Pâinea – fața Domnului sau un aliment banal?

 – Mămico, știi când am simțit pentru prima dată cât de gustoasă e pâinea obișnuită?

– Presupun – a răspuns mama zâmbind.

– Când am împlinit șapte ani și a venit Postul Mare, eu pentru prima dată am postit cu tine și cu tata. Eu atunci nu mergeam la școală. Și țin minte, la noi acasă nu erau nici bomboane, nici biscuiți, nici pesmeți vanilați. Iar la gustarea de după amiază de la chindii, eu beam suc de roșii cu pâine „de Borodino” – și atât mi s-a părut de gustoasă!

– Nu „ți s-a părut”, Nadiușa, ci așa este. Pur și simplu noi nu observăm gustul ei, pentru că ne-am obișnuit să o mâncăm ca „ados”, ca o completare la altă mâncare… Dar, de fapt, pânea-i un produs foarte folositor și hrănitor. În ea oamenii depun multă muncă. Din toate timpurile pânea a fost considerată mâncare deosebită, aproape sfântă. Însuși Mântuitorul cu ucenicii Săi au mâncat pâine. Pâinea, în timpul Sfintei Liturghii, după rugăciunea Bisericii, se transformă în Trupul lui Hristos, și noi ne împătășim cu ea împreună cu Sângele lui Hristos, transformat din vin.

Mulți oameni consideră mare păcat să arunci pâinea pe jos sau să arunci resturile și pâinea la coșul de gunoi.

Tatăl tău a vut o bunică, Daria Ivanovna (tu nu ai văzut-o niciodată, ea a murit demult) – o rusoaică profund credincioasă, care se ruga și ținea post foarte mult. Ea și pe tatăl tău în copilărie îl ducea la biserică și l-a deprins să se roage. Noi credem că ea și acum se roagă pentru noi toți în Împărăția lui Dumnezeu. Ea niciodată nu arunca pâinea, mânca fiecare bucățică. Iar dacă, ferească Dumnezeu, pâinea mecegăia, ea tăia cu grijă bucățile stricate și le fărâmița la păsări… De aceea tatăl tău se supără așa, când voi la masă nu mâncați toată pâinea ci lăsați bucățele…

 Fragment extras din Cartea fetelor, scrisă de Preotul Alexei Gracev şi publicată la Editura Credinţa Strămoşească 2006, pag. 72-75