O familie trainică – o societate sănătoasă
10:38, vineri, 21 aprilie, 2017 | Cuvinte-cheie: concurs, eseuri, familia creștină
Familia este biserica de acasă, este un aşezământ dumnezeiesc şi temelia vieţii de obşte. Ea este susţinerea societăţii de valori. Familia este singura care înnoieşte permanent lumea, aducând cu sine copii care, mai apoi, vor deveni cei ce vor întemeia la rândul lor alte familii.
Cea dintâi familie a fost întemeiată de Dumnezeu în Rai. De aceea, legătura care se creează între bărbat şi femeie este mai puternică decât orice altă legătură de sânge. Scopul întemeierii familiei creştine, din punct de vedere creştin, este dragostea reciprocă şi ajutorul reciproc, astfel împreună salvează societatea.
Biserica Ortodoxă a acordat şi acordă o importanţă majoră căsătoriei şi familiei creştine, deoarece de acestea depind nu doar bunăstarea unei perechi, ci şi cea a comunităţii umane în general.
Familia se întemeiază nu numai pe necesitatea interioară de a trăi în comunitate, ci şi pe comuniunea care există între Dumnezeu şi omenirea pe care o iubeşte. O oarecare familie este reprezentată de tată, mamă şi copii. Tata este puterea familiei, mama este mângâierea noastră, iar noi copiii suntem fericirea, ascultarea părinţilor. Doar familia creştină salvează societatea locală prin motivul unirii, creştinismului şi, nu în ultimul rând, a ascultării.
Familia este o alegere liberă de a dori să mori alături de acel pe care l-ai ales.
Olga Polonca
Parohia Recea, r-nul Râșcani
Biserica ,,Nașterea Maicii Domnului”
pentru Concursul național de eseuri: Familia Creștină – salvarea societății