.

Laura, cum și-a spus după operație, a văzut însă că nici la ani de zile după transformarea prin care a trecut nu a reușit să își rezolve problemele mai profunde decât aspectul fizic. Într-un final, Heyer a renunțat să își mai administreze hormoni feminini, a refăcut ce mai putea din operație și s-a căsătorit cu o femeie. Experiența prin care a trecut l-a determinat să lanseze un website SexChangeRegret.com, unde adună poveștile de viață ale altora care, ca și el, au regretat că și-au dorit să își schimbe sexul.

Către o toleranță sănătoasă

În discuțiile despre etica operațiilor de reatribuire a sexului nu există încă un consens, unii cercetători spunând că inadecvarea sexuală ar putea fi și un rezultat al naturii, nu doar al educației. Există studii care arată asocierea unor schimbări de structură a creierului la persoanele transsexuale. Studii post-mortem au arătat că nucleul striei terminalis are dimensiuni mai mici, asemenea creierului de femeie, în cazul transsexualilor bărbat-femeie (Zhou et al., 1995).

Militanți în favoarea dreptului persoanelor transsexuale de a-și gestiona liber dezechilibrul de identitate între corp și minte spun și că „atâta vreme cât o persoană este rațională, el sau ea este liberă. Prin urmare, posedă autonomia și are dreptul să ia decizii proactive privind bunăstarea sa fizică. Adulții competenți care și-au identificat ca transsexuali au dreptul de a se autodetermina (…) și de a decide ce fac cu corpurile lor”, așa cum scrie Maggi Colene Hume, de la Universitatea Tennessee- Knoxville în studiul ei „Sex, Lies and Surgerz: The Ethics of Gender Reassignment Surgery”.

Chestiunea schimbării sexului se cere evaluată cu mai multe criterii decât cel al toleranței care, atunci când este greșit înțeles, poate provoca dureroase confuzii. O toleranță înțeleasă sănătos va fi preocupată obligatoriu de consecințele pe termen lung ale poziției de acceptare/neacceptare a unei măsuri drastice precum schimbarea de sex. O astfel de atitudine va exclude, cel mai probabil, decizii precum cea a guvernului argentinian care, aprobând schimbarea liberă a sexului, a permis ca Lulu, un băiețel de 6 ani (care nu are instrumentele cognitive care să îi faciliteze o decizie matură) să devină primul copil transsexual din Argentina.

Thailanda rămâne țara în care se efectuează cele mai multe operații de schimbare de sex, urmată de Iran (unde multe persoane cu orientare homosexuală recurg la operație sub incidența unei fatwa emisă de Ayatollah, pentru a evita pedepsirea în vigoare a actelor homosexuale).

sursa culturavietii.ro