Noua comunitate parohială „Întâmpinarea Domnului” din orașul Sângera și-a serbat hramul
20:54, vineri, 15 februarie, 2019 | Cuvinte-cheie: hram, intampinarea domnului, singera

În anul 2018, la inițiativa și cu străduința unui grup de credincioși din orașul Sângera, dar și a părintelui Daniel BURUIANĂ, în această localitate a fost constituită o nouă comunitate bisericească cu hramul „Întâmpinarea Domnului”.
Înaltpreasfințitul VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove a acordat părintească binecuvântare în vederea edificării noului locaș de închinare, iar preotul Daniel BURUIANĂ a fost numit paroh și conducător al lucrărilor.
În a doua parte a zilei de 15 februarie, Preasfințitul episcop Ioan al Sorocii, având binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, a întreprins o vizită în noua parohie „Întâmpinarea Domnului” din orașul Sângera pentru a consemna împreună cu preoții și creștinii prezenți sărbătoarea hramului.
Astfel, în paraclisul „Sfântul Serafim de la Sarov” a fost slujit Acatistul Praznicului, apoi episcopul vicar s-a adresat celor prezenți cu un cuvânt de învățătură și de felicitare, transmițându-le și mesajul părintesc al Înaltpreasfințitului Mitropolit VLADIMIR.
Părintele paroh Daniel a mulțumit Preasfinției Sale, preoților și credincioșilor pentru participare la sărbătoarea comunității, relatând și despre următoarele etape ale lucrărilor propuse.
Creștinii prezenți și-au exprimat bucuria înființării noii parohii în această latură a orașului Sângera, având certitudinea că noua biserică îi va apropia de cele sfinte și mântuitoare.
Sursa: http://ioanmosnegutu.info/













“Să-l imităm şi noi pe Sfântul Mina. După cum el prin cuvântul său, prin exemplul său, prin viaţa sa ascetică,...
Iubiți credincioși! Miercuri, 27 octombrie o sărbătorim pe Sf. Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Probabil multora Vă este cunoscut că în...
Miercuri, 4 august 2021, de ziua prăznuirii Sfintei Întocmai cu Apostolii Maria Magdalena și a Sfântului Sfințitului Mucenic Foca, cu...
În Duminica lăsatului sec de brânză (a izgonirii lui Adam din Rai), premergătoare Postului Mare, de ziua hramului Sfintei Mănăstiri Ciuflea...
Mănăstirile, spunea într-un cuvânt de-al Său, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, au fost dintotdeauna o mare bogăție materială a Bisericii și o podoabă...
(Mare apărător te-a aflat întru primejdii lumea, purtătorule de chinuri, pe tine cel ce ai biruit pe păgâni. Deci precum...
Duminică, 27 octombrie 2019, când Biserica Ortodoxă o prăznuieşte pe Cuvioasa Parascheva, Chiriarhul locului, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni ...

În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc