Nu te teme. De acum ai legătură telefonică direc­tă…

Să ne dăm seama că, pe măsura nevoinţelor noastre, va veni şi aju­torul sfinţilor în viata noastră. Un foarte bun exemplu îl aflăm citind viaţa părintelui Iacov Tsalikis, unul dintre marii cuvioşi făcători de minuni ai secolului XX. El a fost stareţ  al Mănăstirii Cuviosului David între anii 1975-1991.  Când acesta a ajuns la acea mănăstire, Cuviosul  David i s-a arătat în chip minunat. Şi de atunci a fost martor al multor minuni ale Cuviosului. Stareţul Iacov vorbea cu Cuviosul ca şi cum ar fi fost lângă el, şi Cuviosul îi răspundea prin nenu­mărate minuni.

Odată, un om pe nume Constantin Ghinis a aflat că avea cancer la ficat. Trăia cu familia în Anglia. Când a aflat despre mijlocirile Cuviosului David, l-a sunat pe Stareţul Iacov şi i-a cerut să se roa­ge pentru el, iar apoi a făcut tot po­sibilul pentru a ajunge în pelerinaj la mănăstirea din Evvia. După ce a fost binecuvântat cu Sfântul Cap al Cuviosului, în noaptea următoare l-a văzut aievea pe Cuvios, care a ve­nit la el cu multă dragoste şi, după ce l-a întrebat despre suferinţa lui, i-a spus: „Părintele Iacov, stareţul mănăstirii, mi-a vorbit despre tine”. Apoi l-a binecuvântat în dreptul fi­catului. Omul fusese tămăduit. Dar nu doar tămăduirea respectivă este importantă, ci şi mărturia directă a Cuviosului despre faptul că Stareţul Iacov îi punea înainte problemele credincioşilor, cerându-i ajutorul.  După adormirea sa, în anul 1991, şi Stareţul Iacov a început să se arate în vedenii, dând ajutor minunat, de multe ori împreună cu Sfântul David, iar alte ori singur…

Un grec, pe nume Emanuil Emanuilidis, dă o mărturie impre­sionantă: „Când a adormit Stareţul, aflându-mă în biroul meu, m-a cuprins o amărăciune şi am zis: «A plecat părintele Porfirie, a plecat părintele Paisie, a plecat şi cel mai abordabil dintre toţi, Stareţul nostru, părintele Iacov». Şi, fiind între cugetare şi rugăciune, mi-a venit un gând. Eram mai mult în stare de ve­ghe decât în somn. Cu toate acestea, nu pot spune asta cu siguranţă, dar să zicem că eram între stare de veghe şi somn. Şi spun (nu în rugăciune): «Aţi plecat toţi şi ne-aţi lăsat orfani. Ce se va întâmpla de acum înainte?» Dar, deodată, Părintele Iacov apare viu şi zâmbitor şi îmi spune: «Când eram jos, pe pământ, mă rugam şi eu în genunchi, împreună cu voi. Dar acum, când sunt aici, sus, de ce să mă mai rog pentru mine? Ci de acum tu ai un mijlocitor direct». Iar acestea m-au cutremurat.

O săptămână întreagă mi-am pironit gândul la ceea ce mi-a spus Stareţul Iacov. L-am văzut viu şi zâmbitor şi mi-a spus: «Nu te teme. De acum ai legătură telefonică direc­tă… Caută numai ca bateriile tale să fie bine conectate şi nu se vor goli niciodată»” .

Cine nu vrea legătură telefoni­că directă cu sfinţii? Oare nouă nu ni  s-a întâmplat, la moartea unui mare părinte contemporan, să ne simţim orfani? Să ne simţim singuri? Prin cuvântul Stareţului Iacov aflăm că şi aceşti mari duhovnici, trecând la Domnul, au devenit mijlocitori pen­tru noi. Trebuie doar ca noi să avem „bateriile conectate” .

Din Viaţa şi minunile Cuviosului David din Evvia, ediţie îngrijită de părintele Ignatie Dumitrescu, Editura Egumeniţa, p. 30-33