Ospitalitatea fățarnicului

Odată trăia un om „evlavios”. În fiecare zi, de cum se trezea, se spăla şi apoi mergea la biserică pentru slujba de dimineaţă. Înălţa mereu o rugă fierbinte: „Doamne, eu vin mereu la Tine, n-am lipsit niciodată. Dimineaţa şi seara, mă rog, fac pomană. N-ai putea veni şi Tu odată la mine?

Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea şi i-a spus: „Mâine voi veni la tine!”

Ce bucurie pe bietul om. A curăţat toată casa, a făcut mâncare, a aprins lumănări. În camera de oaspeţi a orânduit mulţime de tăvi pline cu fructe, plăcinte dulci şi flori. Toate erau pregătite pentru a-L primi pe Dumnezeu. La ceasul slujbei de dimineaţă, un băieţel, care tocmai trecea pe acolo, zăreşte prin fereastra deschisă tăvile cu plăcinte, se aproprie şi spune:

–Tataie, ai multe plăcinte, nu-mi dai şi mie una?

Mâniat de îndrăzneală, omul cel credincios îi răspunde supărat:

– Ia şterge-o, împieliţatule, cutezi să-mi ceri, ce-am pregătit pentru Dumnezeu?

Băieţelul înfricoşat pleacă fugind.

Clopotul anunţă sfârşitul slujbei de dimineaţă.

Creştinul îşi spune: „De bună seamă, Dumnezeu va veni după rugăciunea de amiază. Să-L aşteptăm”.

Obosit s-a aşezat pe banca din faţa casei. Vine un cerşetor şi-i cere de pomană. Omul îl alungă, fără prea multă vorbă. Apoi spală cu grijă locul, unde a călcat cerşetorul.

Trece şi amiaza şi Dumnezeu tot nu apare. Vine seara. Tot mai abătut omul nostru aşteaptă vizita făgăduită. La ceasul rugăciunii de seară, se înfăţişează un pelerin şi-l roagă:

– Îngăduie-mi să mă odihnesc pe banca ta şi să-mi petrec noaptea aici.

– Nici gând! E locul pe care l-am pregătit pentru Dumnezeu!

S-a înnoptat. „Dumnezeu nu şi-a ţinut făgăduiala”, îşi spune sărmanul om necăjit.

A doua zi, omul merge la biserică, la slujba de dimineaţă, ducând prinoasele şi izbucneşte în lacrimi:

– Doamne, n-ai venit la mine aşa cum ai făgăduit! De ce?

Dumnezeu i-a răspuns:

– De trei ori am venit şi de trei ori m-ai alungat!

– Când l-ai alungat pe băiețel, pe cerșetor și pe pelerin, pe Mine m-ai alungat.