O nouă întâlnire din ciclu „Seri Duhovniceşti” la biserica „Întâmpinarea Domnului” din Chişinău

La 20 februarie în cadrul bisericii „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM s-a desfăşurat o nouă întâlnire din ciclu „Seri Duhovniceşti” . În calitate de oaspete a fost pr. Constantin Cojocaru, cleric al bisericii cu hramul „Naşterea Maicii domnului” din s. Coloniţa, mun. Chişinău.  Tema întrunirii a fost „Hristos în centrul familiei”.

Pr. Constantin Cojocaru a declarat: „În Sfinta Scriptură găsim multe îndemnuri pentru mântuire şi nu putem percepe aceasta ca un act egoist. Nu pot numai eu să mă mântuiesc dacă ceilalţi nu se mântuiesc. În primul rând trebuie să facem ascultare în faţa Bunul nostru Dumnezeu care ne-a poruncit nouă tuturor: “Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul, stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi pe tot pamântul”. (Facerea, versetul 28). Aceasta porunca o are omul încă din rai. Este prima poruncă pe care o primeşte.”

Tema propusă a generat discuţii axate pe modul în care trebuie să fie o familie creştină. Tinerii au dat dovadă de interes şi au încercat a gasi mai multe raspunsuri la întrebarile ce îi framântau.

La final părinte a venit cu o serie de sugestii pentru părinţi în vederea creşterii acestora într-o atmosferă cu adevărat duhovnicească

“Dacă iubim cu adevărat pe copii noştri înseamnă că nu trebuie să le îndeplinimin în mod orbeşte poftele sau capriciile lor ci cu înţelepciune părintească să încercăm de a le arăta ce este bine spre mântuire, căci mântuirea este scopul central al vieţii noastre” a remarcat pr. Constantin Cojocaru.

a consemant Vlad Madan

Discursul părintelui Constantin Cojocaru:

Astăzi, ne-am propus să discutăm despre specificul familiei creştine. Vrem să identificăm, rolul lui Iisus Hristos în centrul acestei celule ale societăţii. Domnul nostru Iisus Hristos a spus că acolo unde doi sau trei se adună în numele Meu, acolo sunt şi Eu nevăzut împreună cu dânşii. Pe când familia creştină nu este formată decât din doi sau mai mulţi oameni.
Recent, am vizionat o emisiune la postul de televiziune, Moldova 1, unde a participat părintele Octavian Moşin împreună cu familia. În cadrul acesteia, el a marturisit, că a început să simtă şi să înţeleagă adevăratul rol al familiei după zece ani de căsnicie, atunci când în familie au apărut copii.
Familia, nu este acolo unde sunt doi ci trei şi mai mulţi. Până a apărea micuţii în familie soţul şi soţia se ajută reciproc se cunosc mai bine dar şi se educă reciproc. Spre exemplu eu, m-am căsătorit la o vârstă fragedă pentru unii. Dar nu mi-a părut rău niciodată de acest lucru. Când aveam 19 ani s-a născut prima noastră fetiţă.
De la bun început am simţit că familia este acolo unde sunt trei şi mai mulţi. Pe lângă faptul că făceam ascultare unul faţă de celălalt, atunci când a apărut copilul, acel prunc care măcar nu ştia să spună mama sau tata a devenit prioritar. În primul rând trebuie să facem ascultare în faţa Bunului nostru Dumnezeu care ne-a poruncit nouă tuturor: “Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul, stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi pe tot pamântul”. (Facerea, versetul 28). Această poruncă o are omul încă din rai. Este prima poruncă pe care o primeşte. Trebuie de reţinut că, mai întâi de toate, familia a fost instituită încă din rai.
Atunci când Dumnezeu spune “Să facem om cu chipul şi asemănarea noastră” se referea la Sfânta Treime. După aceea în scurtă vreme spune: “Să facem omului – soţie ca să lipească soţul de soţia sa”. Ba mai mult spune: “şi se va dezlipi bărbatul de tatăl său şi de mama sa şi se va uni cu femeia sa şi doi vor fi un trup”. De aceea ce a unit Dumnezeu omul nu trebuie să desfacă.
Aceste cuvinte, trebuie să le ţinem minte o viaţă întreagă. Pornind de la definiţia familiei, de la cea a căsătoriei care este o unire binevolă între un bărbat şi o femeie, cu scopul de mântuire reciprocă.
O familie are mai multe dimensiuni. Dimensiunea materială, procrearea, creşterea şi înmulţirea dar evident şi dimensiunea duhovnicească, dimensiunea juridică. Dar să analizăm porunca aceasta dată încă din rai. Ea este împărţită în două. Prima este “creşteţi şi va înmulţiţi” ceea ce ne obligă pe noi să avem grijă de generaţiile care vin. Să nu ne apărăm de nişte copii nevinovaţi! Nu e bine să ne protejăm de naşterea copiilor. Nu trebuie să ne apărăm de copii ci să primim aceasta ca o binecuvântare şi ca o ascultare de la Dumnezeu.
Şi a doua poruncă “stăpâniţi peste peştii mării, păsările cerului şi toate vietăţile”. Aceasta înseamnă ca omul împlinind ascultarea faţă de Dumnezeu se înalţă faţă de toate creaţiile pământeşti. Stăpânind peste animale, peşti, toate vietăţile, omul arată că este cu raţiunea superior, că el împlineşte tocmai menirea sa de a fi chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.
Omul, o familie nu o face singur pentru sine, ci făcând ascultare cu a doua parte. Cei doi unindu-se, un trup sunt deja. De aceea, atunci când l-a întrebat pe Hristos fariseii să le spună pilda ceea cu femeia care a avut şapte bărbaţi şi toti au murit, cu cine oare o să fie ea după Înviere. Ei nu credeau în aceasta şi vroiau să-l ispitească pe Hristos, vroiau să îl încerce în cuvântul său, neştiind că El este însuşi Dumnezeu, Creatorul Lumii şi pe care toate le-a rânduit. Hristos ce le răspunde?
“Voi rătăciti, neştiind nici Scripturile nici puterile lui Dumnezeu. După Înviere nu mai sunt soţ sau soţie ci una sunt întru Domnul Nostru”. Sigur, că sunt mai multe căi spre mântuire. Familia, este numai una dintre aceste căi. Alţi oameni urmărind îndemnul Sfântului Apostol Pavel aleg fecioria. Dar el spune că fecioria pe o viaţă întreagă este o cununa pentru cei desăvârşiţi pentru cei care se pregătesc şi pentru cei care capătă forţă ca să o împlineasca, iar cei care nu pot să păstreze fecioria o viaţă întreagă să aleagă o altă ascultare.
Urmarea lui Hristos prin familie, prin supunerea duhovnicească şi trupească unul faţă de celălalt într-un grup de persoane este esenţială. Familia mai este uniunea de fraţi şi de surori, care fac parte dintr-o biserică şi mărturisesc o credinţă, îl mărturisesc pe Hristos şi “aşteaptă Învierea Morţilor şi viaţa veacului ce va să vină”.
Familia este întregul trup a lui Dumnezeu a lui Hristos, deci, nu este doar convețuirea în sensul îngust al ei ci cuprinde mai multe dimensiuni. După cum vedem de la o casă la altă casă mai mare aceea este parohia și apoi la una și mai mare care e o biserică națională, iar cea mai mare este poporul ales – poporul lui Dumnezeu. De aceea amplificând această făgăduință unul față de altul în familie noi arătăm plecăciune și dragoste față de întreaga lume creștină, față de fiecare ființă, pentru că atunci când l-au întrebat pe Hristos cine e aproapele nostru el a spus că oferă pilda samariteanului, pentru că cei care se socoteau din aceeași familie și preotul din vechiul testament, și levitul au trecut pe alături pe lânga omul acela pe care l-au bătut tâlharii și l-au jefuit, iar un samaritean care era socotit de un alt neam, un eretic rătăcit, căzut de la credință el a arătat milostenie acelui om. El și-a dat seama că fiecare ființă este aproapele nostru. Și noi urmăm aceste principii, dar mai întîi de toate ne dăm seama că familia este salvarea noastră reciprocă, cu ea mergem mână-n mâna către mântuire. Nu pot sa mă mântuiesc eu daca nu se va mântui soția și copiii mei. De aceea mântuirea mea este ultimul scop pe care l-aș atinge, mai întâi de toate trebuie să fac totul pentru ca sa se mântuiască toți cei ai casei mele. Dacă episcopul e pus deasupra turmei credincioase, preotul este pus deasupra parohiei care îi este încredințată, iar bărbatul este pus în capul familiei sale. Atunci când ascultăm de cuvintele Evangheliei ale Sfântului Pavel care spune că femeia trebuie să se teamă de bărbat, e important să înțelegem că ea trebuie să aibă grijă ca el împreună cu ea să meargă spre mântuire având grijă de el pentru a avea cele necesare pentru mântuire, să nu rătăcească pentru că mântuirea lui depinde de ea, nu în sensul temerii ci în sensul iubirii și al dragostei ca unui copil propriu. Deoarece adesea chiar dacă bărbatul este capul familiei, el e ca un copil al soției sale fiindcă ca atunci când el pleacă la serviciu, soția are grijă ca el să plece cu cămașa călcată având toate cele necesare, dar desigur nu în această constă grija unuia față de altul, ci în primul rând îngrijirea de mântuire duhovnicească, mâna în mâna – mântuire reciprocă. Și iată ca să avem această mântuire reciprocă este nevoie ca Hristos să fie în centrul vieții noastre. Dacă fiecare dintre noi îl are pe Hristos în inima sa, atunci El este centrul familiei pentru ca doi sunt un trup. Când Hristos este inima acestui trup numit familie și ca sa fie în centrul acesteia trebuie sa fie hristocentrică, adică orientată spre Hristos. Numai așa putem să înțelegem cuvintele Mântuitorului, ,,dacă vrea să vină cineva după mine, să se lepede de sine să își ia crucea și să mă urmeze” spuse în Sfânta Evanghelie de la Matei capitolul 16. Să se lepede de sine înseamnă să se lepede de orgoliul sau gândul înfumurat, că eu sunt capul familiei și eu am nevoie de îngrijire, să mi se pună mâncarea pe masă să fie totul pregătit și să am cele necesare în familie, căci eu îngrijesc de bunăstarea ei. Aceste lucruri într-o familie creștina se uită. Nu pur și simplu se uită ci se depărtează pentru că lepădându-ne de sine noi ne lepădăm de tot orgoliul nostru, de tot ce este al meu, de cuvântul ,,eu” și ne amintim de cuvântul noi și pentru noi împreună.
În Sfânta Scriptură găsim multe îndemnuri pentru mântuire şi nu putem percepe aceasta ca un act egoist. Nu pot numai eu să mă mântuiesc dacă ceilalţi nu se mântuiesc. Adesea, nu putem să înţelegem cum Hristos ne îndeamnă pe noi la iubire, la grijă unii faţă de alţii şi totodată spuse: “. Adevărat, vă spun vouă cel ce îţi iubeşte pe tata ori pe mama mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Cel ce iubeşte fiul sau fiica mai mult decât pe mine nu e vrednic de Mine. Şi cel ce nu ăţi ea crucea şi nu îmi urmează mie nu este vrednic de Mine”. (Sfânta Evanghelie de la Matei).
Ca să înţelegem trebuie să ne amintim de vieţile Sfinţilor, de învăţătura sfintei Biserici. Ce a făcut Sfânta Mare Mucenică Varvara? A ascultat de îndemnul tatălui său pe care îl iubea foarte mult? Sau din contra a mers şi a mărturisit credinţa? A arătat neascultare tatălu? Oare se cuvine ca cineva să arate neascultare părintelui său? Iubindu-l pe tata şi dorind să îl îndepărteze de la închinarea la idoli a mers şi a mărturisit deschis că ea este creştină, nădăjduind foarte mult ca şi tatăl o să urmeze credinţei ee şi că tatăl o să meargă spre mântuire alături de ea şi nu se va teme de batjocoră, de chinuri, de mucenicie.
Dacă iubim cu adevărat pe copii noştri înseamnă că nu trebuie să le îndeplinimin în mod orbeşte poftele sau capriciile lor ci cu înţelepciune părintească să încercăm de a le arăta ce este bine spre mântuire, căci mântuirea este scopul central al vieţii noastre. Dacă noi din lene, sau din lipsă de atenţie sau din oboseală uităm că copilul nostru are nevoie de cuvântul învătăturii, are nevoie de un îndemn de grijă adevarată şi îl lăsăm să se joace prea mult la calculator, îl lăsăm să vizioneze desene animate fără să ne dăm seama ce conţinut au e destul de rau. Astazi, sub forma desenului animat copilului i se dă foarte mult de lucru…. Îl îndepărtează tot mai mult de la menirea lui duhovnicească şi socială. El creşte încetul cu încetul un egoist, egocentru, axat pe nevoile lui personale, pe plăcerile personale. Cunoaştem multe cazuri când de dragul calculatorului un copil poate să spună un cuvânt urât părinţilor. Un copil poate să cadă chiar într-o isterie incurabilă, probabil, dacă nu ne îndreptăm cu toţii spre Hristos. Este greu de îndreptat aceste lucruri dar pentru a le preveni trebuie să iubim cu adevărat copii noştri şi să nu le permitem lucruri care îi duc spre distrugere.